Prezentul articol a fost publicat în Economistul nr. 19 (serie nouă), în data de 21 mai 2012, ca urmare a parteneriatului între revista “Economistul” şi redacţia Geopolitics.ro. Lunar, vor fi publicate în săptămânalul “Economistul” două articole redactate de editorii portalului de analize geopolitice Geopolitics.ro. Revista “Economistul’ poate fi procurată de la sediul redacţiei din Bucureşti, Calea Griviţei nr. 21, et. 8, sector 1 sau pe bază de abonament. Mai multe detalii pe www.economistul.ro.
Acum 200 de ani, Napoleon spunea despre China că este un leu adormit: „Lăsaţi-l să doarmă, pentru că atunci când se va trezi va zgudui lumea”. În ultimii ani, China a cunoscut o dezvoltare economică spectaculoasă care a transformat-o dintr-un simplu stat în dezvoltare într-un concurent din ce în ce mai puternic pentru titlul de cea mai mare putere economică a lumii.
Aşadar, leul s-a trezit, iar acum începe să-şi ascută ghearele, întrucât odată cu dezvoltarea sa economică, China şi-a îndreptat atenţia spre dezvoltarea militară. Cu o strategie bine elaborată, dublată de o capacitate economică şi demografică, ascensiunea militară a Chinei a trezit interes din partea statelor dezvoltate, în special a SUA, şi a vecinilor săi, rivali istorici.
Dezvoltarea armatei Chinei este spectaculoasă, însă, în ciuda faptului că, aşa cum o arată datele legate de situaţia actuală a armatei, China ar putea să poarte o campanie militară, o astfel de situaţie este, cel puţin pentru moment, puţin probabilă. Dezvoltarea armată a Chinei este, cel puţin pentru moment, o dovadă că poate, un excelent suport pentru atingerea ambiţiilor sale economice şi politice.
China are cea mai mare armată din lume, ce numără 2,3 milioane de militari activi si 1,2 milioane în rezervă. Forţele terestre chineze sunt alcătuite din 1,9 milioane de militari, 14.000 tancuri, 14.500 de unităţi de artilerie şi 453 de elicoptere. Forţele aeriene sunt compuse din 470.000 de oameni şi 2.556 avioane de luptă. Forţele marine sunt alcătuite din 250.000 militari, 66 submarine, 27 distrugătoare şi 52 de fregate. Arsenalul de rachete este de 140 rachete nucleare şi 1.000 rachete cu încărcătură convenţională, potrivit Business Insider.
Prin comparaţie, SUA are ca trupe active 1,47 milioane de militari, peste 2.400 de focoase nucleare, 5600 de aparate de zbor de luptă, printre care şi celebrul F-22 Raptor şi 283 de nave de război, 6.302 tancuri, 3.252 de avioane de luptă, 71 de submarine şi 450 de lansatoare de rachete intercontinental.
Statele Unite au alocat în 2011 aproape 740 de miliarde de dolari bugetului apărării, în timp ce regimul comunist de la Beijing a repartizat, în aceeaşi perioadă, aproape 90 de miliarde de dolari pentru cheltuieli militare, potrivit Institutului Internaţional pentru Studii Strategice. În 2012, bugetul Chinei a atins un nivel de 100 de miliarde de dolari.
Surse de dezvoltare ale tehnologiei militare
Pentru dezvoltarea şi modernizarea dotărilor armate, China se bazează pe patru surse principale: cercetarea şi dezvoltarea în centrele de cercetare naţionale sau internaţionale, transferul de tehnologie din industria civilă spre industria armată, cumpărarea de tehnologie şi armament, operaţiuni şi exerciţii internaţionale, prin intermediul cărora obţine know-how în privinţa practicilor de luptă folosite de alte armate ale lumii, şi operaţiuni ilegale, care includ spionaj şi intruziune în sistemele informatice ale altor state pentru a obţine informaţii despre tehnologiile protejate ce nu pot fi obţinute prin transferul de tehnologie.
