Încă de la formarea sa în 1992, Uniunea Europeană a căutat să se dezvolte atât din punct de vedere economic şi politic, si mai putin din punct de vedere militar. Cunoscută în special pentru operaţiunile specifice securităţii de tip “soft”, UE a tins în ultimii ani spre asumarea calităţii de “smart power”, ceea ce i-ar fi garantat o oarecare independenţă faţă de capabilităţile NATO şi i-ar fi permis să gestioneze mult mai eficient problemele de securitate din interiorul său şi din proximitatea sa spaţială. UE a devenit un actor global, cu un rol bine conturat pe scena relatiilor internaţionale. Escaladarea crizei euro pare să lase într-un con de umbră operaţiunile specifice PESC. Va reuşi UE să depăşească acest moment?
Fostul ministru de externe belgian descria în 1990 Europa ca fiind un “gigant economic, un pitic politic şi un vierme militar”. Odată cu semnarea Tratatului de la Maastricht, însă, Uniunea Europeană a făcut eforturi importante în direcţia dezvoltării politicii sale externe şi de securitate comună şi a componentei de securitate şi apărare (PESA). Uniunea Europeană a evoluat în domeniul securităţii şi apărării cu precădere după criza din Iugoslavia, în momentul în care a conştientizat conturarea unei politici şi a unor instituţii de securitate care să asigure echilibrul în spaţiul european. Crearea unui cadru de securitate şi apărare coerent a fost o misiune mai degrabă dificilă, având în vedere că statele membre nu erau dispuse pentru extinderea cooperării în afara ariei economice si celei diplomatice. Până la dezintegrarea violentă a Iugoslaviei, politica europeană de securitate nu putea fi numită nici comună, nici externă, nu putea asigura securitatea UE şi nici nu era închegată ca o politică în sine. În 1992, liderii politici europeni au decis să transforme Cooperarea Politică Europeană în Politica Externă şi de Securitate Comună, acesta fiind unul dintre primii paşi făcuţi de UE in procesul de asumare a unui rol internaţional. Cu toate acestea, misiunile UE erau limitate la operaţiunile de tip soft, de stabilizare post-conflict.
Implementarea Acordurilor Berlin Plus a adus UE mai aproape de obiectivele sale, permiţându-i să intervină cu succes în cadrul operaţiunilor din Bosnia şi Macedonia. UE a evoluat ca un partener de încredere alături de NATO, încercând să armonizeze componenta “soft” cu cea de tip “hard”. Clausewitz considera că pentru a-şi putea asigura securitatea, un actor internaţional trebuie să combine cele două componente, în timp ce Joseph Nye menţionează că o putere de tip “smart” are capacitatea de a-şi gestiona în mod eficient resursele într-o lume în continuă schimbare care trebuie să facă faţă unui număr sporit de provocări, ameninţări şi riscuri.
Eforturile liderilor europeni s-au concentrat, în ultima parte a anului 2011, în special pe rezolvarea crizei euro. Politica economică şi monetară a fost în prim-planul preocupărilor acestora, dat fiind faptul că această criză are impact asupra tuturor celorlalte politici şi programe europene, printre care şi politica externă şi de securitate comună. Un studiu realizat la sfârşitul lunii decembrie 2011 arată faptul că încrederea cetăţenilor UE în economie şi în puterea euro a scăzut considerabil, în special în Polonia, Italia şi Spania, în timp ce în Olanda şi Germania a crescut sensibil. Într-o scrisoare deschisă adresată liderilor UE, un număr de specialişti în relaţii internaţionale şi studii politice europene trag semnalul asupra faptului că timpul acordat problemelor de politică externă europeană s-a redus simţitor, la fel şi bugetul destinat susţinerii acestei politici. Intenţiile UE de a se constitui într-un actor global cu un cuvânt de spus pe arena relaţiilor internaţionale, într-o putere de tip “smart” care să îşi poată asigura propria securitate într-o perioadă atât de tulbure şi decisivă pentru viitorul său, nu mai sunt la momentul actual bine definite. O putere “smart” trebuie să aibă capacitatea de a exporta la nivel mondial principiile şi valorile sale. Instrumentul prin care UE îşi poate atinge obiectivul este PESC, iar a omite acest aspect înseamnă a retrograda.
Politicile Uniunii Europene se determină şi se potenţează reciproc. Uniunea trebuie să continue să acţioneze pe plan extern, operând în acelaşi timp pe plan intern pentru depăşirea crizei, prin toate mijloacele. Impactul crizei euro asupra PESC se resimte în interiorul UE şi are consecinţe asupra evoluţiei rolului pe care aceasta şi l-a asumat la nivel internaţional. Aşadar, UE trebuie, în momentul de faţă, să găsească un echilibru care să îi permită să îşi soluţioneze problemele interne, fără a renunţa la implicarea în politica externă care îi asigură vizibilitate şi recunoaştere la nivel mondial.