Gazprom a început să scadă preţurile pentru anumiţi importatori de gaz natural rusesc, supunându-se schimbărilor survenite pe piaţa europeană, totuşi această reducere nu se aplică şi unor companii din state precum România.

Pe data de 17 ianuarie 2012, Gazprom a anunţat reducerea nivelului de preţuri pentru “clienţii selecţi “ ai energiei ruseşti. Beneficiarii sunt lesne de înţeles: cel mai mare importator the gaz natural din Europa este Germania, cu care Federaţia Rusă a dezvoltat un parteneriat strategic extrem de important pentru poziţia Rusiei în interiorul Uniunii Europene, aşadar, o companie din Germania ar fi primul client european previzibil care beneficiază de această reducere. Aceasta este compania germană Wingas. Partenerul Germaniei în alcătuirea motorului European este Franţa: compania GdF Suez beneficiează şi ea de reducerile de preţuri. La fel se întâmplă şi în cazul primului susţinător al proiectului Nabucco- Austria (compania Econgas). Cel de-al doilea importator al gazului rusesc din UE este Italia, astfel încât compania Singerie Italiane beneficiază şi ea de un nivel mai scăzut de preţ. Sub aceeaşi incidenţă se află şi compania din Slovacia, SPP. Toate aceste companii importă în total aproximativ 36 miliarde metri cubi anual, acest volum transpunându-se în ¼ din totalul de exporturi energetice ruseşti către piaţa europeană. Delaliile contractului nu au fost revelate, însă se consideră că reducerea a ajuns la un nivel de 10- maxim 15%, aşadar nu este substanţială. În plus, se consideră că aceasta se datorează unei ajustări efectuate la nivelul formulei de calcul a preţului. Aceste reduceri de preţ nu sunt unitare, la nivelul anului 2010-2011, în urma unor negocieri, Gazprom a redus preţul şi în cazul altor companii. În plus, acesta continuă să negocieze cu Transgaz RWE (Cehia), E.ON Ruhrgas (Germania) şi  Europe Shell (Olanda).

Aceste acţiuni vin ca rezultat, nu al bunăvoinţei Gazprom faţă de partenerul european, care traversează o iarnă geroasă sau ca rezultat al renunţării la poziţia de monopol, pe care Rusia o are faţă de piaţa europeană, ci sunt rezultatul unor negoieri ce a început încă din 2008 când Europa a contestat diferenţa mare de preţuri praticată de Gazprom în privinţa contractelor semnate pe termen lung, acesta fiind în jurul a 150$. În plus, Gazprom este află în condiţii de presiune, având în vedere creşterea nivelului de gaz lichefiat din Europa şi producţia crescută din SUA.

Deşi este greu de crezut, Gazprom se află în acest moment în faţa unui impas datorat politicii de preţuri pe care a practicat-o până în prezent. Turcia ar putea refuza să mai importe cele 6 miliarde de metri cubi, iar negocierile cu Ucraina au ajuns la un impas. Pe acest fundal, consumatorul european ar putea să refuze prelungirea contractelor semnate deja. Totuşi, acest lucru este puţin probabil, cel puţin pe termen scurt, având în vedere anotimpul şi lipsa unor surse de aprovizionare alternative suficient de mari încât să substituie volumul importat de la ruşi. Acestei inconvenienţe se adaugă şi faptul că Gazprom nu şi-a atins target-ul de exploatare în 2011, reuşind să extragă doar 513 miliarde metri cubi în locul celor 520 preconizaţi. Diferenţa nu este de ordin substanţial, însă o reducere a preţului este cel puţin inoportună în acest moment. Reversul situaţiei ar fi că Rusia nu va mai putea fi acuzată de rigiditate şi de neîncredere.

O modalitate de ieşire din acest impas ar fi ca nivelul volumului exportat să crească suficient încât reducerea de preţ să fie oarecum compensată. Acestă strategie a fost deja anunţată de către  Alexei Miller care a declarat că în 2012 volumul de exporturi va creşte cu aproximativ 8 procente (164 miiarde metri cubi), mai ales, datorită implementării noului gazoduct, Nord Stream. În acest caz, rămâne de văzut dacă Gazpromul va reuşi să îşi îndeplinească de acest target, având în vedere că el nu a fost îndeplinit în 2011.

Poate cel mai important aspect al acestor schimbări este faptul că reducerile nu sunt permanente, ci pe o durată de 2-3 ani, cu condiţia ca Gazprom să le poată renegocia dacă au loc evenimente majore pe piaţa energetică din Europa. Dacă piaţa europeană îşi va reveni, în termeni economici, Rusia şi-a asigurat prin această clauză oportunitatea de a reveni la preţurile anterioare.

Totuşi, nu putem să nu observăm faptul că acestea reduceri nu sunt aplicate pentru toţi consumatorii europeni, ci doar pentru cei cu care Rusia are relaţii bilaterale eficiente. Probabilitatea ca reducerea să fie aplicată companiilor din Germania, Franţa sau Italia era extrem de ridicată, însă care era nivelul acestei probabilităţi în cazul unui stat precum România?  Am putea răspunde că aproape de zero, având în vedere dinamica negativă în care au intrat relaţiile bilaterale între cele două. Deşi nu la nivelul Germaniei, România importă aproximativ 4 miliarde metri cubi de gaz natural anual din Rusia. Pentru 1000 de metri cubi, acest stat plăteşte cel mai ridicat preţ din întreaga Uniune Europeană, 379 $. În plus, începând cu 1 aprilie preţul va fi ridicat la 390$ pentru aceeaşi cantitate. Deşi se presupunea că preţul este ridicat datorită faptului că România importă cu ajutorul intermediarilor gaz din Rusia, acest aspect este complet fals, având în vedere că Gazpromul a semnat un contract pe termen lung până în 2030 cu firma înregistrată pe teritoriul statului român, S.C. Conef Energy S.R.L. Deşi nu este declarat oficial, România se află într-un fel de zonă gri în ceea ce priveşte bilaterală cu Rusia, mai ales după ce aceasta şi-a dat acordul amplasării unor elemente din scutul anti-rachetă pe teritoriul său. Atitudinea Rusiei a fost mai mult decât grăitoare, dacă luăm în considerare faptul că România a lipsit de la masa negocierilor dintre SUA şi Rusia în privinţa scutului. Deşi oficialii Gazprom declară că aceste reduceri nu sunt aplicate pe criterii politice şi că nivelul preţului la gazul importat de România este unul corect, ce corespunde formulei de calcul, nu putem să nu observăm diferenţa uriaşă de preţ faţă de alte state din UE.

Aşadar, Gazpromul pare ca e află într-un impas, ce îi periclitează poziţia de monopol pe care o are asupra pieţei europene, însă, şi în această situaţie Rusia îşi menţine strategia de „divide şi vei cuceri” şi se raportează diferit faţă de statele membre ale UE.

  federatia rusa, gazprom, romania, rusia