Una din trăsăturile industriei contemporane a armamentului este creşterea costurilor de fabricaţie  pentru fiecare nouă generaţie. Consecinţele sunt deopotrivă financiare şi geopolitice pe tabla de şah a secolului XXI.

Similar cu epoca medievală, când doar câţiva nobili îşi permiteau să echipeze o banderie redusă de aventurieri, astăzi complexitatea crescândă a tehnologiei de apărare impune sarcini tot mai greoaie statelor şi firmelor individuale. Alianţele devin imperative la un nivel fără precedent şi generează o nouă diviziune internaţională a muncii. Stephen Brooks, autor al lucrării Producing Security: Multinational Corporations, Globalization, and the Changing Calculus of Conflict (Princeton/New Jersey: Princeton University Press, 2007) argumentează că mondializarea se resimte şi aici, iar marile firme occidentale externalizează o parte din producţie spre diferitele state ale lumii a treia, unde mâna de lucru e evident mai ieftină. Urmările sunt foarte interesante şi ironice: pe de-o parte marile puteri apusene în frunte cu SUA devin dependente de numeroase regiuni ale globului, ceea ce le restrânge posibilitatea intervenţiei militare. Pe de altă parte, partenerii de care America depinde sunt co-interesaţi să rămână în termeni amiabili cu Washingtonul. Li se deschide totodată orizontul de a putea şantaja hegemonul în vederea obţinerii de varii beneficii. Gulliver înlănţuie şi este înlănţuit la rândul său, deci!

 Secrete ştiute de toţi

Ascensiunea chineză induce în planurile Washingtonului nevoia urgentă de a rezolva tensiunea dintre profit şi securitate. Pentru viitoarea probabilă superputere economia devine un instrument de spionaj al Nr.1 sau cel puţin aceasta este teama peste Pacific. La nivelul lui 2010, DCIS (Departamentul pentru Investigaţii ale Delictelor din Apărare) l-a găsit vinovat pe James Ives, directorul unei firme, Cisco Systems Inc., ce vindea componente electronice contrafăcute marinei SUA. Fabricate în China cu 25$ el le revindea cu aproape 600$, realizând un profit total de 114.000 dolari.

În iunie 2011, un raport al Oficiului de Contabilitate ale SUA (GAO) a dat publicităţii un raport potrivit căruia se susţinea că 40% din reţeaua de furnizare a Departamentului pentru Apărare (DoD) operează cu ustensile piratate, multe dintre ele chinezeşti.

În mai 2012 un alt înalt raport al autorităţilor enumera 1.800 piese contrafăcute prezente în produsele forţelor armate, titrează BBC. Printre „victime” s-au numărat elicopterele tipul SH-60B din cadrul marinei, avioanele cargo C-130J ;C-27J şi P-8A Poseidon.

Drept răspuns la asemenea practici, preşedintele Barack Obama a promulgat Legea Autorizării Apărării Naţionale (National Defense Authorization Act), cu scopul expres de a interzice produsele contrafăcute să inunde piaţa americană. 

Şi vorbim de doar câteva cazuri…

 Multilateralism tehnologic

Proiectul celui mai avansat avion de luptă american F-35 nu scapă nici el de legităţile geo-economice ale timpului. Estimat iniţial la 392 miliarde dolari, programul noului aparat a fost desemnat spre construcţie gigantului Lockeheed Martin. Conform Reuters, documente recente ale Pentagonului au atras atenţia că două dintre firmele consorţiului Lockheed, Northrop Grumman Corp. şi Honeywell International Inc. ar fi utilizat magneţi şi senzori termali de origine chineză, mult mai ieftini decât cei produşi în America. Deşi respectivii magneţi nu valorează fiecare mai mult de doi dolari şi nu fac parte din componentele cruciale, clasificate, existenţa lor reprezintă totuşi o lovitură dată mândriei naţionale. Dincolo de orgoliu, ştirea publicată denotă încălcarea legii embargoului de către Northrop şi Honeywell, lege care interzice afaceri cu Beijingul la acest capitol.

Cei preocupaţi de securitatea naţională au avansat scenariul deloc optimist al situaţiilor în care Washingtonul ar putea să devină dependent de cvasi-rivalul chinez care nutreşte propriile  ambiţii expansioniste.

„Miza este destul de mare, iar situaţia este neobişnuită, întrucât există o interdicţie în a fabrica echipament militar în China, chiar dacă acesta nu este de mare valoare.. Nu am mai văzut ca aşa ceva să se întâmple până acum” a declarat Frank Kenlon, fost angajat al Pentagonului, însărcinat cu procurarea de echipament ulterior devenit profesor universitar.

Joe DellaVedova, purtător de cuvânt al programului a încercat să liniştească zvonurile alarmiste, întrucât „nu a existat nici o clipă vreun risc legat de transferul de tehnologie sau vreo încălcare a securităţii asociate cu fabricarea pieselor respective. ”

GAO, DCIS şi procuratura au început deja investigaţiile. 

Faptul este împlinit, iar demontarea respectivilor magneţi de pe aparatele F-35 s-ar ridica la peste 10 milioane $ şi 2500 de ore de lucru manual. Pe lângă contraproductivitatea  gestului, mai trebuie adăugate costurile suplimentare care se tot adună peste bugetul iniţial. Nu trebuie uitat nici de numărul mare de parteneri implicaţi în eşafodajul întreprinderii. Şi aceasta pentru că fabricarea celui mai bun avion din lume (dacă este să preluăm adjectivele experţilor) nu este doar un efort american, ci adună cel puţin alte câteva state, precum: Marea Britanie şi Canada, Italia, Danemarca, Norvegia, Olanda, Turcia alături de Israel şi Japonia.

Viitorul trece Atlanticul

Primele schiţe ale lui F-35 Lightning au fost desenate între anii ’80-’90. Proiectul celor de la Lockheed Martin a câştigat licitaţia derulată de către Departamentul Apărării SUA (DoD) în octombrie 2001. Produsul finit promite să fie un avion multirol capabil să atingă o viteză de 1,6 Mach (aprox. 2000 km/oră) şi să lanseze mai multe tipuri de muniţie precisă asupra ţintelor. Asamblarea finală are loc la sediul Lockheed din Forth Worth, Texas. Northrop se ocupă de fuselajul central , în sediile sale din California- Palmdale şi El Segundo, în timp ce aripile intră în grija celor de la BAE cu sediul în Samlesbury. (conform paginii proiectului: http://www.jsf.mil/news/ )

La sfârşitul anului 2013, Olanda a devenit a doua ţară partener, al cărui pilot, maiorul Laurens J.W. Vijge, a testat avionul în aer.

România, care urmează să primească un lot de avioane F-16 are în vederea înlocuirea flotilei sale de MIG-uri care vor fi scoase din uz în 2017. Aparatele F-16 vor asigura trecerea către generaţia a V-a întrupată în mai sus numitul F-35, vehicul ce ar trebui să doteze forţele aeriene româneşti din 2022. 

Sau cel puţin aşa se speră.

  analize, armata, armata sua, avioane, echipament militar, f-16, f-35, SUA