Georgia a fost parte integrantă a Imperiului sovietic până în 1991, când, renăscând din cenuşa Uniunii Sovietice, a devenit o naţiune independentă (9 aprilie 1991). În aceste condiţii, Georgia a încercat să se elibereze de sub influenţa Rusiei şi să caute alţi protectori. În ciuda tuturor acestor eforturi, Moscova a încercat să-şi menţină influenţa în vecinătatea apropiată, iar relaţiile cu Georgia sunt cel puţin controversate. Această relaţie contestată se datorează următoarelor aspecte:

Punctul principal de fricţiune îl reprezintă Alianţa Nord-Atlantică. Georgia aspiră să devină membră a NATO. Summit-ul de la Bucureşti, din aprilie 2008, a confirmat perspectivele de aderare, pe termen lung, ale Tbilissi-ului. Moscova nu vede cu ochi buni extinderea NATO până la graniţele sale şi continuă să nutrească o aversiune faţă de alianţa de apărare colectivă. Acţiunile Moscovei în Georgia vizează stoparea aspiraţiilor „otaniene” ale ţării.

În timpul unei vizite la cartierul general al Armatei ruseşti 58 din Vladikavkaz, preşedintele rus Dmitri Medvedev considera că războiul din 2008 din Georgia a stopat expansiunea NATO. Discutând despre evoluţiile republicilor parţial recunoscute ale Osetiei de Sud şi Abkhaziei, Medvedev afirma că „dacă am fi ezitat în 2008, scenariul geopolitic ar fi fost diferit”, iar NATO ar fi numărat printre membrii săi, Ucraina şi Georgia.

Conflictul din 2008 dintre Georgia şi Rusia a diminuat de fapt probabilitatea de aderare a Georgiei la Alianţa Atlantică.Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat în cadrul întrevederii cu Preşedintele Federaţiei Ruse, după semnarea unui acord de încetare a focului că promisiunea făcută Georgiei la Bucureşti rămâne valabilă. Cu toate acestea, ea nu a retractat insistenţa anterioară a Germaniei şi Franţei referitoare la faptul că Georgia trebuie să-şi rezolve problemelesale interne înainte de orice aderare la NATO. Ca urmare, în noiembrie 2008, nu exista un consens în cadrul Alianţeiprivind Planul de Acţiune pentru Aderare al Georgiei.

– Georgia se situează în centrul unei intersecţii energetice importante. Numeroase hidrocarburi tranzitează teritoriul său spre Uniunea Europeană. Pârghia energetică a devenit instrumentul major folosit de diplomaţia rusă în ultimii ani. Nu-i nici o îndoială că Moscova doreşte să-şi menţină poziţia dominantă în aprovizionarea cu hidrocarburi a ţărilor europene. Actualul proiect Nabucco, ce vizează prelungirea oleoductului Baku-Tbilissi-Erzurum prin vestul Turciei, este o tentativă a UE de a scăpa de sub controlul Moscovei, făcând-o să piardă un important mijloc de presiune.

În fapt, conflictul ruso-georgian din 2008 se înscrie în contextul mai larg al războaielor energetice care au caracterizatistoria Caucazului în ultimele două decenii. Regiunea este, fără îndoială, una dintre cele mai importante zonegeostrategice ale planetei. Centralitatea acesteia în afacerile mondiale a început să crească după prăbuşirea Uniunii Sovietice, când insurgenţa cecenă şi posibilitatea dezintegrării în continuare a spaţiului eurasiatic păreau să deschidănoi rute de petrol şi gaze naturale din Marea Caspică spre Europa, care, ocolind Rusia, ar fi dat companiilor americanecontrol complet asupra celei mai mare părţi de resurse de hidrocarburi ale bazinului, şi ar fi fimpus victoria definitivă a Washington-ului asupra Moscovei.

