În contextul sancţiunilor economice impuse Federaţiei Ruse după anexarea Crimeei, liderul de la Moscova, Vladimir Putin, a conştientizat şi mai mult necesitatea diversificării relaţiilor comerciale. Paşii făcuţi pentru a reduce impactul sancţiunilor asupra unei economii dependente de exportul de resurse energetice şi materii prime, fie au necesitat concesii, fie erau stabiliţi cu mult timp înainte.

Acordul cu Beijingul

Semnarea, la 21 mai 2014, a unui tratat pe 30 de ani privind gazele, între Rusia şi China, estimat la aproximativ 400 miliarde de dolari, constituie cel mai important capitol al consolidării relaţiei sino-ruse. Detaliile exacte ale acordului, parafat la o întâlnire ce a avut loc la Shanghai între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping, sunt secrete. După 10 ani de negocieri, încheierea acordului în prezenţa celor doi conducători, subliniază importanţa pe care amândoi o acordă îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale.

Pentru Federaţia Rusă, acordul este important din mai multe puncte de vedere. După izbucnirea crizei din Ucraina, SUA şi aliaţii lor europeni au încercat să izoleze Kremlinul, prin sancţiuni atent direcţionate, ca pedeapsă pentru agresiunea rusească. Semnând acum acest acord, Putin poate argumenta – atât în faţa comunităţii internaţionale, cât şi a propriilor cetăţeni – că are un nou aliat puternic în est. Din punctul lui Xi de vedere, acordul aduce ţării sale o nouă sursă de gaze pentru economia chineză.

Conform acordului, cantitatea de gaze pe care Federaţia Rusă o va livra Chinei, până la sfârşitul actualului deceniu, va fi mai mică decât un sfert din cantitatea pe care o vinde în prezent Europei. Acest lucru înseamnă că soarta gigantului energetic Gazprom, va mai fi puternic legată de Europa, încă mulţi ani de acum încolo. Statele UE intenţionează să-şi reducă dependenţa energetică faţă de Federaţia Rusă, ca urmare a crizei din Ucraina, punând aşadar o presiune constantă asupra Kremlinului şi limitându-i manevrele politice în plan extern.

Pe de altă parte, acest acord nu stabileşte, nici măcar de departe, un parteneriat al egalilor între China şi Federaţia Rusă. În timp ce rata anuală a creşterii economice a Chinei continuă să rămână la 7%, economia Federaţiei Ruse stagnează. Deşi este posibil ca gazele ruseşti să-i tenteze foarte mult pe chinezi, ei au totuşi şi multe alte potenţiale surse de energie, între care: Turkmenistan, Myanmar, Australia şi Qatar. Perioada în care China se baza pe Federaţia Rusă pentru produse industriale, armament şi tehnologie a trecut. Din contră, chinezii sunt cât se poate de conştienţi că volumul relaţiilor comerciale cu SUA este de trei ori mai mare decât cel cu Federaţia Rusă.

Vladimir Putin nu are motive reale pentru a considera acest acord un triumf pentru Kremlin, Federaţia Rusă devenind un partener mai mic şi furnizor de materii prime pentru China. Totodată, acest acord evidenţiază slăbiciunea economică din ce în ce mai accentuată a ţării.

Tratatul de constituire a Uniunii Economice Eurasiatice (UEE)

Integrarea economică în spaţiul post-sovietic a început în anul 1993, în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI). Începând cu anul 2000, a funcţionat Comunitatea Economică Eurasiatică, însă un real progres, a însemnat înfiinţarea Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan. Această uniune este văzută de ţările care i-au dat naştere, ca o structură supranaţională capabilă să devină unul din polii lumii contemporane şi să joace rolul unei legături eficiente între Europa şi regiunea foarte dinamică, Asia-Pacific.

Preşedinţii Rusiei, Belarusului şi Kazahstanului au semnat pe 29 mai 2014, la Astana, Tratatul privind constituirea UEE începând cu 1 ianuarie 2015. Crearea UEE este o nouă etapă în procesul de integrare a celor trei state în spaţiul post-sovietic, după construirea Uniunii Vamale şi a Spaţiului Economic Unic. Conform declaraţiilor preşedintelui rus, Vladimir Putin, semnarea Tratatului de la Astana, pentru crearea UEE, este evenimentul central al anului pentru ţările Uniunii Vamale.

Din multe puncte de vedere se pare că noua Comunitate Economică Eurasiatică va urma calea Uniunii Europene, cu câteva diferenţe substanţiale. În primul rând, noile acorduri prevăd ca apariţia pieţei unice să comporte o strânsă coordonare a politicilor economice ale ţărilor membre, cu scopul construirii unei integrări progresive. Fără a comite însă eroarea fatală a UE: aceea de a face saltul către o monedă unică, în absenţa structurilor politice şi financiare adecvate pentru susţinerea impactului acestei schimbări. Acordurile semnate prevăd de fapt o integrare progresivă a sistemelor fiscale şi bancare, şi mai ales o strânsă coordonare a politicilor economice, o integrare a structurilor tehnice – de exemplu, marele proiect al unei reţele feroviare care va porni din China şi va ajunge în Europa Occidentală.

Reprezentanţi ai Comisiei Economice Eurasiatice, organism care supervizează procesul de integrare, au declarat că „nu este vorba de înlocuirea Uniunii Vamale sau a spaţiului Economic Unic, ci de continuarea lor, sub forma unei etape ulterioare a integrării”.

Conform Tratatului Uniunii Economice Eurasiatice, pe teritoriul celor trei state, se stabileşte treptat un regim de liberă circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor, a forţei de muncă, a serviciilor, accesul egal la infrastructura de transport şi de energie, precum şi o reglementare vamală şi tarifară comună. În etapele ulterioare, pe lângă Comisia Economică Eurasiatică, se preconizează înfiinţarea Comisiei pentru resurse de materii prime, a Comisiei de arbitraj internaţional eurasiatic, a unei bănci de investiţii a Uniunii Economice Eurasiatice şi a altor structuri. Totodată, planul de dezvoltare prevede ca: până la sfârşitul anului 2014, să mai adere la UEE Armenia şi Kîrgîzstanul, în anul 2015 să se formeze piaţa comună a petrolului şi gazelor, iar începând cu anul 2017 să se formeze o piaţă comună a energiei electrice.

Semnarea tratatului politic nu a rezolvat însă toate problemele integrării. Capitolele care necesită atenţie permanentă vor fi: agricultura, complexul energetic şi transporturile. De asemenea, dificultăţi importante se vor menţine în ce priveşte accesul la conductele pentru transportul gazelor şi ţiţeiului pe teritoriile acestor ţări.

  armenia, Belarus, Comunitatea Statelor Independente, federatia rusa, Kazahstan, sanctiuni economice, uniunea economica eurasiatica