Ecologie versus ecologism sau cum încălzirea globală a devenit un fenomen religios

Ecologie versus ecologism sau cum încălzirea globală a devenit un fenomen religios

ecologismEste o ironie a prezentului ca ştiinţa să capete în numeroase rânduri trăsăturile unei religii. Afirmaţia poate părea ciudată într-o citire simplistă a modernităţii: învăţam la şcoală că religia şi ştiinţa se află într-o proporţionalitate inversă – mai multă ştiinţă mai puţină religie şi superstiţie! Departe de a fi două lumi statice, religia şi ştiinţa se găsesc într-o relaţie mult mai complexă influenţându-se reciproc. Ideologia sau mai bine zis ideologiile, veritabile crezuri seculare ale modernităţii au instrumentalizat ştiinţa uneori până la pervertire în vederea unor scopuri utopice. Vaccinarea în masă sau lagărele de concentrare sunt exemple în care ideologia şi progresul medicinei şi-au dat mâna pentru a schimba din temelii societatea/-ăţile.

Actualmente unul dintre cele mai discutate domenii științifice, protecția mediului (având ca bază ecologia, o ramură a științei ce se ocupă cu studiul relațiilor de interdependență dintre organismele vii și componentele mediului lor de viață), se vede din ce în ce mai des asaltată și sufocată de valuri succesive de activiști politici și ecologiști. Fiecare dintre ei căutând să-și promoveze și impună viziunea proprie despre cum ar trebui să interrelaționeze civilizația umană cu mediul înconjurător.

Articolul de faţă face distincţia între ecologie ca domeniu neutru care studiază relaţiile dintre om <-> mediu şi ecologism drept ideologie care încearcă să poziţioneze omul într-un anume fel faţă de natură.

Înainte de a merge mai departe se cere însă o clarificare a termenilor. Ce este știința și ce este ideologia?

A crede versus a ști

Graham C.Kinlock şi Raj Mohan consideră că „ideologiile sunt sisteme de evaluare ce încearcă experienţele în termeni logici şi plini de înţelegere. Ele încearcă să stimuleze şi să preceadă acţiunea, astfel devin indispensabile în abordarea realităţii umane.”i

Ideologiile se dezvoltă pe măsură ce societatea creşte în complexitate iar existenţa lor întruchipează conflicte de grup ce nu pot fi conciliate.ii Roger Eatwell ne atrage însă atenţia că nu trebuie să confundăm o doctrină cu mişcările ce acţionează în numele respectivei doctrine.iii

Diferenţa dintre ştiinţă şi ideologie ţine de failibilitate/falsificaţionism, ne învaţă Karl Popper într-o formulă ce a făcut carieră. Aşadar, teoriile ştiinţifice rezidă în potrivirea lor cu faptele măsurabile. Valabilitatea unei teorii durează până când ea este infirmată sau înlocuită cu altceva mai bun.iv În schimb ideologiile nu greşesc niciodată indiferent de ce arată realitatea empirică. Ele se justifică schimbând <semnificaţia semnificaţiei>, după cum observă aceeaşi Kinloch şi Mohan,v mai sus citaţi.

Ecologia sau itinerariul unui abuz semantic

Pe măsură ce grija faţă de natură a ajuns o componentă a discursului public, mulţi dintre noi nu mai sesizează diferenţa dintre ecologia ca efort de a înţelege lumea şi ecologia sau ecologismul ca efort de a o schimba. Conştientizarea conotaţiilor pe care le poate avea un cuvânt ne păzeşte de acţiunile de manipulare.

Una dintre primele definiţii ale ecologiei apare la Bruce Russett, autor în relaţii internaţionale în 1967: „Aşa cum ecologia este definită drept relaţia dintre organisme sau grupuri de organisme şi mediul lor, şi eu am încercat să explorez relaţia dintre sisteme politice şi mediul lor social şi fizic. ”

Mai pe larg, Blakie şi Blackfield etichetează în 1987 ecologia politică drept domeniul ce combină: preocuparea faţă de ecologie cu preocuparea generală faţă de economia politică. Împreună cele două cuprind dialectica dintre societate şi resursele (sub)solului precum şi dintre clasele şi grupurile sociale.”vi– aceasta din urmă are meritul de a sublinia că raportarea speciei la mediu nu este uniformă, ci depinde de clasa socială, cultura, naţionalitatea sau activitatea fiecăruia dintre noi. Chiar dacă salvarea planetei este un lucru cu care putem toţi cădea de acord, pe diferite speţe enviromentalismul poate fi instrumentalizat ca orice altă ideologie.

