Cernobîluri anonime

Cernobîluri anonime

goro-fritz-atomic-energy_jpgDiscuţia pro şi contra energie nucleară poate fi rezumată similar celei despre avioane. Cei cărora le place să zboare cu avionul vor spune că statistic avionul este cel mai sigur mijloc de transport/ de cealaltă parte, cei care se tem de zbor vor invoca faptul că într-un singur accident aviatic mor mult mai mulţi oameni decât într-un accident rutier, iar şansele de supravieţuire sunt minimale. Comparaţia este evident imperfectă şi are limitele sale: un accident la o centrală nucleară poate avea consecinţe catastrofale nu numai în momentul producerii, dar şi la zeci de ani după!

Episodul Fukushima din martie 2011 a readus la un nivel acut dezbaterea pro şi contra opţiunii nucleare. Subîntins, drama niponă a reamintit publicului o istorie deloc perfectă a industriei atomice. O istorie pe care o cunoaştem prea puţin (deşi este accesibilă din sursele publice). Mai puţin cunoscut este că în anul mirabilis al căderii comunismului în Europa de Est, AIEA- Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică a creat un index al accidentelor şi/sau defecţiunilor din industria nucleară civilă. Numit Scala Internaţională a Evenimentelor Nucleare (INES- International Nuclear Events Scale), indexul acordă note de la 1 la 7 (evenimentele cu notele 1-4 sunt calificate drept incidente; cele cu punctaj de 5-7 sunt etichetate drept accidente; 0 este pentru evenimentele nesemnificative). Folosind INES ziarul britanic The Guardian a numărat 33 de evenimente începând cu anii 1950 şi sfârşind cu zilele noastre. Redăm pe cele mai importante mai jos:

Complexul nuclear Mayak/Kyshtym (URSS)29 septembrie 1957

 S-a petrecut lângă Celiabinsk ca urmare a unei defecţiuni la sistemul de răcirea. 70-80 de tone de material radioactiv a fost eliberat în aer. Mii de oameni au fost expuşi la radiaţii şi evacuaţi. Evenimentul a primit nota 6 pe scala INES.

Reactorul nuclear Windscale (Marea Britanie)7 octombrie 1957

Un incendiu la reactorul cu miez de grafit a determinat eliberarea in atmosfera a unei cantităţi de radioactivitate (INES nivel 5). Laptele de la fermele din zona a fost interzis spre vânzare pe timp de o lună. Reactorul cu pricina a fost îngropat într-un sicriu de beton. Un al doilea reactor din zonă a fost de asemenea oprit.

Laboratorul Naţional de Inginerie din Idaho (SUA)- 3 ianuarie 1961

O explozie provocată de vapori la reactorul SL-1 a distrus un reactor experimental al armatei şi a ucis trei operatori.

Uzina Three Miles Island, Pennsylvania (SUA)- 29 martie 1979

 A fost un incident de gradul 5 INES cauzat de o topire parţială a reactorului, soldat cu eliberare limitată de radioactivitate în aer. Nu au fost raportate decese sau persoane afectate.

Este considerat cel mai grav accident nuclear din istoria SUA şi a determinat o regândire a politicilor de siguranţă.

Cernobîl (Uniunea Sovietică)- 26 aprilie 1986

  La uzina nucleară de a Cernobîl explozia unuia dintre cele patru reactoare a eliberat o cantitate de radiaţii de o sută de ori mai mare decât la Hiroshima şi Nagasaki. Focul a durat 9 zile. Doi oameni au murit imediat în explozie şi 28 la scurt timp din cauza infectării acute cu radiaţii. Evenimentul are nota 7 pe scala INES şi este considerat cel mai grav din categoria a până în prezent. Un nou sarcofag de beton este prevăzut pentru finalizare în 2013.

Seversk (Rusia)- 6 aprilie 1993

  La o uzină de uraniu şi plutoniu explozia unei incinte a determinat un eveniment de grad 4 pe scala INES. Mai multe sate din vecinătate au fost evacuate şi etichetate drept nelocuibile. Zona a fost contaminată pe o suprafaţă de 120 mile pătrate.

Tokaimura (Japonia)- 30 septembrie 1999

  Muncitorii de la uzina menţionată au încălcat procedurile de siguranţă şi au determinat o reacţie în masă (Nivel INES 4). Doi muncitori au murit la scurt timp din cauza rănilor şi alţi 40 au fost trataţi pentru expunere acută la radiaţii. Sute de oameni din zonă au fost evacuaţi dar li s-a permis întoarcerea doi ani mai târziu.

Mihama (Japonia)- 9 august 2004

Cinci oameni au murit la o uzină din provincia Fukui (Nivel INES 1). Alţi şapte au fost răniţi din cauza exploziei unei conducte cu vapori încinşi. Autorităţile spun că nu au avut loc scurgeri radioactive.

