Kenya – un nou stat pe harta rezervelor de petrol

Kenya – un nou stat pe harta rezervelor de petrol

Harta.gif_584425405În urmă cu mai puţin de trei luni, Kenya a intrat oficial în rândul ţărilor care dispun de rezerve de petrol. La data de 26 martie, preşedintele ţării, Mwai Kibaki, a anunţat că Tullow Oil, companie petrolieră irlandezo-britanică, a descoperit petrol în regiunea Turkana, aflată în nord-vestul ţării, în apropierea graniţei cu Uganda. Pe 7 mai, oficialii companiei au anunţat că forajele arată că rezervele sunt mai mari decât se aşteptau. Potrivit acestora, zăcământul are o grosime de 100 m, fiind de peste două ori mai mare decât descoperirile realizate în alte ţări din regiunea Africii de Est în aceeaşi fază a exploatării. Reprezentanţii Tullow Oil au precizat că zăcământul din perimetrul de exploatare Ngamia-1 este cel mai mare descoperit într-un singur puţ.

Kenya aderă, astfel, la clubul statelor africane care dispun de rezerve petroliere, club al cărui număr de membri a crescut în ultimii ani, după descoperirile din ţări precum Ghana sau Uganda. Ghana a început producţia în anul 2010, ceea ce i-a generat, până în prezent, venituri de aproximativ un miliard dolari, potrivit cifrelor oficiale. Uganda urmează să înceapă să extragă petrol în anul 2016, producţia zilnică preconizată fiind de 200.000 barili. Tullow Oil a descoperit un zăcământ de 2,6 miliarde barili în statul est african în 2006, iar la începutul acestui an şi-a vândut o parte din drepturile de exploatarea la cele trei câmpuri către compania franceză Total şi cea chineză China National Offshore Oil Company (CNOOC), pentru 2,9 miliarde dolari. Grupul irlandezo-britanic deţine şi 50% din participaţiile la şapte perimetre de exploatare din Kenya şi Etiopia.

Pentru Kenya, descoperirea poate să contribuie la o dezvoltare puternică a economiei sale. Cea mai mare economie din Africa de Est, aceasta se bazează doar într-o măsură redusă pe rezerve minerale. Un analist local declara că acum ţara  poate să exporte ”şi altceva în afară de cafea, ceai şi turism”. Anul trecut, importurile de petrol ale Kenyei s-au ridicat la 4,1 miliarde dolari, echivalentul a aproximativ 100.000 barili/zi. În condiţiile în care rezervele descoperite par să fie mai mari decât cele ale Ugandei, ţara ar putea ca, odată cu începerea producţiei, să asigure consumul intern şi să realizeze şi exporturi. În condiţiile în care autorităţile ugandeze doresc, pe lângă construcţia unei rafinării de mici dimensiuni în ţară, pentru satisfacerea consumului intern, realizarea unei conducte care să treacă prin Kenya, pentru realizarea exporturilor, iar proiectul LAPSSET (Lamu Port-Sudanul de Sud-Etiopia), care presupune, printre altele, construirea unei conducte care să transporte petrolul extras în Sudanul de Sud până în portul kenyan Lamu, unde ar urma să fie rafinat şi exportat, a avut lansarea oficială în luna martie, Kenya pare să fie în situaţia în care să îşi poată dezvolta o industrie petrolieră care să fie un motor de creştere pentru economie.

Contractul care priveşte împărţirea viitoarelor venituri din exploatare prevede ca 55% dintre acestea să revină statului, iar 45% Tullow Oil, în primii cinci de activitate. După această perioadă, compania intenţionează să îşi reducă participaţia la 22%. În aceşti cinci ani, Tullow Oil speră să îşi recupere investiţia, care, până acum, se ridică la 58 milioane dolari.

Descoperirea vine după aproape trei decenii în care, în statul african, s-a căutat petrol. Potrivit informaţiilor disponibile pe pagina de internet a Companiei Naţionale Petroliere a Kenyei, aceasta realizează cercetări în vederea descoperirii de rezerve de ţiţei din anul 1984. Doar în ultimii ani au fost săpate 31 de puţuri care s-au dovedit a fi goale. Recent, două companii au decis să renunţe la prospectări şi să părăsească Kenya, după ce eforturile lor s-au dovedit a fi în zadar.

Deşi încă nu s-a stabilit dacă zăcământul descoperit este viabil din punct de vedere comercial, o serie de companii petroliere şi-au manifestat deja interesul să realizeze prospectări în Kenya, în condiţiile în care, potrivit unor analişti, este posibil ca ţara să aibă şi rezerve de gaze naturale. Total a achiziţionat 40% din dreptul de cercetare şi exploatare pentru cinci perimetre şi negociază cu autorităţile pentru unul din cinci noi blocuri care urmează să fie concesionate. Potrivit presei locale, printre companiile interesate se numără americanii de la ExxonMobil, Apache Corporation, Anadarko, grupul olandezo-britanic Royal Dutch Shell şi cel norvegian Statoil.

Totuşi, pentru ca petrolul descoperit la Ngamia-1 să poată fi utilizat, este nevoie de construirea unei infrastructuri de transport de o lungime considerabilă. Zăcământul se află la o distanţă de 800 km de portul Mombasa, iar drumurile rutiere, precum şi calea ferată din regiunea Turkana se află într-o condiţie precară.

De asemenea, există riscul ca petrolul să devină o sursă de conflict, aşa cum s-a întâmplat în cazul majorităţii statelor africane. Autorităţile de la Nairobi speră să gestioneze activitatea astfel încât să nu cadă într-o ”capcană a resurselor”, dar au apărut deja unele dezacorduri cu privirea la împărţirea beneficiilor. Săptămâna trecută, conducerea Consiliului Ţinutului Turkana, unde se află câmpul Ngamia-1, a cerut oprirea activităţii, până când Guvernul kenyan  va fi de acord să aloce 25% din veniturile obţinute din explorare Ţinutului. În acordul iniţial încheiat cu autorităţile centrale şi cu Tullow Oil, era prevăzut ca 15% din aceste venituri să revină administraţiei locale, însă acum aceasta cere modificarea înţelegerii.

Un autor kenyan arată că Turkana este una dintre cele mai izolate şi sărace regiuni ale ţării. În opinia sa, guvernul trebuie să ia măsuri care să ducă la transparenţă, protecţia mediului, în condiţiile în care ocupaţia de bază în zonă constă în creşterea animalelor, precum şi implicarea comunităţii locale în activitatea de exploatare a resurselor descoperite. Altfel, notează autorul, există riscul izbucnirii unui conflict asemănător celui care există în Nigeria, în delta fluviului Niger, unde localnicii luptă cu arma în mână împotriva poluării zonei de către companiile petroliere. Faptul că o parte a populaţiei din Turkana dispune de armament, precum mitralierele AK-47, pentru a se proteja de hoţii de vite care atacă din Etiopia şi Sudanul de Sud, este un factor care trebuie avut în vedere de autorităţi, consideră sursa citată. Guvernul promite o bună gestionare, însă Kenya are o Lege a Petrolului adoptată în anul 1986 şi care se pare că a suferit doar mici modificări în anii care au trecut.

One Response to "Kenya – un nou stat pe harta rezervelor de petrol"

  1. Pingback: Occidentalii ar fi pus la cale atentatul din Kenya pentru a pune ghearele pe petrol şi rezervele uriaşe de apă | Blogul artistului Marian Bataiosu, fondatorul PNC

Leave a Reply

Your email address will not be published.