O mare parte din noile tehnologii sunt dezvoltate în centrele de cercetare şi în întreprinderile, fabricile şi companiile chinezeşti sau străine care au operaţiuni pe teritoriul Chinei sau parteneriate cu companiile originare din China, prin transferul de tehnologie din industria civilă chineză către industria armată, China punând accent în ultimii ani pe crearea de tehnologii care pot fi folosite în ambele sensuri (dual-use technology), această cale de dezvoltare fiind exprimată de preşedintele Hu în raportul politic din cadrul celui de-al 17 lea Congres al Partidului. Transferul de tehnologie s-a făcut în special prin accesul la simpozioane, comunicări ştiinţifice, prin care companii chineze au avut acces la ultimele descoperiri, dar în special prin joint-ventures ale companiilor chineze cu companii străine şi parteneriatul cu centre de cercetare străine care şi-au deschis sedii pe teritoriul Chinei atrase de facilităţile fiscale, dar mai ales de forţa de muncă ieftină şi înalt calificată. Legătura dintre industria civilă şi industria armată este evidentă când analizăm progresele în special din zona construcţiei de nave maritime şi echipament de luptă. China are una dintre cele mai dezvoltate flote de luptă maritime, fiind totodată, în industria civilă, al doilea producător de nave martime la nivel mondial, după Coreea de Sud. De asemenea, dezvoltarea sistemelor informatice ca parte a înarmării Chinei poate fi explicată prin dezvoltarea spectaculoasă a tehnologiei informaţiei pentru industria civilă, prin companiile mari care activează în acest domeniu: Huawei, Datang şi Zhongxing, care au o legătură de colaborare strânsă cu armata Chinei. Interesul companiilor din toate ramurile economice de a colabora cu armata chineză în privinţa cercetării şi dezvoltării este legat de finanţările pe care aceştia le pot accesa de la statul chinez, şi anume sprijin pentru dezvoltare şi extindere. Totodată, pe termen lung şi în eventualitatea unui război, acestea vor avea prioritate în construcţia de echipamente, beneficiind de investiţiile masive care s-ar face în cazul unui astfel de scenariu.
Pe lângă propria cercetare şi dezvoltare, China recurge la cumpărarea de tehnologie şi armament, în special în ceea ce priveşte sistemele de ghidare şi control, avioane, echipament de diagnostic şi analiză, aplicaţii şi procese esenţiale pentru realizarea de prototipuri şi design-manufactură asistată de calculator. Principala sursă de tehnologie şi armament a Chinei este Rusia, de la care Republica Populară Chineză a achiziţionat în ultimii ani avioane de luptă, submarine şi bombardiere. China se bazează totodată pe componente ruseşti pentru producerea proprilor arme şi a cumpărat drepturile de producţie pentru câteva dintre acestea. Un alt furnizor de tehnologie avansată a fost Israel, care însă şi-a schimbat politica de export, adoptând Actul de Control al exporturilor protejate, în iulie 2007. Totodată, începând din anul 2003, China încearcă să convingă UE să renunţe la embargoul impus în 1989, însă nu există consens în acestă privinţă între statele UE.
O altă sursă de dezvoltare a industriei armate o reprezintă, conform rapoartelor americane, intruziunea în sistemele comuputerizate ale instituţiilor care deţin informaţii securizate legate de noi descoperiri ştiinţifice, spionaj şi exporturi ilegale. Conform raportului din anul 2008 “Targeting U.S. Technologies: A Trend Analysis of Reporting From Defense Industry”, interesele Chinei, în special din perspectiva americană, privesc sisteme de ghidare şi control, tehnologiile energetice avansate, nanotehnologie, sisteme spaţiale, energie nucleară, materiale inovative, mecanisme aeronautice şi astronautice. Principala îngrijorare cu privire la aceste activităţi o reprezintă posibilitatea ca armata Chinei să aibă acces la tehnologie de vârf pe care o poate perfecţiona, sărind paşi importanţi în procesul de cercetare-dezvoltare, ajungând în final să aibă un avans tehnologic cu costuri mult mai mici, inclusiv în sectorul civil prin transferul de tehnologie. Urmările unui astfel de proces ţin nu doar de capacitatea militară a Chinei, ci şi de cea economică, ajutând-o să obţină în timp nu doar statutul de cel mai mare producător din lume, ci şi de cel mai mare dezvoltator şi furnizor de noi tehnologii.
