Importanța geopolitică a acordului energetic dintre Rusia și China. Cine are de câștigat în urma acestui acord?

Importanța geopolitică a acordului energetic dintre Rusia și China. Cine are de câștigat în urma acestui acord?

Rusia a avut de mai multe ori în ultimii zece ani posibilitatea semnării unui acord cu China pentru vânzarea de gaz. Dacă ar fi făcut-o mai devreme, cel mai probabil că i-ar fi costat mult mai puțin ca acum. Dat fiind contextul din Ucraina însă, rușii au fost nevoiți să facă concesii majore Chinei, care cu siguranță a profitat de ocazie să ridice miza. Relevanța acordului nu este însă dată de prevederile lui și nici măcar de potențialul geopolitic și economic pe care-l oferă celor două țări pe termen lung, ci de contextul în care a fost semnat. Poate din acest motiv, importanța acordului de pe 21 mai a fost înțeleasă greșit și mai ales exagerată.

0521_china_russia_gas_970-630x420

Cât gaz folosește China?

Pe scurt: în jur de 4% din totalul resurselor energetic. Din dorința obținerii unei producții industriale mari și a unui profit cât mai mare, într-un timp cât mai scurt, a rezultat o atitudine generală de indiferență a regimului chinez față de gazul natural. Producția a crescut de la un an la altul, chiar dacă interesul era scăzut, însă fără să se facă investiții serioase în cercetare și în dezvoltarea infrastructurii. Motivul era simplu: gazul era mult mai scump decât cărbunele. Și aici bineînțeles că ne referim atât la gazul de import, cât și la cel autohton. Industria – și-așa caracterizată de ineficiență și supraproducție – nu îl dorea, iar majoritatea populației chineze nu și-l permitea. Cum cea mai mare parte a țării folosea cărbune și petrol, așa se face că până în 2007 China chiar exporta gaz. Între timp au intervenit trei factori, care au schimbat prioritățile energetice ale Chinei pe termen lung:

1. Factorul de mediu – după câteva decenii în care problema mediului nu a fost niciodată luată în serios, autoritățile de la Beijing par să fi înțeles că până la urmă, costurile cauzate de poluare ar putea depăși beneficiile utilizării energiei ieftine. Petrolul are o pondere de 18% din totalul resurselor energetice, iar cărbunele un uimitor 69% – aproximativ 3,6 miliarde de tone –. Vorbim deci de un procentaj de 87% de resurse foarte poluante. În aceste conditii nu trebuie să ne mire că autoritățile chineze folosesc rachete pentru a cauza ninsori sau ploi, sau că cerul pare mai degrabă desprins de pe Marte;

2. Factorul social – în 2006, Biroul Național de Statistică Chinez împreună cu Institutul Global McKinsey au prevăzut creșterea păturii de mijloc – lower și upper – până la 79% din totalul populației până in 2025. Deși cifrele ar putea fi considerate nerealiste în momentul de față, ele arată totuși o tendință. Ori această categorie socială are alte standarde de viață. Își dorește electrocasnice mai performante și-și dorește un aer mai curat. Și cu cât pătura de mijloc se va mări, cu atât se vor înmulți nemulțumirile legate de calitatea mediului. Ori când vine vorba de nemulțumirile populației, guvernul chinez este foarte sensibil;

3. Factorul economic – criza mondială a arătat Beijingului că era “Miracolului Economic” este pe sfârșite. Forțată de circumstanțe, China nu are de ales decât să devină mai competitivă. Ori pentru asta sunt necesare tehnologii mai performante, care nu folosesc nici cărbune, nici petrol.

 

Astfel că acum guvernul chinez vrea mai multă energie, însă fără să folosească mai mult cărbune și petrol. Alternativa mai verde – dar mai costisitoare – este gazul natural. Iar asta pune China într-o dilemă: cum să-și satisfacă nevoile energetice fără să se vulnerabilize, așa cum a făcut Europa. Aparent, cele două sunt niște obiective contradictorii, dar pe care China, dacă-și valorifică avantajele geografice și experiența istorică, ar putea să le împace. Ar fi primul stat care ar reuși această performanță.