În sine, ponderea caucaziană de resurse de petrol şi de gaz la nivel mondial nu este considerabilă. Cu toate acestea,având în vedere incertitudinea privind fiabilitatea aprovizionării din Golful Persic, precum şi posibilitatea ca Rusia săfolosească livrarea de energie ca un instrument de putere, transportul de energie din Marea Caspică şi Asia Centralăspre Occident prin intermediul Caucazului este de maximă importanţă. De fapt, petrolul din Asia Centrală şi derezervele de gaz au o valoare geostrategică semnificativă, fiind atât sursă suplimentară de petrol brut şi gaze alături de alte zone tradiţionale, dar şi datorită poziţiei lor în apropiere de marile centre de consum cum ar fi Europa, China şiIndia. Această regiune, strategică pentru petrol, gaz şi conducte petroliere a atras atenţia nu numai puterilor regionale, dar şi Statelor Unite care văd în aceasta o bază avansată împotriva Rusiei, Chinei şi Iranului, în “lupta lor împotriva terorismului”.

În acest sens, teritoriul georgian este deosebit de important, deoarece găzduieşte o parte din ruta conductei de tranzitBaku-Tbilisi-Ceyhan, care aprovizionează Vestul şi Europa Centrală. Conducta, aprovizionată cu petrol din câmpul de petrol azerbaidjan Azeri-Chirag-Guneshli, transportă 1 milion de barili de petrol pe zi, şi a fost un factor-cheie alsprijinului SUA pentru Georgia, permiţând Occidentului să reducă dependenţa de petrolul din Orientul Mijlociu în timp ce ocoleşte atât Rusia, cât şi Iran. De aici, interesul Rusiei pentru Georgia şi determinarea Moscovei de a apăraindependenţa de facto a Osetiei de Sud după atacul georgian din 2008 asupra republicii separatiste.

– Un alt interes de tip geopolitic îl constituie accesul la Marea Neagră. Accesul la mările calde este o constantă a politicii externe ruseşti încă din timpul Ecaterinei a II-a. Rusia nu dispune, în prezent, decât de o singură bază importantă la Sevastopol, în Ucraina. Acordul dintre cele două state expiră în 2017 şi Kiev-ul deja a anunţat că nu-l va reînnoi. Rusia îşi doreşte să dispună de o mai largă bandă de coastă decât cea pe care o deţine în prezent, iar menţinându-şi influenţa asupra Abkhaziei, reuşeşte să-şi îndeplinească obiectivul.

În ceea ce priveşte Abkhazia, jocurile strategice sunt clare. Deschiderea către Marea Neagră facilitează drumul produselor petroliere şi gazeifere către Europa şi ar putea facilita relocarea instalaţiilor militare de la Sevastopol.

Pentru Osetia de Sud, lucrurile sunt mai puţin clare. Deşi zonă muntoasă, fără resurse naturale, aceasta permite controlul accesului la Caucazul de Sud. Astfel, Osetia de Sud rămâne o importantă pârghie de destabilizare pentru Moscova. Grupările armate şi armele sunt prezente aici în număr mare, ceea ce reprezintă un punct destabilizator major pentru Georgia. De altfel, Osetia de Sud deţine pe teritoriul său, tunelul Roki, singurul care leagă Georgia de Rusia. Moscovei îi este teamă să vadă combatanţii ceceni că scapă prin acest masiv muntos al Caucazului. Din această cauză, Rusia a cerut Tbilissi-ului să realizeze un control comun pe această parte din frontieră. Tbilissi a acceptat propunerea, dar pe de altă parte, Moscova rămâne surdă la cererea georgiană de a stabili un punct de control la tunelul Roki, chiar dacă Tbilissi-ul pledează în favoarea unui control internaţional a acestui loc .

