Există o alianţă între maoiştii indieni şi fundamentalismul islamic?

Există o alianţă între maoiştii indieni şi fundamentalismul islamic?

NEPAL_Maoists_Army__409_x_287__794537793Aproape necunoscuţi în spaţiul vest-european (cu excepţia unor materiale BBC), rebelii maoişti din Asia de Sud evocă mai mult decât amintirea nostalgic-controversată a Războiului Rece. Cucerirea puterii în Nepal, pe ruinele familiei monarhice sau atacurile repetate ale secţiilor de poliţie din India sunt prezenţe evocatoare ale unui traseu istoric în care insurgenţa poate deveni o stare de fapt, o orânduire în sine hrănită de marginalizare socială extremă. În cazul maoiştilor indieni, că de ei ne ocupăm, saga lor îşi află rădăcinile în primele mişcări secesioniste şi anti-stabiliment din anii ’50. Momentul oficial este anul 1967 când o serie de fermieri se revoltă contra unor latifundiari din satul Naxalbari, sprijiniţi de poliţie.

Prima perioadă durează până la începutul anilor ’70 când este lichidată de forţele armate. În deceniile următoare micile celule naxalite, incapabile să se coaguleze din cauza tentaţiilor fracţionare întreţin o frecvenţă joasă pe EKG-ul stabilităţii sociale din India. De abia în 2004, odată cu unificarea celor mai importante două grupuri: Grupul Războiului Popular (PWG) şi Centrul Comunist Maoist (MCC) rezultă actuala formulă. Profitând şi de succesele înregistrate de confraţii lor din Nepal, naxaliţii indieni devin în scurt timp ”cea mai serioasă problemă de securitate internă” după un binecunoscut discurs al premierului Manmohan Singh din 2006. Se apreciază că din 1989 încoace insurgenţa maoistă a provocat peste 11.000 de victime dintre care 6300 de civili. Tabelul de mai jos rezumă forţa atacurilor lor în cifre:

tabel

În 2009, Ministerul de Interne a demarat operaţiunea Vânătoarea Verde (Green Hunt) trimiţând peste 70.000 de agenţi ai Poliţiei Centrale de Rezervă (cea mai puternică trupă paramilitară a ţării) contra lor. În paralel cu trupele de poliţie secondate de armată statul indian a recurs şi la înarmarea comunităţilor de tribali sub steagul unei formaţiuni numite Salwa Judum care să indigenizeze războiul (în sensul procesului de vietnamizare sau, mai nou, de afganizare a războiului pe care americanii l-au urmărit în conflictele prelungite). Salwa Judum (Marşul Păcii, în traducere) a fost interzis în iunie 2011 din cauza abuzurilor comise asupra populaţiei pe care chipurile trebuia sa o protejeze.

La trei ani distanţă de la startul operaţiunilor contrainsurgente, statul indian pare să fi întors rezultatul în favoarea sa, aşa după cum arată cifrele din tabelul de mai sus. Reduşi la „încă o ameninţare serioasă”, după cum spunea acelaşi Manmohan Singh în discursul de Ziua Independenţei din 15 august 2012, naxaliţii prezintă resurse demne de luat în considerare.

Doi sunt factorii care justifica un asemenea verdict: 1) răspândirea în regiuni în care nu fuseseră anterior, precum Delhi, Maharastra  sau Assam, în nord-estul Indiei. Tabloul devine cu atât mai îngrijorător cu cât regiunea nord-estică, sediu a numeroase etnii joacă rolul Balcanilor gata să sară în aer în fiece clipă- vulnerabilitate pe care Pakistanul şi China o pot exploata la nevoie cu succes.

 2) capacitatea de foc sporită din cauza legării la piaţa de armament din sud-estul Asiei, mai ales de la graniţa cu Myanmarul. Aşadar, pătrunderea naxaliţilor în Assam, ar lega sediul lor tradiţional de celule teroriste sau grupări precum Armata de Eliberare din Myanmar sau chiar Lashkar e Taiba, poate cel mai virulent nume din franciza Al Quaeda.

