Conferința „Democratizarea lumii musulmane ca efect al Primăverii Arabe: Evoluțiile societății civile”

Conferința „Democratizarea lumii musulmane ca efect al Primăverii Arabe: Evoluțiile societății civile”

Evolutii musulmane

Asociația ASAGRI și Geopolitics.ro vă invită să participaţi la Conferinţa internaţională cu tema: “Democratizarea lumii musulmane ca efect al Primăverii Arabe: evoluţiile societăţii civile”, eveniment organizat de Middle East Political and Economic Institute, Liga Islamică si Culturală din România si Asociația de Geopolitică „Ion Conea” 

Conferința va avea ca invitaţi diplomaţi străini acreditaţi la Bucureşti si analişti din Franţa, Tunisia, Turcia şi România, fiind adresată cu precădere mediilor diplomatic, academic şi Societăţii civile din România.

Evenimentul va avea loc la data de 16 mai 2013, între orele 11:00-14:00 în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol 1” (str. Boteanu, nr. 1, Sector 1)

Conferinţa reuneşte reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile interne şi internaţionale pentru a dezbate evoluţiile şi transformările care au avut loc în statele afectate de Primăvara Arabă, rolul Qatarului şi al Turciei în acest context, precum şi identificarea potenţialelor zone de cooperare la nivelul societăţii civile pentru a sprijini tranziţia democratică din aceste ţări.

 

Subiecte în discuţie:

 

1. Egipt: efectele miscărilor sociale din piața TAHRIR, speaker analist politic Said ELHAJJ (Turcia).

Said ELHAJJ este analist si jurnalist independent specializat pe tema Orientului Mijlociu, consultant al diverselor instituții media din Turcia.

2. Tunisia: democratizarea societății civile, speaker dna prof. univ. dr. Mahboubah Merchaoui BEN NASER (Tunisia).

Mahboubah Merchaoui BEN NASER este doctor în filosofie, cercetător în stiinţele islamice contemporane în cadrul Institutul Islamic Internaţional de Gândire (IIIT) Paris şi profesor asociat la Institutul de Stiinţe Umane din Paris (IESH).

3. Islamul si democraţia, speaker dl dr. Hafidi ABDESSLAM (Franța), Director adjunct al Institutului European de Stiințe Umane din Paris (IESH).

4. Iordania: alegerile parlamentare din 23.01.2013 şi efectele acestora, speaker Flavius CABA-MARIA, Preşedinte MEPEI.

5. Rolul femeii în lumea arabă, speaker dna Sevinci GEMALEDIN, președintele Asociaţiei Surorilor Musulmane din România / Liga Islamică şi Culturală din România.

6. Geopolitica spaţiului islamic, speaker dl dr. Vasile SIMLEANU, profesor asociat ASE și vicepresedintele Asociaţia de Geopolitică „Ion Conea”.

7. Rolul Qatarului în societățile arabe post-revoluționare, Ambasada Qatarului la Bucuresti.

8. Drepturile femeilor, între aspirație si realitate, speaker Cristina ALEXANDRESCU, Asociaţia de Geopolitică „Ion Conea”.

De asemenea, se are în vederea susţinerea de alocuţiuni si de către alţi diplomați.

După finalizarea conferinţei va fi publicată o carte dedicată evenimentului, la care vă invităm să vă aduceţi contribuția prin elaborarea de materiale tematice, cu abordări stiinţifice, care vor fi predate organizatorilor, până cel târziu la data de 31 mai 2013.

Parteneri: Biblioteca Central Universitară şi Asociaţia ASAGRI

Puteţi să confirmaţi participarea dumneavoastră la acest eveniment până la data de 14 mai 2013 ora 14:00, la adresele office@mepei.com sau geopolitica.magazine@yahoo.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published.