Într-un fel, Osetia de Sud este pentru Rusia, ceea ce sunt Înălţimile Golan pentru Israel: un ghimpe în coasta inamicului. Teritoriul sirian ocupat de Israel, ca urmare a războiului de Şase Zile din 1967 oferă, de fapt, statului evreu un punct avantajos pentru monitorizarea mişcărilor militare ale vecinului arab, cum Damascul, în sine, este în mod clar vizibil din partea de sus a Înălţimilor. În caz de război între cele două ţări, armata israeliană ar putea ajunge cu uşurinţă în capitala siriană, care este la doar 60 km (40 mile) nord-est faţă de teritoriul în litigiu. În mod similar, controlul geostrategic rusesc al Osetiei de Sud permite Moscovei să reprezinte o ameninţare militară directă la adresa independenţei Georgiei, mica republică situându-se la aproximativ 100 km nord de Tbilisi. Cu toate acestea, în cazul în care un nou conflict ar izbucni între cele două foste republici sovietice, acesta nu ar fi probabil dictat de ambiţiiregionale, ci mai degrabă de o escaladare a confruntării globale dintre Rusia şi Occident pentru controlul rutelor depetrol şi gaze în Eurasia. Posibilitatea însăşi de oprire a fluxului de 1 milion de barili de petrol pe zi spre Europa prin tăierea rutei de tranzit a conductei Baku-Tbilisi-Ceyhan dă, de fapt, Kremlinului un mijloc puternic de constrângere. În acest sens, controlul rus asupra Osetiei de Sud este mai mult decât doar un ghimpe în coasta Georgiei: este un cap de pod pentru o invazie rusească paşnică a Europei, al cărei rezultat final ar putea fi desfiinţarea NATO. Acolo underachetele sovietice au eşuat, pot reuşi conductele ruseşti.

– Relaţiile personale prea puţin călduroase între preşedinţii rus şi georgian este un alt factor explicativ al conflictului. Kremlinul doreşte înlăturarea preşedintelui georgian, considerat prea occidental, iar în acest sens, Moscova are tot interesul să alimenteze tensiunile interne în Georgia, în speranţa înlăturării acestuia. În plus, cu cât Georgia este mai instabilă, cu atât ea este mai puţin atrăgătoare pentru Occident.

– La toate aceste motivaţii se adaugă şi dimensiunea psihologică legată de prestigiul Rusiei. Odată cu sfârşitul Uniunii Sovietice, Rusia şi-a pierdut strălucirea. Mai multe elemente au dus la umilirea ei în ultimii 20 de ani: extinderea NATO către est, „revoluţiile de culoare” în vecinătatea sa apropiată, recunoaşterea independenţei Kosovo-ului, proiectul de amplasare a unui scut anti-rachetă în apropierea sa, lărgirea Uniunii Europene cu ţările baltice şi dezvoltarea de căi de tranzit energetice alternative, sunt tot atâţia factori determinanţi ai acestei situaţii. Deşi umilirea nu constituie singurul factor explicativ, trebuie totuşi luat în seamă. Intervenţia rusă în Georgia în vara lui 2008 se înscrie în procesul de reconstrucţie identitară rusă. A fost o demonstraţie de forţă, ce a dorit să arăte restului lumii şi occidentalilor, în special, că rămâne demnă pe scena internaţională şi că este un actor care contează. Rusia s-a arătat capabilă să reacţioneze prompt şi pragmatic, gata să provoace efecte destabilizatoare pentru vecini.

Concluzionând, se poate spune că regiunea Caucazului, fiind culoar de tranzit pentru petrol şi gaz, prezintă interes nu numai pentru Rusia ci şi pentru ceilalţi actori internaţionali, în timp ce oleoductul de 3,6 milioane de dolari Baku-Tbilissi-Ceyhan ce traversează teritoriul georgian şi furnizează Occidentului petrol brut duce la creşterea importanţei geopolitice a Georgiei, iar conflictul din 2008 nu a fost un război obscur politico-etnic dintre Georgia şi Osetia, pe de o parte şi Rusia şi Georgia, pe de altă parte, ci a reprezentat o confruntare, de importanţă mondială, între SUA şi Rusia pentru controlul Caucazului de Sud şi pentru regiunea Mării Caspice – o zonă geostrategică din punct de vedere militar, economic, dar şi din punct de vedere al resurselor de petrol şi gaz pe care le deţine.

  federatia rusa, Georgia, gruzia, NATO, putin, spatiul ex-sovietic