Urmărind presa internaţională, am constatat în ultima perioadă că la nivelul Uniunii Europene se întâmplă o serie de lucruri importante cu privire la viitoarea arhitectură pe care această construcţie hibrid o va lua în perioada următoare. Cu toate că la nivel economic şi financiar Europa se confruntă cu o criză de mari proporţii, care nu a primit un răspuns viabil până în acest moment cu toate că s-au făcut paşi importanţi, se remarcă un fapt interesant în ceea ce priveşte dorinţa de extindere a Uniunii celor 27 spre est, în speţă spre Serbia. Acest stat şi-a exprimat dorinţa de a fi parte componentă a Uniunii după ce a semnat în aprilie 2009 un Acord de Stabilizare şi Asociere şi şi-a depus oficial candidatura în decembrie 2009. Cu toate acestea, aderarea a fost oarecum încetinită de existenţa unor probleme la nivel politic, UE condiţionând aderarea Serbiei de prinderea criminalilor de război Ratko Mladici şi Goran Hadzici.

După şase ani în care Serbia a visat la un bilet de intrare în UE aşa cum comentează Russia Today, Serbia pare că a îndeplinit toate condiţiile aderării. Însă, când înţelegerea părea aproape încheiată, Serbia a avut de înfruntat consecinţele neaşteptate ale atitudinii României care a condiţionat aderarea acestui stat la spaţiul UE de acordarea unor garanţii suplimentare minorităţii vlahe, vorbitoare de limba română, care numără aproximativ 30.000 de locuitori pe teritoriul acestui stat. Obiecţiile de ultim moment din partea statului nostru au încetinit luarea deciziilor şi au produs nemulţumiri atât la nivelul Serbiei cât şi a altor state din Uniune, atitudinea României fiind catalogată ca fiind mult prea dură.

Explicaţia ministrului Afacerilor Externe român Cristian Diaconescu cu privire la această atitudine de blocare a unui stat cu care România a dezvoltat de-a lungul istoriei relaţii de cooperare, vizează consolidarea unei poziţii de stat activ pe scena europeană, pe care România pretinde că îl va juca. În spatele acestui activism de apărare a drepturilor omului pe care statul nostru l-a manifestat în ultimul moment, surse oficiale de la Bruxelles şi nu numai, văd în atitudinea României o chestiune ce ţine mai mult de interesele sale imediate, cu precădere la dorinţa acesteia de a intra în Spaţiul Schengen.

Astfel, teoria predominantă este aceea potrivit căreia statul român a vrut să demonstreze statelor din UE şi în special Olandei cât de serioasă este cu privire la dorinţa de a accede în Spaţiul Schengen, după ce anul trecut accesul i-a fost blocat pe motive de corupţie, cu toate că standardele tehnice au fost îndeplinite. La nivel oficial, o astfel de explicaţie nu a fost folosită, problema Schengen nefiind ridicată de niciuna dintre părţi, aşa cum a declarat ministrul olandez al Afacerilor Europene Nicolai Wammen, pentru publicaţia online EUObserver.

Putem identifica în problema aderării la Spaţiul Schengen un motiv al atitudinii României cu privire la aderarea Serbiei însă acesta nu este şi cel mai important. Poate chestiunea mai interesantă şi care poate suscita mai multe discuţii şi probleme are în vedere chiar drepturile minorităţilor care, aşa cum istoria ne-a arătat au dus de foarte multe ori la conflicte şi neînţelegeri.

Poziţia preşedintelui Consiliului Naţional al Vlahilor din Serbia Radisa Dragojevic a fost una cât se poate de tranşantă. Acesta a menţionat, aşa cum comentează B92 că ,,România nu poate să dea ultimatumuri Serbiei’’ şi asta din două motive care vizează faptul că atât românii cât şi vlahii sunt recunoscuţi ca minorităţi etnice şi că vlahii nu sunt lipsiţi de drepturi cetăţeneşti. În spatele acestei chestiuni se ascunde însă o problemă mult mai veche cu privire la respectarea drepturilor şi obligaţiilor minorităţilor în Serbia.

Indiferent cum va fi rezolvată această problemă, cert este faptul că putem remarca într-un final schimbarea atitudinii României care a ales să fie mai activă pe scena internaţională şi să nu mai accepte orice măsură propusă sau impusă de Bruxelles.

  romania, serbia, uniunea europeana