Fukushima Daiichi- 11 martie 2011

 Un tsunami cu magnitudinea de 9 grade a lovit coastele nipone determinând avarierea a patru din cele şase reactoare de la uzina Fukushima. Sistemul de răcire a fost avariat determinând scurgeri de radiaţii. Iniţial clasificat drept un eveniment INES de nivel 5 câteva zile mai târziu nivelul a fost crescut la 7. Experţii afirmă că Fukushima nu a atins însă gravitatea dezastrului de la Cernobîl.

Situl nuclear Makoule  (Franţa)- 12 septembrie 2011

  La o uzină de reprocesare a uraniului defectarea unui furnal pentru topirea uraniului a cauzat moartea unui muncitor şi rănirea a alţi patru. Nu s-au raportat scurgeri radioactive.

În afară de situaţiile manifeste, soldate cu morţi, răniţi sau distrugerea mediului, numeroase alte aspecte ale funcţionării centralelor atomo-electrice sunt în latenţă şi ard mocnit până când intensitatea lor va produce o nouă dramă (dacă nu se iau măsuri la timp). Spre exemplu, în 2002, Monitorul întocmit de WISE (World Information Service on Energy) aducea la cunoştinţa publicului faptul că la numeroase reactoare s-au găsit crăpături în fuzelaj. Primul caz a fost descoperit la reactorul Bugey din Franţa în 1991. Ulterior fenomenul a fost constatat  la alte 10 reactoare din Franţa, 5 din Germania, cel puţin unul din Elveţia, 2 din Japonia şi 3 din Spania. Zece ani mai târziu faţă de primele descoperiri s-au găsit crăpături la circa 13 reactoare americane.

 Cazurile de până acum privesc state dezvoltate şi foarte dezvoltate cu tehnologie de vârf şi experienţă în domeniu. Elemente de îngrijorare există deci cu atât mai mult pentru ce se întâmplă în lumea a III-a sau mai drept spus în ţările în curs de dezvoltare. Pentru că unele dintre ele au o creştere demografică galopantă şi o nevoie urgentă de energie, industriile lor tind să recapituleze greşelile comise de Occident în ultimii 150 de ani.

Un subiect tocmai bun de studiu în acest sens este India care adună toate contrastele specifice naţiunilor în curs de dezvoltare. Stabilitatea sa demografică este o cursă între explozia demografică şi posibilităţile economiei de a sustrage sărăciei milioanele paupere completate zilnic de noi naşteri. Conştienţi fiind de asemenea date de lucru, părinţii independenţei indiene, Jawaharlal Nehru şi savantul Homi Bhaba au făcut din energia nucleară o piatră de temelie a propăşirii ţării. Programul nuclear indian a purtat şi poartă semnele politicii externe indiene din timpul Războiului Rece. Nesemnarea Tratatului de Non-proliferare nucleară (1968) a izolat New Delhi-ul de tehnologia americană şi canadiană până după anii 2000. de abia cu semnarea acordului nuclear indo-american în 2008 India s-a putut reapropia de Washington. Cu spuneam, deceniile de izolare faţă de tehnologia americană i-a determinat pe savanţii indieni să folosească tehnologie sovietică, astăzi depăşită. Drept urmare buna funcţionarea a industriei nucleare indiene este punctată de numeroase incidente care ar fi putut degenera într-un veritabil dezastru de magnitudinea Cernobîlului sau Fukushimei. Vibraţii la turbine, incendii, deversări de apă grea şi ulei din instalaţii reprezintă constante ale programului atomic indian, arată fizicianul MV.Ramana, unul dintre cei mai vehemenţi oponenţi ai nuclearizării ţării sale.

 Cel mai grav accident a fost cel de la uzina Narora din statul Uttar Pradesh, acum douăzeci de ani. Pe 31 martie 1993 o turbină s-a rupt din cauza oboselii materialului. Explozia a afectat şi alte turbine iar schijele de metale proiectate în jur au tăiat mai multe fire electrice şi hidraulice. Un incendiu local a izbucnit curând iar staţia a rămas în pană de curent. Mai mulţi muncitori au fost obligaţi să îşi rişte viata pentru a turna bor în reactor şi a-i accelera răcirea.

Narora a mai fost protagonista nefericită a altor deficienţe şi în anii următori, 1996 şi 1997.

