Despre globalizare

Despre globalizare

globalizare_941263210Globalizarea este o temă de discuţie foarte grea, provocatoare, iar despre acest fenomen complex nu se pot spune lucruri definitive, datorită multitudinii de incertitudini existente, atât în sistem cât şi între cercetătorii în domeniu. Cu toate acestea mi se pare pertinentă o analiză a ceea ce ar putea fi numiţi câştigătorii şi perzanţii în globalizare. Bineînţeles, articolul nu se doreşte o analiză atotcuprinzătoare mai ales din cauza spaţiului restrâns şi plec de la premisa că tocmai natura globalizării face ca încadrarea sa într-un anumit tipar să fie foarte greu de realizat.

Mulţi politicieni, dar şi oameni obişnuiţi acuză procesul de globalizare ca fiind vinovat de toate relele care se petrec pe acest pământ. Ei pun accentul cu preponderenţă pe consecinţele economice negative generate de plecarea bruscă a capitalurilor la primul semn de slăbiciune înregistrat într-un stat mai puţin dezvoltat, ajungându-se prin extensie la crearea de inegalităţi sociale şi a dumping-ului social şi fiscal. Guvernele, pe de altă parte acuză globalizarea de pierderea suveranităţii naţionale în faţa pieţelor financiare şi a companiilor multinaţionale (desigur, discuţiile cu privire la acest aspect sunt extrem de controversate, cu toate acestea, din punctul meu de vedere, nu putem vorbi de o pierdere de suveranitate în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă de o reconversie, de o metamorfoză a caracterului şi a atribuţiilor statului în lumea actuală).

Părerile diferiţilor economişti cu privire la acest proces sunt împărţite şi variază în funcţie de accentul pe care aceştia hotărăsc să-l acorde unui element sau altuia. De exemplu, Paul Krugman apără globalizarea atât pe cea comercială, cât şi pe cea financiară, însă propune introducerea unor controale selective asupra circulaţiei capitalului la nivel mondial, cu efect în evitarea crizelor. Pe de altă parte, Maurice Allais, economistul francez câştigător al Premiului Nobel pentru economie în 1988, se opune atât liberalizării comerţului mondial, cât şi celei privind circulaţia capitalurilor. În general, puţini economişti nu sunt de acord cu globalizarea, însă majoritatea nu sunt mulţumiţi de lipsa instituţiilor de reglementare, supraveghere şi control la nivel internaţional sau de modul în care funcţionează cele existente.

Revenind la discuţia cu privire la câştigătorii şi perdanţii în procesul de globalizare, putem afirma faptul că principalii perdanţi pot fi regăsiţi printre statele care efectiv nu se pot alătura globalizării tot mai accelerate şi care tocmai din această cauză rămân în urmă. Explicaţia poate fi regăsită la nivelul inexistenţei sau a existenţei precare de instituţii juridice, economice sau sociale credibile care să le asigure intrarea pe piaţă dar şi susţinerea necesară. Aceste state pot fi regăsite în cercul aşa numitelor state slabe, cum le numesc cercetătorii în ştiinţe politice.

De partea cealaltă, ca o imagine în oglindă, principalii câştigători ai procesului de globalizare sunt statele care au fost deschise de la început, atrăgând şi dezvoltând comerţul, capitalul financiar şi tehnologia de vârf. Aceste state sunt cele mai dezvoltate şi mai competitive pe piaţa internaţională. Aşadar, putem recurge la punctul de vedere potrivit căruia învinşii nu sunt neapărat victimele globalizării, ci mai curând al lipsei de globalizare. Tocmai de aceea misiunea liderilor din aceste ţări este aceea de a reduce inegalităţile interne şi de a crea instituţii deschise şi transparente, pentru atragerea investiţiilor străine şi deschiderea uşii dezvoltării. Trebuie astfel să se mizeze mai mult pe educaţie şi pe racordarea la principalele fluxuri comerciale, financiare şi inovaţional-tehnologice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.