China pe un nou Drum al Mătăsii

China pe un nou Drum al Mătăsii

Transasian_230849005Războiul resurselor readuce în arena geopolitică Marele Joc, redeschizând lupta marilor puteri pentru drumurile de acces la resursele energetice. Zona Eurasiei devine astfel punctul de intersecţie a trei mari forţe: SUA, China şi Uniunea Europeană, ce au ca principal liant Noul Drum al Mătăsii.

Atât globalizarea, cât şi transformările politice şi economice suferite de ţările din Asia şi fosta Uniune Sovietică, readuc în discuţie importanţa unei căi de legătură între statele ce prezintă o importanţă strategică în zonă. Războiul Rece a generat mari schimbări atât în politica Occidentală, dar mai ales în cea rusească. Dezermetizarea Rusiei, deschiderea Chinei către o politică comercială externă amplă, dar mai ales lupta pentru resurse readuc pe harta infrastructurii mondiale, cea mai importantă rută comercială a tuturor timpurilor: Drumul Mătăsii.

O adevărată împletitură de rute transasiatice care lega din punct de vedere comercial Asia de Africa şi Europa şi care a dus la dezvoltarea marilor civilizaţii ale lumii, redevine astăzi o realitate şi o punte între Vest şi Est, pe o mare „tablă de şah” a resurselor naturale.

Îmbinând trecutul cu prezentul, China porneşte în refacerea şi reconstrucţia unui nou Drum al Mătăsii, de această dată nu doar ca o rută comercială, ci o adevărată infrastructură a resurselor.

Fiind cel mai mare consumator de energie din lume şi având de susţinut o economie în plină dezvoltare, China a intrat în Marele Joc al resurselor rare, iar crearea unor rute care să-i faciliteze accesul, cât şi dominaţia în regiunile bogate în resurse este principalul scop al acestui stat. În era globalizării căile de acces sunt elementele care contează cu adevărat pe o hartă, afirmându-se că cine controlează infrastructura într-o regiune, deţine controlul asupra acelei zone. Iar cum strategia Chinei este aceea de a proiecta puterea, cheia către un posibil imperiu chinez şi o proiecţie a Pax Sinica este dezvoltarea unei rute de transport fiabile.

În prezent, marea parte a resurselor importante de China sunt transportate prin strâmtoarea Malacca – regiune controlată de SUA sub pretextul asigurării stabilităţii în zonă. Acest lucru reprezintă un mare inconvenient pentru China şi unul dintre principalele motive în refacerea Drumului Mătăsii.

Modalitatea adoptată de acest stat în crearea Noului Drum al Mătăsii este una destul de echilibrată, bazată pe cooperare regională: încearcă să câştige statele tampon – Iran, Turcia – şi să îşi creeze alianţe cu principalele ţări pe unde trece ruta, adoptând în acelaşi timp o politică amicală, de întrajutorare şi investiţii masive, în defavoarea stilului agresiv şi imperialist.

Reconstrucţia Drumului Mătăsii este realizată de China prin investiţii masive şi refacere economică în zona vestică a continentului asiatic, prin crearea a cinci mari legături cu Asia Centrală şi Europa: un pod transcontinental eurasiatic – o oglindă a transsiberianului – un coridor de cale ferată ce vrea să lege Shanghai – centrul finaciar asiatic de Londra – centrul financiar al Europei – via Beijing, un coridor de conducte prin Kazahstan până la Marea Caspică şi Golful Persic, drumuri modernizate prin Uzbekistan şi o prelungire a autostrăzii Karakoram până la portul Gwadar din Marea Arabiei. Un alt port în care China investeşte masiv este Pirus din Grecia, care îi facilitează accesul la zona Uniunii Europene, al doilea mare partener comercial al său.

Dacă drumul gazului şi al petrolului pleacă dinspre Marea Caspică, Marea Neagră şi Golful Persic, către China, ţările care extrag aceste resurse sunt punctul cheie al diplomaţiei chineze, denumită generic „diplomaţia petrolului”. Astfel naşterea unei rute energetice aduce pe tabla de şah noi pioni, dintre care amintim: Kazahstanul, Turkmenistanul, Azerbaijanul, Arabia Saudită şi având ca zone cheie: Iranul şi Turcia. Legat şi în trecut de acelaşi Drum al Mătăsii, în prezent Iranul reprezintă o piesă cheie al puzzle-ului rutelor energetice. Având acces la Golful Persic, această zonă reprezintă o rută importantă în transportul petrolier terestru. Cele două state au dezvoltat un amplu parteneriat privind domeniul energiei, al infrastructurii, cât şi al armamentului, având la bază celebra politică: „armament contra petrol”. Dar ţările arabe, bogate în petrol, nu sunt singurele regiuni în care China investeşte masiv şi care formează Noul Drum al Mătăsii. Continundu-şi ruta până în inima Africii şi chiar America Latină, China creează parteneriate cu statele africane şi latine, în care investeşte în special în reţele de căi ferate şi energie.

Refacerea rutei de legătură între Asia şi Europa, nu doar dezvoltă ţările care o străbat şi îi facilitează Chinei accesul la resurse, dar conturează şi învăluie „heartland-ul”, aşa cum vedea Halford Mackinder zona Eurasiei, aducând în discuţie teza conform căreia „Cine stăpâneşte Heartland-ul stăpâneşte Insula Lumii, iar cine stăpâneşte Insula Lumii, stăpâneşte lumea.” Iar cum China este cea care controlează cu precădere Drumul Mătăsii, viitorul apropiat ne va releva dacă teoria lui Mackinder se aplică şi în cazul acesta.

„Drumul de fier al mătăsii” şi coridoarele de conducte petroliere, nu doar vor racorda China şi Europa la resursele Africii şi Orientului Mijlociu, ci vor crea o adevărată arteră economică între cele trei continente, dar mai ales vor deveni un punct de legătură între Vest şi Est.

Leave a Reply

Your email address will not be published.