Oricât ar încerca Mahmoud Ahmadinejad să se impună pe scena internaţională şi să promoveze Iranul ca pe „un model de viaţă pentru lume” – potrivit lui, tot ce reuşeşte să facă este să atragă atenţia asupra sa, punându-se însă mereu într-o lumină nefavorabilă.
După ce s-a arătat deschis pentru a negocia cu SUA anumite concesii privind renunţarea la programul nuclear, preşedintele Iranului a rostit pe 23 septembrie, în cadrul Adunării Generale a ONU, un discurs foarte dur la adresa Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii, făcând astfel tot mai dificilă îmbunătăţirea relaţiilor dintre Iran şi SUA sau UE.
Chiar dacă va reuşi să-şi atingă obiectivul de a împiedica formarea unui stat teocratic represiv în Iran, creând astfel acel model de stat la care visează, Ahmadinejad tot nu va reuşi să îşi spele imaginea faţă de SUA, UE sau Israel, atât timp cât nu va înceta să le atace verbal în discursurile sale cu rezonanţă la nivel internaţional. Până şi compatrioţii săi recunosc ruşinaţi că afirmaţiile şi atitudinea extravagantă a preşedintelui lor îl fac un reprezentant slab pentru o ţară atât de bogată din punct de vedere istoric şi cultural. (www.worldpolicy.org)
Greşeala diplomatică a lui Ahmadinejad sau poate doar refuzul de a-şi reprima tendinţa incriminatorie faţă de Statele Unite, a determinat diplomaţii din peste 30 de state, incluzând UE şi SUA, să părăsească sala Adunării Generale a ONU, pe 23 septembrie, când preşedintele iranian a acuzat SUA că ar fi înscenat atacurile teroriste din 11 Septembrie 2001 pentru a invada Afganistanul şi Irakul. În plus, el a afirmat că Obama nu ar fi trebuit să îl ucidă pe Osama Bin Laden, ci să-l aducă în faţa justiţiei, dacă ar fi vrut să aducă lumină în cazul atacurilor asupra World Trade Center. Dar Ahmadinejad nu s-a oprit aici. Într-un singur discurs, el a acuzat SUA şi pentru provocarea crizei financiare internaţionale, sprijinirea dictaturilor din Orientul Mijlociu, iar în general statele vestice au fost acuzate de preşedintele iranian că „au slăbit alte state prin intervenţii militare şi distrugându-le infrastructura, pentru a le jefui de resurse şi a le face dependente.”
Indignarea lui Mahmoud Ahmadinejad poate fi vocea multor oameni care judecă implicarea Statelor Unite ale Americii în conflictele din ultima perioadă ca fiind imorală şi ascunzând multe nedreptăţi. Cu toate acestea, el nu este reprezentantul cuvenit, nereuşind să impună respect, atâta timp cât discursurile sale atacă probleme delicate cum ar fi ajutorul umanitar, inegalităţile dintre venituri, fără însă a reflecta modul în care Iranul a reacţionat în faţa acestora.
Vorbind despre valori umane precum dragostea, libertatea, dreptatea şi înţelepciunea pe tonul revoltător caracteristic, acuzând SUA pentru principalele probleme cu care se confruntă omenirea în prezent imediat după ce a acceptat negocierile cu privire la programul nuclear, Ahmadinejad este unul dintre puţinii politicieni pe care aiatolahul Iranului, Ali Khamenei, nu îi poate controla. În religia şiită, aiatolahul reprezintă autoritatea cu cel mai înalt rang în stat, iar preşedintele este numit de aiatolah căruia i se supune, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale. Ahmadinejad face excepţie de la această regulă, luând singur decizii şi deplasându-se în afara ţării înainte ca însăşi aiatolahul Ali Khamenei să o facă.
Ceea ce îşi propune Ahmadinejad, prin politica internă axată pe creştere economică şi în ciuda apariţiilor lipsite de eleganţă pe scena internaţională, este să transforme Iranul dintr-un stat izolat timp de mai bine de trei decenii într-un partener de încredere în afacerile la nivel global. Dacă îşi va atinge obiectivul, având în vedere direcţia în care a demarat, ar fi o realizare importantă pentru Ahmadinejad.