Între Marx şi Mahomed

            Mai puţin titrată în Occident, Laskhar e Taiba devine un nume propriu pe lângă Al Quaeda, Jaish-e-Mohammed sau Karkat-ul-Mujahideen odată cu atentatele din Mumbai de la 26 noiembrie 2008 în care peste 150 de persoane şi-au pierdut viaţa. LeT („Armata celor Puri”) a fost creată în 1987 (alte surse dau 1989) în Pakistan ca aripa militară a Markaz Dawat-ul Irshad (MDI): Centrul pentru Prozelitism şi Educaţie. Tentativa generalului Zia-ul Haq de a islamiza Pakistanul a creat mediul propice pentru numeroase grupări ce aveau Sharia drept model. Cei trei creatori ai LeT, Hafiz Saeed- actualul emir şi primus inter pares, Afar Iqbal de la Universitatea din Lahore şi Abdullah Azzam de la Universitatea Internaţională Islamică din Islamabad au început să confere acţiunilor lor ideologice o alonjă universală, dedicată întregii Umme. Hafiz Saeed declara în acest sens că doreşte să împlânte steagul Profetului în „Washington, Tel Aviv şi New Delhi”. În anii ’90 LeT şi-a concentrat acţiunile în Kashmir care a devenit poarta pentru a pătrunde şi îngenunchia India. După 2000 Lashkar e Taiba şi-a pus semnătura pe atacuri în New Delhi (octombrie 2005), Bengalore (decembrie 2005), Varanasi (martie 2006) şi bombardarea unor linii de cale ferată în Mumbai, iulie 2007.

Conform lui Ashley Tellis, specialist pe probleme Asiei de Sud, ISI-ul, serviciul secret pakistanez preferă instrumentarul LeT pentru că aceasta este majoritar compusă din etnici paştuni din Punjab dar şi pentru că organizaţia are atractivitate internaţională (de-a lungul timpului etnici arabi, ceceni sau sudanezi i-au îngroşat rândurile).

În ultimul timp tot mai multe ştiri vorbesc chiar despre o apropiere între LeT şi naxaliţii indieni, sub umbra marelui păpuşar de la Islamabad care este ISI-ul.

Compatibilitatea dintre socialismul de extracţie occidentală şi Islam pare neverosimilă. Chiar dacă în versiunile extremiste ambele valorizează lupta şi martiriul, ţintele lor sunt diferite: în timp ce Islamul vede mântuirea în lumea de dincolo; socialismul promite paradisul terestru. Punţi de legătură au fost însă  iniţiate de diferiţi oameni de stat, de la Nasser la Ghaddafi pentru care progresul social poate actualiza învăţăturile eterne ale Coranului şi furniza putere naţională propriilor state.

  Revenind la cazul indian este greu de spus cu precizie când s-a sudat o alianţă între naxaliţi şi LeT. În 2006, prezent la o sesiune în fata camerei inferioare a parlamentului indian, Lockh Sabha, ministrul de interne, Shri Sriprakash Jaiswal infirma eventualele legături islamo-naxalite. În noiembrie 2010 însă, un studiu al Stratfor cita pe şeful poliţiei din statul Chattisgarh care vorbea de o posibilă sudură maoisto-islamică. Pe de altă parte un cablu relevat de Wickileaks ce reda părerile ambasadei americane din Delhi dădea mişcarea maoistă ca autarhică, independentă de vreun ajutor extern. În martie 2012 presa publica mărturiile lui Mohammad Umar Madani, apropiat al liderului Hafiz Saeed. Prins încă din 2009 acesta a povestit modul cum LeT s-a insinuat în faţa unor reprezentanţi naxaliţi pentru a le oferi sprijin şi armament sofisticat. Greutatea pe care trebuie să o acordăm unor astfel de ştiri trebuie să aibă în vedere două tipuri de emiţători: a) pe de-o parte structurile de securitate guvernamentale interesate în a-şi menţine privilegiile exagerând anumite ameninţări; b) ultranaţionaliştii hinduşi dornici de a câştiga alegerile şi tentaţi a învinui populaţia musulmană a Indiei pentru toate neîmplinirile economice. Dacă însă confesiunile lui Umar Madani indică un traseu real, atunci veştile nu sunt deloc bune nici pentru securitatea Indiei şi nici pentru viitorul Afganistanului după retragerea forţelor ISAF în 2014.

Leave a Reply

Your email address will not be published.