În iunie 1994 uzina de la Kakrapar a fost inundată în urma unei ploi de peste 15 ore. Apa în exces a afectat instalaţiile electrice. Ca măsură de prevenţie pe viitor autorităţile au dispus secarea lacului din împrejurimi pentru a nu mai favoriza deversările in cazul unor precipitaţii abundente. Similaritatea s-a repetat zece ani mai târziu, în iunie 2004 când uzina Kalkkapam aflată la 44 km de Chennai, coasta sud-estică a Indiei a fost afectată de un tsunami. Valul de apă a afectat pompa care extrăgea apă din ocean alături de diferite instalaţii electrice. S-a dispus înălţarea nivelului de amplasare al pompei şi îmbrăcarea instalaţii electrice împotriva intemperiilor. Tot legat de uzina Kalpakam autorităţile indiene au recunoscut ca între 1995-2011 nouă muncitori au murit de cancer osos.

Mai jos anuarul Biroului pentru Reglementare Energiei Nucleare (AERB) abstractizează ca statistică unele dintre evenimentele despre care am vorbit:

 

Nivel INES 2007 2008 2009 2010 2011
0 28 22 23 33 36
1 8 2 0 1 1
2 0 0 0 0 1
3 0 0 0 0 0
>3 0 0 0 0 0
Total 36 24 23 34 38

Atomic Energy Regulatory Board, Raportul anual 2011-2012, http://www.aerb.gov.in/T/annrpt/2011/annrpt2k11.pdf

 

Nu trebuie de aici să se înţeleagă cum că ştiinţa indiană este un carusel al greşelilor. Măsuri s-au luat de-a lungul timpului şi se iau în continuare. Lecţia japoneză din 2011 a determinat AERB şi celelalte agenţii din subordinea sa să revizuiască măsurile de protecţie, antrenamentul personalului, sa redacteze noi manuale de operare sau să instaleze alarme de tsunami şi injectoare suplimentare de apă pentru răcire. Lipsa de transparenţă a instituţiilor politico-ştiinţifice indiene semnifică un memento pentru ce se poate întâmpla dacă bunul mers al activităţilor industriale nu este însoţit de un feed back continuu din partea mediului privat şi al publicului- care este în fond consumatorul de energie! Cum în 2040 se estimează că India va fi ţara cea mai populată din lume, o defecţiune la un reactor de la Kaiga, Kundankulam Narora sau Rajasthan ar avea consecinţe funeste, peste scenariul nipon!

Acum.. reflectând asupra tabelului afişat putem contextualiza viitorul industriei nucleare indiene şi trage mai multe concluzii în funcţie de dispoziţia fiecăruia. Vedem că există un număr relativ constant de evenimente (pentru mai multe detalii se pot verifica pe net anuarele AERB) de mică importanţă. Optimiştii pot alege să privească partea plină a paharului şi să considere că industria nucleară, de oriunde din lume este imperfectă dar poate suporta un grad controlat de greşeli. Pesimiştii însă pot atrage atenţia că toleranţa faţă de greşeli, fie ele şi de mici dimensiuni va relaxa vigilenţa favorizând o dramă când ghinionul se va produce.

India, că de ea ne-am ocupat, doreşte să îşi mărească cantitatea de energie nucleară de la peste 4000 MW în prezent la 63.000 MW până în 2032. Lăsăm discuţia deschisă dacă planul atestă speranţa în potenţialul tehnic al naţiunii sau pur şi simplu aroganţa elitelor….

Încheiere

  Textul de faţă nu s-a dorit o pledoarie pro sau contra energiei nucleare. Este o pledoarie pentru ieşirea din ignoranţă. Şi o pledoarie pentru luciditatea dinaintea marilor decizii. Discuţia despre securitatea energetică este fără îndoială pasionantă şi ambele tabere au doza lor de dreptate. Este drept că nu se mai poate ignora poluarea produsă de combustibilii fosili cum este la fel de adevărat că energia atomică  reprezintă un dar otrăvit, o cutie a Pandorei care trebuie deschisă cu prudenţă. În talgerele balanţei civilizaţia trebuie să dozeze cantitatea optimă de beneficii şi riscuri pe care le poate absorbi. Energia nucleară, atât sub aspectul ei militar cât şi civil obligă umanitatea să găsească pacea atât între naţiuni cât şi între specia noastră şi natură.  Sau dacă nu pacea atunci un compromis.

Însă următoarea etapă a revoluţiei industriale nu va mai trebui să se măsoare în gigabytii noului iPhone cât în racordarea tehnologiei la circuitul naturii.  Simbioza cu un mediu pe care l-am brutalizat de atâtea ori este adevăratul pariu cu viitorul.

2 Responses to "Cernobîluri anonime"

  1. roxana   26/01/2013 at 11:31 am

    Explozia de la Cernobil a avut loc in 1986.

    Reply
    • admin   28/01/2013 at 3:11 pm

      Iti multumim pentru sesizare, Roxana. Ai dreptate si am modificat data din articol.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.