Odată cu Revoluţia Franceză, procesul construcţiei naţionale a presupus egalizarea statutului juridic al nobililor şi a stării a III-a. După 1848 aceluiaşi imperativ naţional i s-a adăugat efortul de egalizare a veniturilor, oportunităţilor pe piaţa muncii, învăţământului primar, serviciilor medicale etc. În epoca actuală, postBretton Woods, procesul de construcţie naţională a ajuns să includă şi domenii precum securitatea informatică,  legiferând procese care au devenit demult o realitate în sine.

Un caz care merită studiat în acest sens este India, ţară aflată într-un frenetic curs de dezvoltare predispus la paradoxuri. Deşi mitul indianului excelent în mânuirea calculatoarelor nu mai are nevoie de vreo introducere suplimentară, India este una dintre cele mai vulnerabile naţiuni la atacurile informatice. În 2012 India a urcat pe primul loc la capitolul atacuri spam:

Creşterea numărului de abonaţi online situează piaţa de internet din India pe primele locuri în lume. Dacă procentul populaţional al internauţilor este de circa 2%, numărul de posesori de telefoane mobile a crescut de la  858 milioane in 2011 la 898 milioane în ianuarie 2012 pentru a atinge pragul de 929 milioane în mai anul curent. Aproape 300 de milioane dintre aceştia trăiesc în mediul rural. Cele de mai sus în condiţiile în care 61% dintre cele 1,2 miliarde de cetăţeni indieni sunt alfabetizaţi. (cf CIA Factbook:https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/in.html )

Dacă mai introducem aici şi credinţa că folosirea tehnologiei cere un anume nivel de cunoştinţe şi cultură, atunci putem reflecta la riscurile ce derivă dintr-o asemenea inflaţie de aparate electronice personale în cazul unor atacuri cibernetice în masă.

Subiectul nu a scăpat hackerilor pakistanezi care au dovedit slăbiciunea infrastructurii indiene in vara acestui an odată cu revoltele din Assam à Cum în mai-iulie 2012 etnicii din nordul-estul ţării, regiunea cea mai puţin integrată în economia naţională s-au revoltat, protestul a percutat pe diapazonul ostilităţii latente dintre hinduşi şi musulmani. Haosul creat a fost în bună măsura datorat unui baraj de mailuri şi sms-uri care incitau la ură interconfesională.

Politica şi legislaţia informatică în India

Centrul Naţional de Informatică (National Informatics Centre-NIC) a fost creat în 1975 cu scopul de a oferi soluţii IT guvernului. Între 1986-1988, pe timpului guvernului Rajiv Ghandi au fost instalate trei noi reţele informatice: INDONET, NICNET şi ERNET- Education and Research Network aplicat comunicării dintre universităţi, similar cu DARPANET în Statele Unite cu ani în urmă. Măsuri precum Noua Politică a Internetului (1998) a reglementat boom-ului domeniului permiţând creşterea numărului de furnizori de servicii de la 1,4 mil. în 1999 la peste 15 milioane în 2003. Deşi rata de creşterea a utilizatorilor de reţea din India s-a micşorat experţii speră că rata de creştere va atinge 160 de milioane (de la 100 mil.) spre 2016.

În termeni economici ponderea sectorului informatic la PIB-ul indian s-a dezvoltat de la 5,2% în 2006-2007 la 6,4% în 2010-2011.

Legislaţia din domeniu a trebuit să ţină pasul cu schimbările. Aşa a apărut Legea Tehnologiei Informaţiei din 2000. Inspirată de  Modelul de Lege asupra Comerţului Electronic discutat de AG a ONU în 1997, actul stabilea amenzi de 300.000 de rupii şi/sau trei ani de închisoare pentru fraude legate de comerţul electronic, spargeri de site-uri, pornografie şamd. O noua lege a Tehnologiei Informaţiei a fost redactată în 2008 intrând în vigoare un an mai târziu, pe 27 octombrie 2009.

Birocraţia cu prea multe avataruri

Abundenţa zeilor indieni se regăseşte şi în specificul instituţiilor statului, unde birocraţia tinde să reproducă (şi să întreţină) complexitatea problemelor societăţii indiene, în loc să le simplifice. Şi în cazul domeniului IT, un ciorchine de agenţii şi departamente gestionează temele cybersecuritare.

Un raport al IDSA (Institutul pentru Studii şi Analize de Apărare)- grup de expertiză autonom- din iulie 2012 detaliază lipsurile peisajului cybersecuritar indian şi oferă recomandări. Printre recomandări se enumeră: unificarea arhitecturii instituţionale; îmbunătăţirea parteneriatului public-civil în domeniul siguranţei informatice; protejarea infrastructurii critice şi înmulţirea centrelor şi cursurilor dedicate războiului digital contemporan. /

La scurt timp Secretarul pe Siguranţă Naţională, Shivshankar Menon a stabilit un Grup Comun de Lucru pe tema Securităţii Cibernetice. Raportului grupului în cauză a fost publicat pe 15 octombrie, oglindind o bună parte din diagnosticele şi recomandările celor de la IDSA.

Alte măsuri concrete vizează investirea a 200 milioane de dolari in infrastructurii informatice şi numirea unui Coordonator pe Securitate Cybernetică, asemenea US Cyber Command-ului creat în 2009. Noua funcţie a fost ocupată de Gulshan Rai (58 de ani), director al Indian Computer Emergency Response Team (CERT-IN)à firmă specializată în rapoarte pe vulnerabilitatea IT.

Eficienţa ca libertate

O mare provocare a legiferării în domeniul războiului digital este atribuirea: adică stabilirea identităţii şi locaţiei geografice a atacatorului. Slaba precizie în identificarea duşmanului amplifică teama şi dă naştere unor măsuri pripite. Este cazul răspunsului autorităţilor indiene în perioada următoarea revoltelor din Assam când mai multe internet cafe-uri din Kasmir au fost închise iar mai mulţi tineri au fost arestaţi sau interogaţi din cauza părerilor politice exprimate pe Facebook ori Twitter. Date fiind episoadele violente ale istoriei interconfesionale indiene, abuzurile şi stângăcia autorităţilor s-au dovedit parte a problemei, şi nicidecum a soluţiei. Eficienţa instituţiilor statului nu este numai o condiţie a prosperităţii şi confortului colectiv, dar a înseşi libertăţii. Pentru ca un stat să păstreze autonomia cetăţenilor săi el trebuie să fie  eficient.

  analize, asia, atacuri informatice, cyber-space, cyber-spatiu, india