Întinzându-se pe o suprafaţă asemănătoare Californiei, de 378.000 km², numărând 127 milioane de locuitori şi nedeţinând bogăţii naturale importante,Japonia nu s-ar încadra în tiparul de putere mondială. Catalogată drept un „pitic geopolitic”, din cauza lipsei celor trei atuuri, care pot oferi statutul de putere mondială unui stat: teritoriu, populaţie şi resurse, Japonia răstoarnă teoria geopolitică potrivit căreia puterea purcede din cele trei elemente enumerate mai sus şi scoate la înaintare un model de dezvoltare întreprins în perioada postbelica, bazat pe creaţie şi nu pe resurse. „Modelul de dezvoltare nipon a sfidat formula tradiţională care asocia univoc puterea cu mărimea fizică şi bogăţiile naturale.”

Dacă ar fi să comparăm Rusia cu Japonia, am observa că o ţară cu o suprafaţă de 40 de ori mai mică decât a statului rus şi care nu deţine resurse naturale, are un PNB de 18 ori mai mare decât al Rusiei. Acest lucru se datorează dinamicii spaţiale, care şi-a mutat polii de putere dinspre teritoriu şi resurse spre competitivitate economică şi PNB.

Transformată din partener în competitor pentru SUA, Japonia nu a vizat obţinerea statutului de superputere, ci doar s-a mulţumit cu cel de putere regională. Chiar dacă în ultimii ani, aceasta a fost devansată de creşterea economică a Chinei, miracolul japonez de ieri fiind înlocuit cu miracolul chinez de azi, Japonia nu şi-a pierdut influenţa şi puterea economică în zona Asiei şi chiar s-a transformat într-o putere internaţională de prim rang, comparabilă Canadei.

Japonia nu a fost doar generatorul bunăstării în Asia, declanşând dominoul boom-ului economic în regiune, dar a fost şi este una dintre cele mai active puteri pe plan internaţional. „Japonia rămâne o producătoare economică globală şi cel mai mare furnizor de ajutoare umanitare din lumea întâi.” Activitatea de menţinere a păcii şi dezvoltare economică realizată la nivel mondial, îi pot oferi Japoniei statutul mult visat: al unei puteri acceptate şi respectate pe plan internaţional.

Japonia a impus un model economic asiatic rapid împrumutat la nivel global, bazat pe „complementaritatea între economii”. Identificabilă cu un joc de tip „win-win”, internaţionalizarea productivităţii în statele vecine a dus la schimbarea industriilor şi performanţe economice.

Corporaţiile multinaţionale au ca ţară de origine Japonia, care a utilizat şi îmbunătăţit permanent eficienţa muncii. De exemplu, companiile constructoare de automobile nipone au filiale în Tailanda pentru producerea motoarelor, în Indonezia pentru producerea bateriilor, în India şi Filipine pentru producerea cutiilor de viteză. Companiile de calculatoare au ramuri de producţie a componentelor în Singapore şi de asamblare în Malaysia. Industria de automobile, oţel şi semiconductori sud-coreeană a dezvoltat un parteneriat de tip cartel cu Japonia, ajungând să deţină cele mai importante flote comerciale.

Adăugând tuturor acestora calitatea şi eficienţa muncii nipone, rezultă o forţă motrice uriaşă, generatoare a unui model de dezvoltare ce redefineşte parametrii forţei geopolitice şi care conferă statului japonez rolul de „locomotivă a dezvoltării” în regiunea Asiei.

În prezent, Japonia se confruntă cu o puternică stagnare ce a început încă din 1990, odată cu bula economică în care a intrat economia niponă. Declinul antreprenoriatului şi creşterea timidă a capitalului bazat pe acţiuni, au fost cauzele principale ale acestei încetiniri economice şi au dus la retrogradarea Japoniei de pe locul doi pe locul trei în ierarhia economică mondială.

Situaţia Japoniei în regiunea Asiei, a deschis-o către o alianţă cu Statele Unite ale Americii, devenind o „prelungire geopolitică a puterii americane”. Pentru Japonia, SUA este protectorul său şi „principala ancoră de salvare”, atât sub aspect militar, cât şi al asigurării aprovizionării cu resurse.

Deşi în urmă cu 20 de ani, SUA s-au văzut ameninţate de apariţia unei Japonii puternice, ce ar fi impus un fel de „Pax Nipponica” şi ar fi devenit un gigant informaţional, în prezent oboseala economică cu care se confruntă Japonia i-au regresat forţa, plasând-o pe locul trei la nivelul economiilor internaţionale şi au stabilizat legăturile cu SUA.

Vulnerabilitatea militară, demografică şi teritorială, cu care se confruntă Japonia, în prezent o face tot mai deschisă cooperări strânse cu Statele Unite. Izolarea geografică, dar şi politică, datorită adoptării democraţiei occidentale, au transformat Japonia într-o piesă de puzzle ce nu se încadrează peisajului asiatic. Chiar dacă SUA îşi urmăresc maximizarea şi perpetuarea intereselor strategice în Asia, prin intermediul Japoniei, aceasta din urmă nu ar fi putut supravieţui fără ajutorul american. Îmbrăcând forma unui protectorat militar, cooperare economică sau alianţă împotriva Chinei, colaborarea Japonia-SUA reprezintă o punte între Asia şi America, între Occident şi Orientul Îndepărtat, dar mai ales un fel de „cap de pod al democraţiei” în regiunea Asiei.

În timp ce Japonia priveşte către America, ea trage în acelaşi timp şi cu coada ochiului către China.„Liderii din sfera economică a Japoniei văd relaţia cu SUA drept una de concurenţă, pe când pe cea cu China drept una de complementaritate.”

„Considerate adesea rivale eterne, China şi Japonia sunt de fapt copiloţii economiei Asiei de Est.”

Datorită forţei lor economice, dar şi geografiei, o alianţă nipono-chineză este luată tot mai mult în calcul. Mulţi analişti aduc în discuţie o posibilă axă economică şi strategică Beijing – Tokyo, care ar crea un adevărat imperiu economic şi ar transforma Asia în cea mai importantă zonă economică a lumii.

Fiind o naţiune puternic influenţată de sentimentul unicităţii şi a mesianismului său, Japonia a creat un mod de viaţă diferit şi chiar superior, transformat ulterior într-un etalon pentru zona Asiei.

  analize, asia, japonia