China nu doar cumpără, ci şi vinde arme şi tehnologie militară. Conform raportului Departamentului de Apărare al SUA, în perioada 2005 – 2009, China a vândut armament în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari, în următoarele regiuni: 53% în zona Asia/Pacific, 26% Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, 11% Africa Subsahariană, 8% America Latină, 2% Europa.
Observăm că principalele state cărora China le funizează arme sunt statele în curs de dezvoltare, care beneficiază de pe urma armamentului chinez, din ce în ce mai dezvoltat, dar mult mai ieftin decât ar costa obţinerea lui prin cercetare-dezvoltare sau din alte surse. Totodată, este de remarcat interesul Chinei în aceste zone. Procentul de 53% în zona Asia/Pacific este o expresie a interesului Chinei de consolidare a relaţiilor economice şi politice cu statele din regiune, oferindu-i pe termen mediu şi lung premisele pentru consolidarea statului de mare putere regională. Dincolo de interesul de a câştiga sume importante de bani pe care apoi să le investească în programele de cercetare-dezvoltare naţionale, China foloseşte vânzarea de arme ca instrument de politică externă.
În special, în zona Orientului Mijlociu şi în Africa, dar şi în America Latină, interesele Chinei sunt mai complexe decât obţinerea unui venit din arme accesibile statelor de aici şi privesc atât accesul preferenţial la resursele energetice bogate din aceste zone, cât şi extinderea relaţiilor şi a influenţei dincolo de spaţiul Asiei Centrale, implicându-se în parteneriate şi investiţii care să îi ofere pieţe de desfacere şi putere internaţională. Interesantă este relaţia Chinei cu Africa, puţin analizată, însă importantă atunci când privim cifrele referitoare la exportul de arme al Chinei în această zonă. De ce ar fi China interesată de consolidarea relaţiei cu statele africane? În ceea ce priveşte zona Africii Subsahariene, interesul Chinei este în principal legat de rezervele mari de petrol care sunt disponibile aici. Africa oferă însă mai mult decât petrol: o mare piaţă de desfacere. Africa îi oferă Chinei două lucruri importante: şansa de a câştiga respectul mondial pe care crede că îl merită ca urmare a creşterii economice spectaculoase şi prieteni care nu o judecă, sau care cel puţin au puţine motive de a se teme de ascensiunea ei. Totodată, He Wenping, Directorul Instutului Chinez de Studii Africane şi Vest Africane declară că statul chinez are nevoie de votul statelor africane când vine vorba de evenimente internaţionale în care e nevoie de votul comunităţii internaţionale, cum ar fi Shanghai Expo, Jocurile Olimpice, sau Drepturile Omului. Aşadar, Africa ar putea întoarce balanţa când vine vorba de decizii importante pentru China luate la nivel internaţional.
Privind la toate aceste date, SUA are destul de multe motive să-şi întoarcă privirea spre China şi spre zona Asia/Pacific, ceea ce a şi făcut în ultimii ani. Deşi China mult timp nu a fost privită ca un posibil concurent de către SUA, imediat după ascensiunea sa, China suscită interes pentru americani. Iar acest lucru îl putem observa cel mai bine dacă ne uităm pe o hartă ce are în centrul său China. Vom observa cum ţările care înconjoară China din punct de vedere geografic, cum ar fi: Japonia, Coreea de Sud, India, Vietnam, Malaezia, Singapore, Noua Zeelandă, Australia, sunt doar câteva dintre statele antrenate în ceea ce poate fi numită o nouă doctrină a containmentului din partea Statelor Unite ale Americii. În cea mai mare parte, alianţele SUA cu aceste state s-au desfăşurat pe baza cooperărilor comerciale şi regionale, ce vor să mascheze adevăratele eforturi de îngrădire.
Aşadar, în timp ce SUA are mari dubii că dezvoltarea Chinei se va face paşnic, aceasta din urmă doreşte să-şi protejeze cu orice preţ interesele naţionale privind Taiwanul şi hegemonia în Marea Chinei de Sud.