Cel mai sângeros conflict de la Al Doilea Război Mondial (Partea a II-a)

Cel mai sângeros conflict de la Al Doilea Război Mondial (Partea a II-a)
Sursa: http://www.passportvisasexpress.com/
Sursa: http://www.passportvisasexpress.com/

Situaţia defavorabilă a Tutsi a oferit Rwandei, unul dintre coordonatorii invaziei, un pretext pentru acţiunile întreprinse. Pentru a oferi legitimitate în faţa congolezilor, a implicat elemente locale: Laurent-Désiré Kabila, un fost revoluţionar, a fost pus la conducerea războiului de propagandă. După încheierea luptelor, Kabila a devenit preşedintele ţării. Însă nu a adoptat o cale diferită de cea a predecesorului său, ci a preferat un stil autocratic, ceea ce l-a lipsit de sprijinul popular. Încă de la instalarea sa, a fost văzut de către congolezi ca fiind la conducerea unui regim de ocupaţie, susţinut de forţe străine invadatoare.

Deşi a avut ocazia de a se prezenta drept un erou în lupta cu agresiunea externă,  ca urmare a eşecului Rwandei şi Ugandei de a ocupa capitala Kinshasa în anul 1998, a preferat să o ignore. A arătat dezinteres faţă de asipraţiile congolezilor pentru libertate şi bunăstare. A suprimat libertatea presei, libertatea de expresie şi dreptul la liberă organizare, care fuseseră îngăduite parţial în anii de final ai conducerii lui Mobutu.

Nerezolvarea problemei miliţiilor a dus la intrarea în conflict cu foştii susţinători. Acesta a fost însă un motiv secundar pentru lansarea unei noi invazii, cel de Al Doilea Război Congolez, motivul principal constând în accesul la imensele bogăţii ale Republicii Democrate Congo. Dovadă pentru aceasta este faptul că, între anii 1999 şi 2000, doi aliaţi la începutul războiului, Rwanda şi Uganda, au luptat unul contra celuilat pentru a deţine controlul asupra unei regiuni.

Maniera autocratică de conducere a lui Kabila a oferit invadatorilor posibilitatea să îşi justifice acţiunile susţinând că sprijină poporul congolez în lupta pentru eliberarea de sub un dictator. La momentul acela, în presa internaţională s-a afirmat că aceştia au intrat în luptă de partea rebelilor. De fapt, aceşti rebeli nu existau înainte de începerea războiului. Mulţi dintre liderii lor au fost membri ai regimului cu funcţii înalte care au dezertat.

Sub masca unei lupte pentru eliberare, la data de 2 august 1998 a început un război inter-african pentru bogăţiile Republicii Democrate Congo, război care avea să dureze aproape cinci ani şi să implice cel puţin opt state africane şi o multitudine de actori parastatali. Bilanţul a fost de peste 2 milioane de decedaţi şi câteva sute de mii care şi-au părăsit locuinţele pentru a fugi din calea violenţelor.

În anul 2001, Laurent-Désiré Kabila a fost asasinat, locul la conducerea ţării fiind luat de către fiul său, Joseph Kabila. Aceasta a contribuit la avansarea unor negocieri, pe care vechiul preşedinte le îngreuna. La data de 17 decembrie 2002 s-a încheiat Acordul de Pace de la Pretoria, iar la 6 martie anul următor a fost aprobată Constituţia interimară, moment ce a marcat încheierea oficială a războiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.