Coreea de la Nord la Sud sau reunificarea coreeană

Coreea de la Nord la Sud sau reunificarea coreeană

coreea_unita_805152027Divizarea celor două Corei este astăzi, la mai bine de 20 de ani de la căderea Blocului sovietic, cea mai vizibilă urmă a Războiului Rece.

Despărţite în 1945 de pactul de împărţire a sferei de influenţă dintre URSS şi SUA, Coreea de Nord şi Coreea de Sud au fost adevăratul câmp de desfăşurare al Războiului Rece. Războiul coreean a reprezentat doar cealaltă faţă a conflictului „nonmilitar” şi înfruntarea armată a celor doi poli de putere ai momentului: SUA şi URSS.

Găsindu-şi echivalentul în situaţia Germaniei europene, Coreea a avut o soartă mult mai dificilă, suportând un război fratricid şi zeci de ani de relaţii politice îngheţate sau aflate în umbra ameninţărilor nucleare.

Peninsula coreeană este „un adevărat pivot geostrategic în regiune”, iar deţinerea ei facilitează accesul ţărilor exterioare la regiunea Asiei de Est. Acesta este motivul pentru care atât SUA, cât şi URSS nu au fost de acord cu pierderea regiunii şi retrogradarea puterii lor în Asia.

Coreea de Nord şi Sud au cunoscut o dezvoltare antagonică, aflându-se sub umbrela protectoare a două mari rivale. Dacă în Nord, Coreea a mers pe o doctrină comunistă, tiranică, izolată şi cu un mare arsenal nuclear, Coreea de Sud a mizat pe democraţie şi capitalism, care au transformat-o într-unul dintre cei patru tigrii asiatici.

Coreea de Nord a devenit, în timp, un stat izolat, a cărei putere şi renume rezidă în marele arsenal nuclear deţinut, cât şi în ameninţarea folosirii lui. Cu o orientare economică pragmatică şi una politică militară, acesta şi-a câştigat statutul de putere a lumii doar prin intermediul puterii nucleare, în timp ce puterea Coreei de Sud se bazează pe miraculoasa sa economie şi chaebol.

În prezent la nivel mondial are loc o adevărată cursă a înarmării nucleare, deoarece cine deţine puterea nucleară, deţine şi o mare influenţă asupra deciziilor mondiale.

Având la bază toate aceste aspecte, unirea Coreei de Nord şi Sud este privită atât ca o reîntregire a patriei şi neamului, dar mai ales ca o alternativă la permanenta ameninţare cu război, ce planează asupra celor două state.

Pentru Coreea de Sud, Coreea de Nord este mai mult o barieră decât un punct de sudură, iar politicile de reunificare a statului coreean s-au lovit mereu de opoziţie nord-coreeană.

Mergând la început pe o reunificare de tip federativ, foarte asemănătoare politicii chineze a lui Deng Xiaoping, „o singură ţară, două sisteme”, tratativele de reîntregire s-au împotmolit odată cu schimbarea conducerii în Coreea de Nord. Conducătorul nord-coreean, Kim Il Sung (1912-1994) şi-a închinat viaţa reunificării coreene, pe care o vedea ca o recuperare istorică şi o eliminare a antagonismului ce se instalase între cele două state. Mergând pe ideea reunificării paşnice, care să aibă ca finalitate unitatea naţională, Kim Il Sung propunea în acelaşi timp autonomie regională, care să-i permită menţinerea conducerii într-un stat federativ.

Decesul său subit, l-a adus în fruntea ţării pe Kim Jong Il, omul de fier al Coreei de Nord, care a dus o amplă politică de înarmare nucleară, ce i-a plasat ţara pe poziţia a treia, în cadrul puterilor ce deţin arme chimice şi a dezvoltat relaţii divergente cu Coreea de Sud. Însă moartea acestuia din decembrie 2011, readuce în discuţie teza reunificării şi costurile ei.

Reunificarea celor două Coreei ar fi unul dintre cele mai importante evenimente politice ale începutului de secol XXI, cu un impact decisiv asupra geopoliticii Asiei şi chiar a celei mondiale.