 

Gazul folosit de China vine din trei surse:

1. Producție proprie – includem aici atât sursele onshore – adică din China însăși -, dar și pe cele offshore, cu precădere cele din Marea Chinei de Sud. Intern sunt produși circa 107 miliarde metri cubi pe an; nu foarte mult pentru un stat cu peste 1.3 miliarde de locuitori. China are însă o rezervă estimată la aproximativ 4.4 trilioane de metri cubi de gaz și posibil cea mai mare rezervă de gaz de șist din lume – deși nu toată este neapărat și rentabil de exploatat –. Pentru a le exploata însă, este necesară o infrastructură care să acopere aproape toată țara și o industrie extractivă mult mai mare decât cea existentă. Ambele necesită timp, bani și expertiză. Astfel că resursele interne – mai ales gazul de șist și resursele neconvenționale -, nu pot fi o opțiune serioasă decât pe termen lung. Din acest motiv, deocamdată, China se concentrează pe importul de gaz;

2. Importul prin conducte – în momentul de față acesta se face doar din două puncte geografice. Primul este Myanmar – la sud-vest -, pe teritoriul căruia trece conducta China-Myanmar, cu o capacitate de 11 miliarde de metri cubi de gaz. Al doilea punct sunt țările Asiei Centrale – la vest -: Turkmenistan, Khazakstan și Uzbekistan, de unde Conducta Central Asiatica oferă Chinei posibilitea de a importa aproximtiv 31 de miliarde metri cubi de gaz. Sunt planuri de îmbunătățire a ambelor conducte, însă mai există o altă problemă: toate țările din care China importă gaz prin conductă au capacitate limitată de producție. Iar în cazul țărilor central-asiatice – mai ales în cel al Khazakstanului – mai putem adauga și influența încă destul de mare a Rusiei. Chinezii caută modalități de a trece peste acestă problemă, însă real vorbind eforturile lor s-ar putea să fie încununate cu un oarecare succes doar în Uzbekistan și poate și în Turkmenistan. Până una-alta, indiferent ce capacitate va avea Conducta Central Asiatică, cantitatea de gaz pe care China o primește prin ea depinde și de Moscova. Un al treilea punct geografic prin care China va importa gaz va fi Rusia, prin viitoarea conductă Power of Siberia – Puterea Siberiei -. Însă mai întâi trebuie construită.

3. Importurile de gaz lichefiat – gazul lichefiat compune aproximativ jumătate din totalul gazului folosit de China și este adus doar pe coasta de est, acolo unde sunt situate terminalele de regazificare. Deocamdată China are nouă astfel de terminale, având încă cinci în construcție și un numar necunoscut încă în stadiul de proiect. Acest plan de construcție ar putea fi considerat o măsură pe termen-mediu întrucât construcția terminalelor de regazificare durează mai puțin decât cea a rețelei de conducte de care China ar avea nevoie. Deasemenea, denotă faptul că pe viitor se dorește importul unei cantități și mai mari de gaz lichefiat. Qatar, Australia, Indonezia și Malaezia sunt țările din care importă cea mai mare parte a gazului lichefiat.

china_pipeline

Per ansamblu, creșteri semnificative ale importurilor de gaz vor avea loc în următorii ani – probabil în următorii șase-șapte ani -, pe măsură ce China va primi tot mai mult gaz din Asia Centrala și Myanmar. Însă chiar și așa, guvernul chinez se așteaptă ca până în 2020 consumul de gaz natural să ajungă la doar 10%.

 

În acest context, cât de important este acordul de pe 21 mai pentru China?

Conform înțelegerii, Rusia va trimite 38 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, pe o perioadă de 30 de ani, existând opțiunea creșterii cantității până la 60 de miliarde. Inițial rusii ar fi dorit un preț de 400$ pe mia de metri cubi, iar chinezii unul de 300-320$. Până la urmă cele două au căzut de acord la suma de 350$ pe mia de metri cubi. Prețul stabilit ar părea a fi “undeva la mijloc”, dar dacă luăm în considerare faptul că Beijingul ar putea primi o parte din terminalul de regazificare de la Vladivostok, plus 19% din acțiunile Rosneft, se poate ajunge la concluzia că Rusia a făcut niște concesii majore pentru a vedea acest acord semnat.

