Coreea de Sud, deţinătoarea uneia dintre cele mai prospere economii este percepută ca un etalon de democraţie la nivel asiatic. În fapt, statul sud coreean este condus de o dictatură de familie, un altfel de avatar al democraţiei.

Coreea de Sud este ţara cu cea mai mică întindere din regiunea Asiei de Sud-Est, dar cu cea mai mare importanţă strategică în zonă, fiind definită ca „un pivot geopolitic” şi o „placă turnantă” între giganţii continentului est asiatic: China, Japonia şi Rusia.

Cunoscută sub pseudonimul de tigrul sau dragonul Asiei, alături de ceilalţi tigri/dragoni asiatici: Taiwan, Singapore şi Hong-Kong, Coreea de Sud, a cunoscut o dezvoltare economică rapidă, devenind în decurs de 50 de ani una dintre cele mai prospere economii mondiale şi „Miracolul de pe râul Han”.

Boom-ul Coreei de Sud a început odată cu terminarea războiului coreean (1953), sub conducerea unor leaderi, care deşi se opuneau vehement comunismului, au condus ţara şi au generat creştere economică, urmând un model autoritar, cu puternice influenţe dictatoriale. Mai precis caracterul democratic al economiei are la bază o „dictatură de dezvoltare”, a cărei putere rezidă în uniunea afacerilor de familie ce controlează piaţa şi economia Coreei.

Dictatura de dezvoltare este un termen generic pentru diferite strategii ce urmăresc reducerea decalajele de dezvoltare, prin centralizarea cât mai eficientă a mijloacelor şi scopurilor.

În cazul Coreei de Sud acest tip de dictatură a început încă din anii 1960, când economia coreeană a fost reformată sub autoritatea preşedintelui Park Chung-hee. Multiplele ajutoare de miliarde de dolari primite din partea SUA, cât şi implicarea F.M.I. în politica de reformare a statului în 1998 (în timpul Crizei asiatice), i-au permis Coreei de Sud o creştere economică ce a poziţionat-o în rândul G 20, cu un venit pe cap de locuitor ce a crescut de la 100 de dolari, în 1960, la aproximativ 24 de mii de dolari în 2011. PIB-ul de 1 trilion de dolari în 2010 a plasat-o pe locul 15 la nivelul economilor mondiale.

Marele ajutor acordat de SUA Coreei de Sud, a fost însă, deschiderea pieţei americane produselor coreene şi transformarea ţării într-unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai săi.

„Miracolul de pe Han” a fost atribuit de mulţi experţi „triunghiului de fier” al Coreei de Sud, mai precis celor trei puteri: puterea statală, puterea birocratica şi puterea afacerilor chaebol-ului.

Chaebol-ul este structura de rezistenţă a economiei sud coreene şi una dintre cele mai importante forţe în stat. Îmbrăcând forma unor afaceri de familie, asemănătoare clanurilor, chaebol-ul a apărut în 1920, în timpul dominaţiei japoneze asupra Coreei, găsindu-şi echivalentul în „keiretsu” japonez. Deşi a fost creat ca un conglomerat de companii condus de diferite familii, subordonat guvernului, a devenit în timp atât de puternic încât el reuşeşte să dirijeze acţiunile guvernamentale.

Chaebol-ul are ca ultimă cauză dorinţa de dezvoltare economică introdusă de Coreea în anii ‘60, când a început dictatura de dezvoltare bazată pe export.

Chaebol însemnă în coreeană „un grup mare cu mulţi bani” şi este alcătuită din companii cu o ierarhie familială, purtătoare a unor denumiri răsunătoare: „Marele univers”, „Epoca modernă”, „Trei stele”, „Steaua norocoasă de aur”, a căror corespondenţă o avem în arhicunoscutele brand-uri: Daewoo, Hyundai, Samsung şi L.G..

Aceşti titani ai industriei coreene, au filiale în toate domeniile economice, creând un adevărat oligopol. De la electronice, la industria constructoare, chimică, sportivă, de îmbrăcăminte, alimentară şi servicii, în toate chaebol-ul sud coreean îşi desfăşoară activitatea.