Deşi există mai multe scenarii privind reunificarea coreeană – de tipul colapsului Coreei de Nord, războiului, federaţiei sau a uneia graduală – toţi marii analişti afirmă că o „reunificare instantanee va fi traumatizantă pentru ambele ţări.”

Chiar dacă cele două state vorbesc despre o reunificare, ele au perspective diferite privind modul de realizare a acesteia. Dacă în Nord, Coreea merge pe un principiu federativ, ce ar încorpora cele două state şi ar permite păstrarea conducerii şi politicii, Coreea de Sud vede o reunificare graduală, sub stindardul democraţiei şi economiei libere.

Costurile reunificării reprezintă principala problemă şi barieră ce stă în calea uniunii celor două state. Privite în oglindă, Coreea de Sud este etalonul bunăstării, democraţiei şi dezvoltării economice, fiind „Miracolul de pe râul Han”, în timp ce Coreea de Nord este una dintre cele mai sărace state, a cărei putere se bazează strict pe arsenalul nuclear.

Adânca prăpastie economică dintre Nord şi Sud este un factor important în adoptarea politicii reunificării, iar cu cât momentul producerii acestei întârzie, cu atât costurile vor fi mai mari. Pentru a avea o imagine panoramică asupra celor două economii, trebuie menţionat faptul că PIB-ul Coreei de Sud este în valoare de 1,164 trilioane de dolari, cu un PIB pe cap de locuitor de 23 de mii de dolari, în timp ce Coreea de Nord are un PIB de 28 de mii de miliarde şi un PIB pe cap de locuitor de 1.200 de dolari. Veniturile pe cap de locuitor din Coreea de Nord reprezintă mai puţin de 5 % din cele ale Coreei de Sud, în fiecare an, iar numai expansiunea PIB-ului sud-coreean anual, echivalează întreaga economie a Coreei de Nord.

Costurile reunificării şi aducerii Coreei de Nord la standardele economice, politice şi sociale ale sudului, ar valora undeva între 240 de miliarde de dolari şi 3, 5 trilioane de dolari. Deşi părerile cu privire la rentabilitatea reuniunii, sunt împărţite între sud-coreeni, un sondaj de opinie publică realizat de Korean Broadcasting System, în ianuarie 2011 arată că 71 % din respondenţi sunt în favoarea unirii şi un procent asemănător susţine că sunt de acord să suporte costurile reunificării.

În Coreea de Sud există deja un minister al guvernului specializat în problemele reunificării, iar în 2010, preşedintele Lee Myung-bak a propus mult disputata „taxă de reunificare”, ce doreşte o amortizare a costurilor unificării cu ajutorul populaţiei. Cu toate acestea, taxa a rămas doar la nivel de discurs, neconvenindu-se asupra modalităţii de aplicare a ei – cea mai importantă sugestie era colectarea ei prin intermediul unei creşteri a TVA-ului.

Paralelismul între reunificare coreeană şi cea germană din anii ‘90 este inevitabil, dar în acelaşi timp agreat. Deşi există o inclinaţie către modelul de reunificare german, multi specialişti au convenit că ar fi devastator pentru Coreea de Sud o unificare de tip „big-bang”, cum s-a întâmplat în Germania, deoarece prăbuşirea Coreei de Nord ar aduce sudul într-o poziţie delicată.

Nu trebuie să uitam, că deşi Germania de Est era mai puţin dezvoltată decât Vestul, ea era cea mai prosperă ţară a Blocului sovietic, pe când Coreea de Nord este o ţara pauperă, care supravieţuieşte datorită asistenţei internaţionale. De asemenea populaţia est-germană reprezenta doar o pătrime din cea vestică, pe când nord-coreeni sunt jumătate din populaţia sud-coreeană şi astfel procesul de integrare este mult mai dificil. Nu în ultimul rând, elitele celor două Germanii au cooperat pentru realizarea unificării şi au adoptat sistemul capitalist, pe când cele nord-coreene doresc o unire de formă, care să le permită menţinerea puterii.