Real vorbind, 38 de miliarde de metri cubi este mult, însă pentru China nu este o cantitate extraordinar de mare, nici acum și cu siguranță nici în următorii 30 de ani. Nici 60 de miliarde nu este o cifră din cale-afară de impresionantă date fiind necesitățile ei energetice. Și oricum, e discutabil când exact ar putea Rusia să exporte 60 de miliarde, datorită faptului că mai întâi, ar trebui să îmbunătățească o conductă lungă de 4000 de kilometri, care deocamdantă nici nu există. Ce-i drept, odată construită, conducta ar putea oferi posibilitatea dezvoltării unei rețele energetice regionale, care ar oferi Chinei posibilitatea importului unei și mai mari cantități de gaz. Dar experiența istorică a Chinei, cel mai probabil că o va împiedica să-și creeze o dependență energetic prea mare față de Rusia.

Oricum, acordul se înscrie în liniile strategiei energetice chineze, care dictează necesitatea utilizării gazului la o scară tot mai mare, dar din cât mai multe surse posibile.

 

Cât de important este acordul de pe 21 mai pentru Rusia?

Este clar că acest acord are în primul rând scopul de a avertiza Europa că există și destinații alternative. Este însă un avertisment plăpând pentru că după o simplă studiere a geografiei Asiei, vor ieși la iveală dificultățile care stau în calea unei reale diversificări a clientelei. În primul rând, conducta care va lega Rusia de China va oferi acces doar către Asia de Est, care are însă doar patru state: China, Japonia, Coreea de Nord și Coreea de Sud. În al doilea rând, cea mai mare parte a statelor asiatice se află la sud și sud-est de China. Ori dacă Rusia vrea întradevăr să-și diversifice clientela, atunci are nevoie să acceseze și piețele Asiei de Sud și de Sud-Est – cum ar fi India de exemplu -. Un astfel de plan ar fi extrem de costisitor din punct de vedere economic și geopolitic. Și nu în ultimul rând, cu excepția Japoniei și Coreei de Sud, Asia nu are aceeași putere de cumpărare ca Europa.

Nu doar geografia Asiei de Est e un impediment major. Este doar o chestiune de timp până când Statele Unite va deveni o alternativă serioasă Rusiei pentru exportul de gaz către Europa. Atât americanii, cât și o parte a europenilor se pregătesc pentru acest lucru. Și este foarte probabil că gazul American va veni la un preț mai scăzut decât cel rusesc. Când acest lucru se va întâmpla, doar scăderea prețului la gaz – pe care rușii o fac deja în câteva părți ale Europei – nu va fi de ajuns ca să-și mențină clientela.

 

Cât de important este acordul de pe 21 mai pentru Europa?

oil.gas.linesPresupunând că Europa de Vest va înțelege într-un final strategia geopolitică a Rusiei, acordul Sino-Rus ar putea fi un imbold pentru accelerarea diversificării surselor de gaz. De fapt, acest lucru ar trebui făcut indiferent de planurile reale ale Rusiei. Oricare ar fi intențiile Rusiei pe termen lung, ea nu va continua să exporte 76% din gazul său către Europa întotdeauna. La un moment dat acel procentaj va scădea și când acest lucru se va întâmpla, ar fi o dovadă de imprudență ca europenii să nu aibă deja surse alternative. Dacă nu vor avea, atunci prețul economic și mai ales cel politic al energiei rusești va fi mai mare ca acum.

 

În concluzie, este greu de crezut că ceea ce Rusia urmărește pe termen lung este cu adevarat diversificarea clientelei. Cel mai probabil că este doar un mesaj politic adresat Europei, însă paradoxal unul cu un potențial periculos tocmai pentru ea. Ca de obicei, Rusia a pus aspectele de ordin politic înaintea celor economice. Iar pentru China, gazul din Siberia nu este decât o altă sursă de energie, una foarte avantajoasă din punct de vedere financiar și care îi va permite să-și diversifice resursele energetice și în nord și nord-est.

Leave a Reply

Your email address will not be published.