Dacă România nu poate absorbi şi implementa în totalitate fondurile europene disponibile, totuşi se bucură de unele avantaje de tip socio-politico-economic prin întărirea unor valori precum democraţia sau drepturile omului, libera circulaţie a mărfurilor sau mai ales atragerea unui capital important prin banii obţinuţi de românii plecaţi la muncă în statele vestice, motiv esenţial pentru care ţara noastră doreşte  totodată integrarea în Schengen, întrucât pe lângă eliminarea controalelor vamale, România ar beneficia de noi pieţe pentru forţa sa de muncă.

 Problema tocmai acum începe, întrucât se pare, România deşi a respectat în totalitate criteriile tehnice pentru a semna Acordul Schengen, integrarea ei pare a stârni vaste discuţii şi opoziţii din partea multor lideri politici.

La începutul anului 2011, ministrul francez pentru Afaceri Europene, domnul Laurent Wauquiez, atrăgea atenţia că în condiţiile în care baza de date Schengen privind crima organizată ar ajunge a fi accesată şi de către România, aceasta ar putea fi compromisă, lucru total fals, întrucât România era deja conectată, având acces deplin, chiar Franţa votând în anul 2009 pentru acest fapt. Nici Germania nu se prezenta total încrezătoare privind aderarea României şi a Bulgariei, afirmând că în ciuda eforturilor depuse de cele două state  privind îndeplinirea condiţiilor tehnice, acestea se confruntă cu grave probleme legate de lupta împotriva corupţiei.

O altă problemă, pe care o vom aborda mai detaliat, este legată de marginalizarea socială a etnicilor romi şi constituirea acestora în grupuri infracţionale. Pierre Lellouche, secretar de stat al ministerului Afacerilor Europene francez afirma: „De la extinderea (UE – n.n) către Europa de Est, am descoperit că există în Europa 11 milioane de romi care trăiesc în situaţii scandaloase, câteodată inumane, în ţările lor de origine: copiii nu sunt şcolarizaţi, se dezvoltă separat, la marginea oraşelor şi satelor şi nu fac parte din sistemul economic. Inserţia nu se face, cu toate că Europa acordă o mulţime de bani”.

Organizaţi în reţele de cerşit sau bande criminale, ocupându-se în special de furt, trafic de carne  vie şi  droguri, romii au devenit o reală problemă europeană începând cu 2007, o problemă europeană ce este uşor-uşor împinsă către una de stat, a României, trăgându-se din ce în ce mai des atenţia asupra lipsei implementărilor unor politici sociale privind această minoritate.

Fenomenul migraţiei şi implicaţiile privind securitatea europeană

În privinţa migraţiei, principalul motor al acesteia îl reprezintă sărăcia şi nivelul de trai scăzut,  determinând astfel plecarea masivă a populaţiei, din zone aglomerate numeric către zone dezvoltate, şi implicit mai puţin populate. Includerea României şi a Bulgariei a apropiat Uniunea Europeană de zone de conflict precum Transnistria, Caucaz sau Orientul Apropiat. Devenind stat de frontieră, şi cu o largă ieşire la Marea Neagră, ţara noastră devine inevitabil şi un important punct al crimei transfrontaliere ce leagă estul de vestul continental. Totodată creşte riscul fluxurilor migratorii din regiunea ţărilor ex-sovietice sau a continentului asiatic, precum şi dezvoltarea reţelelor de contrafacere a documentelor de identitate româneşti.

Acest fenomen, denumit şi migraţie inversă a fost resimţit puternic pentru prima dată, în Europa între anii 1950-1985, când peste 30 de milioane de emigranţi au împânzit Occidentul, în timp ce o parte considerabilă dintre aceştia (în jur de 13 milioane) s-au stabilit defenitiv în noile state.

