In primul rand trebuie sa constientizam faptul ca Uniunea Europeana, in procesul sau de consolidare ca superputere mondiala si nu doar una regionala este nevoita a deveni cat mai putin dependenta fata de exporturile catre SUA si China, ceea ce necesita constituirea unei cat mai largi piete intrioare, ducand implicit la extinderea estica prin  includerea treptata a unor state din zona balcanica si caucaziana. Este greu de stabilit pana unde va avea loc aceasta extindere, si daca se  v-a depasi zona continentala, insa este clar ca Uniunea Europeana se afla intr-o continua expansiune, la usa sa batand state precum Republica Moldova, Bosnia, Albania, Muntenegru, Islanda, Norvegia,  Serbia, Elvetia, Lichenstein, San Marino, Vatican, sau Ucraina. Chiar daca statele caucaziene  precum Azerbaidjan, Georgia si Armenia par mai “indepartate”, ele nu lipsesc din agenda politica europeana, si chiar in ciuda faptului ca cetatenii acestora cunosc mai putine lucruri privind UE, cu siguranta pot fi atrasi mult mai usor de catre valorile occidentale precum democratia si drepturile omului, in detrimentul actualei organizari sociale bazate pe coruptie si crima organizata.

 A doua problema implica fenomenul criminalitatii transfrontaliere. Uniunea Europeana nu poate fi “sigura”, atat timp cat statele din jurul sau nu sunt sigure, ceea ce atrage tot mai mult atentia asupra conflictelor din Cecenia, Abhazia, Osetia de Sud sau Nagorno-Karabah, conflicte ce alimenteaza fenomenul migratiei, extremismul religios, sau traficul de droguri, arme si carne vie. Tocmai in acest sens, implicarea privind diminuarea anomiei sociale si consolidarea socio-politica a acestor state trebuie sa devina o prioritate pentru UE (si nicidecum un posibil aspect politic) avand ca vector de actiune Moldova-Transnistria-Ucraina-Caucaz.

In cele din urma, un alt aspect esential de care trebuie sa tinem cont, si fara doar si poate cel mai important, este cel legat de securitatea energetica a Uniunii Europene, adica modul in care UE isi asigura resurse energetice intr-un mod sigur si la un pret avantajos. Cele doua crize energetice provocate de catre Rusia in perioada 2006-2007, au indreptat UE, care trebuie sa mentionam ca este al doilea consumator mondial de petrol si al treilea de gaze naturale, catre elaborarea  unor proiecte precum Politica de Vecinatate in Caucaz, Sinergia pentru Marea Neagra sau Strategia pentru Asia Centrala. Astfel Azerbaidjanul devine un  pivot geopolitic extrem de important,  ca urmare a conductelor de petrol si gaze ce pornesc din zona Marii Caspice catre Vestul continental, lucru valabil si pentru restul statelor, ca zone de tranzit fie al acestor conducte, fie ale celor asiatice.

Trebuie sa remarcam faptul ca exista o interdependenta crescuta intre aceste aspecte,  consolidarea socio-politica a statelor caucaziene (fapt valabil si pentru cele balcanice) reprezentand punctul central, intrucat fara acest aspect UE nu le poate integra pe acestea in structura sa, iar securitatea energetica a Occidentului va fi mult mai slabita. Bineinteles ca in realizarea  acestui  joc geopolitic un rol esential va fi detinut de catre Federatia Rusa, care nu v-a renunta la atributul sau de putere regionala cu atat mai mult cu cat potentialul folosirii energiei ca arma ii v-a fi slabit. Cel mai bun exemplu este dat de catre vicepresedintele Dumei, Vladimir Jirinovski, care de curand intr-un interviu acordat agentiei Novii Region, sustinea spusele premierului Vladimir Putin privind crearea unei uniuni economice alcatuita din fostele state sovietice. Este greu de imaginat ca o asemenea structura, despre care deocamdata cunoastem doar faptul ca va avea ca limba oficiala rusa poate fi acceptata cu usurinta de catre restul statelor, insa putem deduce cu faptul ca Rusia se teme din ce in ce mai mult de Europa Unita, si nu ia deloc in calcul renuntarea asupra influentelor execitate in statele din jurul sau. Tot ceea ce ne ramane este sa observam cum  cei doi actori vor juca aceasta carte.

  caucaz, uniunea europeana