Prin jungla “verde”

Nimănui nu îi este străin războiul ideologic care s-a desfășurat de-a lungul epocilor istorice și se desfășoară în continuare în interiorul unor domenii precum politica, religia și cultura.

Mai puțin cunoscută publicului larg este infiltrarea ideologiei și propagandei în universul științific, uneori atât de adânc încât pune în pericol procesul științific în sine. De la Pământul Plat și Sistemul Solar Geocentric promovate de Biserica Catolică secole de a rândul și până la mitul Yellowstone-ului ”virgin” și, mai actuala, încălzire globală, ideologia bate de multe ori știința și deformează ”adevărul” pus la dispoziția publicului larg.

În ultimele două decenii diverse forțe politice și activiste au transformat încetul cu încetul subiecte precum încălzirea globală (de natură antropică) și schimbările climatice (de natură antropică) din studii, dezbateri și polemici științifice, în propagandă cu suport pseudoștiințific. În realitate însă nu există un consens în comunitatea științifică pe aceste subiecte, atât în tabăra pro, cât și în cea contra. Iar de aici lucrurile devin mult mai complicate decât povestea simplistă ”încălzirea globală și schimbările climatice sunt cauzate de activitatea umană, nu există niciun dubiu” care este servită actualmente publicului larg prin orice mijloc mass-media posibil.

Bătălia de idei este incredibil de înverșunată și incredibil de variată. Câteva exemple din ambele tabere:

Creșterea intensității radiației solare ar fi adevărata cauză a încălzirii globale și a schimbărilor climatice pe care le observăm în prezent, deci nu CO2-ul antropic.

Teoria scoate, nu una, ci două cărămizi din fundația efectului de seră de origine antropică: în primul rând desemnează Soarele ca factor dominant (spre monopol) în variațiile climatice, în al doilea rând detronează CO2-ul susținând că Soarele controlează (direct și indirect) formarea norilor, care nori constituie peste 90% din efectul de seră (gazele precum CO2 și CH4 fiind în cei sub 10% rămași).

Creșterea cantității de căldură evacuată în atmosferă datorită activităților umane ar fi adevărata cauză a încălzirii globale și a schimbărilor climatice pe care le observăm în prezent, deci nu CO2-ul antropic.

Pe măsură ce la nivel mondial a crescut cererea de energie, am început să ardem cantități din ce în ce mai mari de combustibili fosili și nucleari. Din energia rezultată: 60% se pierde direct în atmosferă prin coșurile centralelor, fiind arhicunoscut că doar 40% se transformă în curent electric. Din acești 40%, numai 25% ajung la consumatori, restul se pierd în atmosferă sub formă de căldură emanată de liniile de înaltă tensiune. Iar, din acei 25%, aproape toți revin sub formă de căldură în atmosferă (televizorul, laptopul și becurile dumneavoastră fac mai mult căldură decât ceea ce au fost proiectate să facă).

Concluzia: 90% din energia produsă de civilizația umană la nivel global, ajunge (într-un fel sau altul) în atmosferă, sub formă de căldură; iar cererea de energie este în continuă creștere.

Măsurătorile atmosferice de mică și mare altitudine, precum și cartările atmosferice satelitare, arată ambele același lucru: atmosfera se încălzește, dar nu unde trebuie! Temperaturile au crescut mai rapid și mai mult la suprafața Terrei, decât la cei 10-12 km altitudine unde găsim cea mai mare concentrație de gaze cu efect de seră (precum CO2).

Modificarea albedo-ului (reflectivității) Terrei din pricina activităților umane ar fi adevărata cauză a încălzirii globale și schimbărilor climatice pe care le observăm în prezent, deci nu CO2-ul antropic.

Aceleași măsurători atmosferice ca la teoria de mai sus, susțin de asemenea posibilitatea ca sursa încălzirii globale să fie schimbarea reflectivității Terrei prin activități precum despăduririle și urbanizarea: tăierea pădurilor lasă în urmă sol golaș care absoarbe mult mai multă căldură solară decât frunzele arborilor, iar asfaltul și clădirile înalte de beton absorb mult mai multă căldură decât solul golaș inițial/vegetația inițială.

Nu creșterea concentrației de CO2 atmosferic duce la creșterea temperaturii globale, ci creșterea temperaturii globale duce la creșterea concentrației de CO2 atmosferic.

Există savanți care sunt de acord cu faimosul grafic al lui Al Gore, dar susțin că inter-relația CO2-temperatură este exact pe dos.

Încălzirea globală este un lucru bun: într-o lume mai caldă, catastrofele atmosferice ar fi mai puțin frecvente și puternice.