În prezent, împinsă de aceleaşi considerente, populaţia romă mărşăluieşte prin capitalele occidentale în dorinţa unui trai mai bun, însă problemele privind integrarea socială sunt mult mai mari şi complexe ca în România. Nedispunând de nici o calificare pe piaţa muncii şi necunoscând limba oficială a statului pe ale căror  meleaguri s-au oprit, furtul, cerşetoria şi constituirea grupurilor de crimă organizată, la care se adaugă de cele mai multe ori diferite ajutoare, printre care unele chiar de şomaj, devin principala sursă de venit a multora dintre aceştia.

Trebuie însă să înţelegem faptul că amânarea intrării României şi a Bulgariei în zona Schengen nu va soluţiona această problemă, întrucât trebuie rezolvate cauzele dacă dorim eradicarea efectelor. Nicidecum Europa nu trebuie a se mulţumi criticând România şi expulzând romii către ţara natală, încălcând totodată unul din principiile fundamentale europene, şi anume dreptul la libera circulaţie, ci trebuie să se axeze pe implementarea propriilor politici de integrare socială a acestor etnici. În întărirea celor menţionate vin afirmaţiile geopoliticianului Paul Dobrescu, conform cărora „migraţia inversă va reprezenta unul dintre procesele sociale majore ale următoarelor decenii, care va putea fi foarte greu de controlat. Închiderea graniţelor, întărirea controlului nu sunt soluţii de lungă durată. La frontierele statelor sau ale zonelor dezvoltate se va crea o presiune  atât de mare, încât ea nu va putea fi contracarată prin măsuri strict administrative”.

 Concluzii

 Istoria ne-a arătat cum de-a lungul timpului asimilarea culturală a romilor a eşuat, chiar şi în perioada când aceştia aveau statutul de robi. În Transilvania, Maria Tereza îi va numi „noii maghiari”, interzicându-le vorbirea limbii şi practica tradiţiilor proprii, acordând chiar şi un decret prin care s-a încercat luarea copiilor acestora şi creşterea lor de către ţărani. Iosif al II-lea va continua această politică, interzicându-le romilor să mai umble goi şi impunându-le copiilor acestora să meargă la şcoală. Dacă în celelate două ţări române ale acelei perioade nu vom întâlni un amplu proces de asimilare, acest fapt va fi vizibil în epoca Ceauşescu, când acestora li se vor impune locuri de muncă şi traiul în comunităţi organizate. Din păcate, însă nelegarea acestora de glie odată cu căderea comunismului, i-a readus la aceeaşi condiţie socială.

 Cultura este cea mai mare valoare a unui om, aceasta oferindu-i identitatea şi reperul social. Europa secolului XXI trebuie să înţeleagă faptul că marginalizarea socială a celor din jur, indiferent cât de mari sunt diferenţele culturale, nu este o soluţie. Fundamentalismul islamic care prinde rădăcini în sânul celor proveniţi din a doua generaţie de emigranţi fiind cea mai bună dovadă.

Trebuie să conştientizăm creşterea riscului dezvoltării crimei organizate ca urmare a acestor grupuri marginalizate, însă expulzarea acestora în România şi amânarea integrării Schengen nu reprezintă nicidecum o soluţie, atât timp cât sărăcia şi lipsa educaţiei vor fi cauzele reale generatoare al acestui fenomen. Romii, întâlniţi cu precădere în Balcani, dar şi în restul continentului, reprezintă o problemă europeană, ce nu poate fi eficient gestionată decât de fiecare stat în parte, însă chiar prin politici comune la nivelul Uniunii Europene.

Mai mult decât atât, aceştia pot reprezenta o forţă de muncă ieftină, mai ales cu precădere în domeniul agriculturii sau cel al construcţiilor acolo unde nu se necesită pregătire profesională. Însă, criza economică izbucnită în 2008 a scăzut şansele unui asemenea fapt, adâncind şi mai mult prăpastia dintre majoritari şi minoritarii marginalizaţi.

  romi, schengen