Conform Institutului de Dezvoltare Coreean, 51,9 % din exporturile Coreei de Sud în 2010 au fost datorate primelor 10 conglomerate ale chaebol-ului, în creştere cu 21 de procente faţă de anul 2001. Se preconizează că în prezent procentul a ajuns la 53 % datorită combinării acţiunilor pe piaţa KRX – Korean Exchange – şi KOSDAQ –Korean Securities Dealers Automated Quotations.

Deşi sunt priviţi ca salvatorii Coreei de Sud, de către Occident şi guvernul coreean – datorită evitării recesiunii crizei din 2007 – coreeni de rând, văd în companiile chaebol-ului un megaimperiu de familie şi „duşmanul public numărul unu”. Pseudoliberalizarea pieţei economice a generat numeroase conflicte şi divergenţe în interiorul Coreei de Sud între micii producători şi giganţii economici. Kim Sang Jo, de la Institutul de Cercetare şi Reformă Economică din Coreea de Sud afirma: „cu adânca influenţă a cheabol-ului, care atacă competiţie liberă cu furnizorii şi antreprenorii începătorii, ţara riscă să-şi piardă dinamismul economic.” 

În timp ce preşedintele şi guvernul mimează sancţionarea chaebol-ului şi obligarea acestuia de a suporta o creştere de taxe şi impozite, micii întreprinzători, cât şi consumatorii se revoltă, acuzând statul de favorizarea celui puternic şi de încălcarea drepturilor omului, de către chaebol.

Cum în 2012 vor avea loc alegeri prezidenţiale, discursurile politice au drept primă ţintă chaebol-ul, pentru câştigarea voturilor cetăţenilor nemulţumiţi. De partea cealaltă, megacompaniile înfrânează furia coreenilor prin donaţii consistente.

Pentru a observa importanţa chaebol-ului în politica şi mai ales în conducerea statului coreean, trebuie specificat faptul că actualul preşedinte al Coreei de Sud, Lee Myung-bak, a fost unul dintre conducătorii executivi ai Hyundai. El a câştigat alegerile pe baza unei campanii ce se dorea a veni în ajutorul micilor întreprinzători, terminând însă, a reduce taxele chaebol-ului, odată ajuns la putere.

Implicaţiile chaebol-ului în activităţile politice au creat de-a lungul timpului scandaluri monstruoase de mita, delapidare, corupţie la nivelul unor leaderi politice şi conducătorii ai conglomeratului. Cel mai cunoscut este cazul Samsung, conglomeratul  care în 2007 a fost acuzat că a oferit mită politicienilor, corpului birocratic şi procurorilor pentru a i se îndeplini ordinele şi pentru a beneficia de o favorizare politică şi juridică. Se poate observa de aici, cum Samsung încercă sa deţină controlul asupra „triunghiului de fier” al Coreei de Sud.

Cea mai recentă acţiune a chaebol-ului a fost crearea unui lanţ de patiserii, care a dus la falimentul micilor afaceri din domeniu. Acest lucru a crescut revolta antreprenori, care afirmă că dacă au o idee, chaebol-ul le-o fură, îmbunătăţeşte şi implementează, făcându-i să dea faliment.

Consumatorii sunt şi ei în pierdere deoarece în economia coreeană – una de oligopol – preţul nu este controlat de piaţă, ci de marile companii de familie.

 „Avem nevoie de o balanţă  de putere mai echilibrată între conglomerate şi companiile mici, o ambianţă de afaceri unde companiile începătoare să se poată dezvolta suficient cât să poată intra în competiţie cu «băieţii cei mari» ” afirma Lim Kzung Mook cercetător la Institutul de Dezvoltare Coreean.

În concluzie, Coreea de Sud este un stat cu valenţe plutocratice, a cărui politică şi economie stă sub semnul chaebol-ului şi a familiilor implicate în conducerea marilor conglomerate economice de tipul: Samsung, L.G., Hyundai.

  chaebol, coreea de sud, economia sud-coreeana