Armele nucleare – un instrument pentru pace (I)

Armele nucleare – un instrument pentru pace (I)

arma nuclearaÎn urmă cu 36 de ore (pe 19 februarie 2013), un oficial nord coreean afirma la o dezbatere a Organizaţiei Naţiunilor Unite: comportamentul eronat al Coreei de Sud va duce la distrugerea finală a acesteia. Deşi o asemenea afirmaţie este condamnabilă, ea nu este altceva decât un alt exemplu al retoricii agresive a Phenianului, menită să alimenteze percepţia unui stat dispus să apeleze la arsenalul nuclear pentru a înlătura ameninţările imperialismului capitalist. Coreea de Nord nu va utiliza arsenalul său nuclear într-o eventuală confruntare cu sudul. Ecuaţia este simplă: o lovitură nucleară este un act de sinucidere naţională, iar pentru regimul lui Kim Jong-un păstrarea puterii este interesul primordial. În peninsulă nu se vor schimba foarte multe lucruri în viitorul apropiat, dacă luăm în calcul variabilele actuale – aceiaşi retorică belicoasă susţinută discret de marile puteri.

Imediat după 11 septembrie lumea noastră a intrat într-o perioadă de transformări şi mutaţii subtile ale căror efecte sunt încă difuze, iar armele nucleare nu şi-au încheiat prevederile contractuale.

În ultimele 6 decade nu au mai existat războaie de anvergură între marile puteri, ci conturile s-au reglat prin  conflicte de joasă intensitate sau războaie îngrădite atât din punct de vedere al pierderilor, cât şi al geografiei. Tabăra liberală susţine cu tărie că această situaţie este un produs al păcii democratice, constructiviştii adaugă evoluţia normelor sociale, iar realiştii închid jocul spunând că motivul este arma nucleară şi descurajarea adusă de ea. În spatele tuturor acestor perspective se află o transformare profundă a războiului şi a modului în care acesta trebuie purtat, iar arma nucleară este unul dintre lucrurile care cântăreşte mult în această ecuaţie. Vălul de pe această transformare a fost înlăturat parţial după 11 septembrie. Războiul clasic este învechit. Confruntarea convenţională tinde să asigure din ce în ce mai puţin randamentul căutat de actorii care au iniţiat-o. De cele mai multe ori câştigurile unui război se măsoară în creşterea sau scăderea nivelului de securitate al celor implicaţi, însă nu trebuie să uităm că securitatea este astăzi reprezentată printr-o listă enormă de lucruri. Insurgenţa este viitorul războiului: grupări robuste, flexbile, capabile să producă ameninţări hibride şi să pună în pericol securitatea unui întreg stat. Această transformare este produsă de: evoluţia tehnicii de luptă, descurajarea oferită de bomba nucleară, schimbarea naturii ameninţărilor şi complexitatea sistemului internaţional. Waltz se întreba vorbind despre criza din Cuba: de ce să te lupţi dacă poţi câştiga puţin sau poţi pierde totul? Întrebarea lui Waltz rămâne şi astăzi valabilă din cauza  transformărilor enunţate mai sus.

Înţelepciunea clasică ne spune că forţa este utilizată în patru moduri în sistemul internaţional: ofensivă, defensivă, descurajare şi coerciţie. Războiul clasic este un apanaj al ofensivei şi defensivei. În condiţiile în care apariţia sa pe scena internaţională se va diminua treptat, forţa va fi în continuare utilizată în celelalte două moduri la care se va adăuga forţa ca şi vector într-o mişcare de luptă împotriva insurgenţei – o combinaţie hibridă între acţiuni ofensive, defensive şi de stabilizare. Aceste presupuneri nu aparţin tărâmului ideilor, ci o parte din transformări le-am observat în Afganistan şi Irak. Aliaţii au intrat în cele două ţări pregătiţi pentru un război clasic, convenţional şi de scurtă durată, însă teatrul de operaţiuni s-a transformat cu rapiditate într-o bătălie insurgenţă versus contrainsurgenţă. Succesul în acest tip de război nu este asigurat doar prin putere militară brută: nu contează că ai 100 de tancuri sau 10 000, pentru că oricum celulele operative din Waziristan nu pot fi anihilate numai cu ajutorul lor. Succesul presupune existenţa legitimităţii.

În încheierea acestei prime părţi aducem în discuţie legitimitatea. Poate fi arma nucleară privită ca o metodă legitimă? Deţinerea unui arsenal nuclear este un lucru moral? Este justificată pretenţia unui stat de a se înarma nuclear? Arma nucleară este morală şi legitimă atâta timp cât este folosită în slujba păcii. Restul e deja istorie…

5 Responses to "Armele nucleare – un instrument pentru pace (I)"

  1. Dragos   21/02/2013 at 10:51 pm

    Am cateva intrebari. Cum poate fi un instrument de distrugere in masa in slujba pacii?

    Si in ce mod distrugerea oricarei natiuni, a unor oameni sau a oricarei portiuni de pamant de pe aceasta planeta poate fi justificata ca fiind un act moral, de autoaparare? Ceva gen potopul lui Noe? Distrugem tot si apoi o luam de la capat? Daca mai are cine…

    Cred ca singura utilizare “legitima” a tehnologie nucleare ar fi cea de producere a energiei electrice.

    Reply
    • admin   22/02/2013 at 9:04 am

      @Dragos: Arma atomica este un instrument de negociere in forta. astazi. Nimeni nu e suficient de nebun pentru a o folosi. Criza din Cuba este exemplul perfect de situatie in care efectele armei atomice au cantarit mult in decizia de a nu se declansa un conflict armat, ce ar fi dus intr-adevar la distrugere totala.

      Reply
  2. Niculescu Dan   22/02/2013 at 4:57 pm

    Am urmarit cu mare placere ce ati scris pana in prezent. De data aceasta m-ati dezamagit. Sunt confuzii mari de termeni, de conceptii, sunt multe contradictii care ma fac sa cred ca fenomenul razboi va este complet necunoscut. Aducerea in discutie a folosirii armei nucleare in razboi este benefica, dar nu se discuta dupa ureche desprea asa ceva. Sa speram ca urmatoarele parti vor fi mai documentate.

    Reply
  3. Dragos   22/02/2013 at 6:09 pm

    @admin: Ma intreb cat timp va dura pana cand lumea va uita de lectiile invatate din criza din Cuba sau chiar din cel de-al doilea razboi mondial.

    Sa zicem, la modul figurat, ca o grupare terorista ar pune mana pe un focos nuclear, desigur, la inceput poate ar incerca sa negocieze, “sa-si ceara drepturile”, dar daca pana la urma s-ar decide sa o foloseasca, in numele a nu stiu ce credinta sau din nebunie curata? Un asemenea scenariu chiar ar fi total imposibil in ziua de azi?

    Revenind la subiect, daca nord coreenii nu au de gand sa foloseasca arma nucleara decat ca un instrument de negociere in forta, asa cum spui tu, daca pretentiile nu le sunt acceptate, atunci ce vor face?

    Reply
  4. Dragoi Alexandru   23/02/2013 at 7:28 pm

    Buna seara domnule Niculescu Dan,

    Ma bucur sa aud o critica la adresa articolului. Daca ma puteti sa fiti mai specific: care sunt confuziile de conceptii si unde am gresit?

    Publicarea articolelor este pentru mine un exercitiu prin care invat lucruri noi si din acest motiv salut comentariul dumneavoastra. Vreau sa stiu exact unde considerati ca am comis erori de argumentare sau de interpretare.

    Astept un raspuns,

    Alex Dragoi

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.