În ciuda costurilor şi sacrificiilor uriaşe, reunificarea are pentru economia sud-coreeană şi un factor benefic. Chaebolul sud-coreean ar avea o nouă piaţă de desfacere, dar mai ales forţă de muncă multă, ieftină şi educată, care i-ar readuce producţia externă acasa.

De asemenea, abundenţa bogăţiilor naturale ar putea acoperi, prin intermediul tehnologiei moderne a Coreei de Sud, costul reunificării. Bloomberg Businessweek a estimat valoarea zăcămintelor Coreei de Nord la circa 6,7 trilioane de dolari, cu trei sferturi mai mult decât costul reunificării.

Prin fuziunea armatelor şi echipamentelor militare ale celor două Coreei se obţine a doua, ca mărime, armată din lume, cu circa 2 milioane de soldaţi, cu un potenţial tehnologic şi militar care va transforma Coreea într-un jucător important la nivel mondial. Cu un plus din partea „ciber-războinicilor” sud-coreeni, care vor domina ciberspaţiul prin „ciber-atacuri”, despre care Michael MacConnell, fost director al U.S. National Intelligence, afirma „că au potenţialul  să afecteze modul nostru de viaţă, la fel de devastator ca o armă nucleară”, Coreea reunificată va fi un adevărat adversar al SUA şi o importantă putere regională.

Urmărind tocmai aceste aspecte, China, Japonia, Rusia şi SUA, ocupă poziţii diferite privind reunificare coreeană şi renaşterea unei puteri ce ar putea deveni un magnet pentru statele mici din regiune şi un adevărat rival pentru marile puteri.

Chiar dacă în ultimul timp părerea Chinei despre reunificare s-a schimbat – ieşind la suprafaţă prin intermediul Wikileaks – China nu are un mare interes în reunificare Coreei, deoarece aceasta din urmă împreună cu Japonia ar putea crea un cap de pod al democraţiei americane în Asia şi o ameninţare pentru politica sa socialistă .

Pentru China, Coreea de Nord reprezintă un tampon în regiunea Asiei de Est, care împiedică extinderea influenţei americane, iar discursul dur chinez, din ultimul timp, la adresa Coreei de Nord – catalogată drept un copil răzgâiat – nu este decât un altfel de mod de a atrage atenţia Coreei asupra abuzurilor de putere şi de a arăta cine conduce cu adevărat Asia.

Chiar dacă unirea Coreei ar reprezenta pentru SUA dispariţia unei părţi a „axei răului” şi i-ar crea un aliat stabil, democratic şi dezvoltat, pe termen lung Coreea ar putea deveni un contracandidat al Statelor Unite, la nivel mondial aşa cum era să fie Japonia.

Cât despre Japonia, aceasta este cel mai panicat stat cu privire la reîntregirea Coreei. Stabilitatea Peninsulei Coreene este esenţială pentru securitatea Japoniei, dar o Coree unită este tocmai opusul. Reuniunea coreeană ar putea naşte un naţionalism coreean „care îşi poate găsi expresia în sentimente anti-japoneze.” Având în vedere istoria Japoniei şi Coreei şi faptul că anexarea Coreei de Nord a fost factorul incipient al scindării Peninsulei Coreene, Japonia este îndreptăţită să-şi facă griji în această privinţă. Tocmai din această cauză Japonia a adoptat o politică de parteneriat şi întrajutorare pentru reunificare coreeană, în valoare de aproximativ 10 miliarde de dolari, care ar putea şterge trecutul şi să redeschidă prezentul către o politică amicală.

Rusia vede reunificarea ca pe o oportunitate de a-şi recâştiga importanţa în regiune şi de a obţine beneficii economice. Statul rus tocmai a construit o conductă de gaz prin Coreea de Nord, care alimentează Coreea de Sud şi Japonia şi are în plan construcţia unei rute feroviare Trans-coreene, conectată la Transsiberian, care ar uni Coreea de Europa.

Dacă nu se cunoaşte încă momentul şi modalitatea de reunificare a celor două Coreei, un lucru este sigur: unirea coreeană va transforma Coreea într-o importantă putere regională şi o mare putere mondială.

Leave a Reply

Your email address will not be published.