Atmosfera este un motor termic care transportă în continuu căldura din zona ecuatorială spre zonele polare. Încălzirea globală ar încălzi nu doar zona ecuatorială, ci și zonele polare, iar ecuațiile termodinamicii prezic că în acest caz atmosfera Terrei va deveni din ce în ce mai calmă pe măsură ce crește tempratura globală.

Idee de bază prin care se face legătura între încălzirea globală și societatea contemporană este modificarea climei. Acest subiect este fanfaronat atât de mult dincolo de limita absurdului, încât autorii se miră cum de publicul larg nu a ajuns la concluzii precum: clima ori nu s-a schimbat niciodată înainte de apariția omului pe Terra, ori singurul factor care duce la modificări climatice este activitatea umană. Ambele variante sunt nu numai foarte puțin probabile, dar chiar ridicole. Pe de o parte, nu putem considera un sistem atât de masiv, complex și divers ca fiind complet static prin propriile sale mecanisme interne, pe de alta nu putem ignora influența altor factori mult mai puternici (cum ar fi variația ciclică și de-a lungul epocilor geologice a radiației solare; rolul de tampon carbonic al maselor de apă oceanice, al maselor de materie organică din cadrul tuturor ecosistemelor și al maselor de roci carbonatice; emisiile de gaze din cauze tectonice, etc.).

Curentul devotaților încălzirii globale a ajuns o ”Inchiziție” a lumii științifice contemporane, influențând decizii socio-economice fără bază științifică, ignorând baza științifică sau chiar punându-se în opoziție cu ea.

Ecologie versus ecologism cade în vechea poveste a rațiune contra interes: grupările ideologice (de orice tip, inclusiv ecologiste) trebuie să creeze probleme sau să creeze iluzia unor probleme pentru a-și propaga propriile idei sau a-și realiza propriile interese. Încălzirea globală este o ”industrie” în sine, în acest moment existența a zeci de mii de slujbe depinde de ”existența” încălzirii globale.

Și până la urmă ce garanții avem că dacă urmăm ceea ce ni se spune, scădem sau oprim complet emisiile de CO2, clima nu va trece oricum printr-o schimbare ”catastrofică” pentru civilizația umană? Să zicem că mâine nu mai emitem niciun gram de CO2 în atmosferă (și am absorbi ceea ce am emis până acum), iar poimâine intrăm într-o nouă glaciațiune, pentru simplul motiv că factorul climatic își continuă evoluția sa naturală prin propriile sale mecanisme interne. Iar, mai mult de atât, ce ar fi dacă tocmai emisiile de CO2 pe care le-am oprit ar fi fost metoda prin care noi, oamenii, am fi putut să prevenim această glaciațiune? În acest caz emisiile de CO2 ar fi fost pozitive.

Deci « CO2-ul » nu este nimic altceva decât o bătălie între idei, ale cărei tactici sunt demonizare adversarului şi adularea propriei poziţii (iar, în scenariul expus de mai sus, chiar ridicarea pe piedestal).

Ideea încălzirii globale este un cerc vicios socio-economic, pe măsură ce tot mai multi savanți au început să devină interesați de subiect, domeniul de studiu a început să vadă din ce în ce mai multe fonduri, să circule din ce în ce mai mulți bani. Acest lucru a însemnat și continuă să însemne o motivație solidă pentru ca noii savanți implicați intrați în joc să susțină ideeea chiar dinainte de a o testa prin studiu științific. Savanții sunt mai interesați de predicții interesante decât de predicții precise/exacte/corecte, încă un exemplu prin care natura umană/factorul uman poate influența procesul științific.

i William D.Sunderlin, Ideology, Social Theory, and the Environment, Eowman and Littlefield Publishers, Inc., Maryland, 2003, p.15. Vezi şi definiţia în original: Graham C.Kinloch, Raj P.Mohan, Ideology and the Social Sciences, Greenwood Publishing House, 2000, p.9

ii Ibidem, p.11

iii Sunderhill, op.cit., p.15-16

iv Karl Raymond Popper, The Logic of Scientific Discovery, Hutchinson of London, Hutchinson&Co. Ltd., 1959, 1968, 1972, p.86

v Kinloch, Mohan, op.cit., p.12

vi Tim Forsyth, Critical Political Ecology. The politics of environmental science, Routledge, London & New York, 2003, p.3

Facem distincţie între acitvtăţile geoclimaterice care se petrec în natural şi cele produse de activitatea omului deci antropice.

Rolul de tampon carbonic reprezintă proprietatea unor sisteme naturale sau artificiale de a micșora variațiile concentrației de CO2 atmosferic (prin absorbţia acestuia din atmosferă, stocarea și ulterior eliberarea carbonului înapoi în atmosferă).

Leave a Reply

Your email address will not be published.