Pinochet – profesorul de geopolitică

Pinochet – profesorul de geopolitică

augusto-pinochet-007“Geopolitica este o ramură a ştiinţelor politice, bazată pe cunoştinţe geografice, istorice, sociologice, economice, strategice şi politice, atât trecute cât şi prezente, ce studiază viaţa în ansamblu, dezvoltarea unui organism uman organizat într-un spaţiu terestru, precum şi analizarea multiplelor şi reciprocelor influenţe (sol – sânge) menită să deducă obiectivele şi să studieze proiecţiile lor, pentru a atinge o mai mare bunăstare şi fericire viitoare între oameni.” – Augusto Pinochet

Augusto José Ramón Pinochet Ugarte, născut pe data de 25 noiembrie 1915 şi decedat pe 10 decembrie 2006, a fost un general în armata chiliană ce a fost adus la putere, în funcţia de preşedinte al statului Chile, în urma unei lovituri de stat încurajate şi susţinute de S.U.A., în 11 septembrie 1973.

Dintre funcţiile sale, cele mai importante au fost, Comandantul Suprem al Armatei chiliene între 1973 şi 1998, Preşedintele guvernului militar chilian din 1973 până în 1974 şi mai apoi Preşedintele Republicii până în 1990, când a reinstaurat un sistem democratic.

Pinochet s-a născut în Valparaiso, Chile, tatăl său,  Augusto Pinochet Vera, fiind descendent al unei familii de imigranţi bretoni din Lamballe, Franţa. După ce şi-a terminat studiile primare şi secundare in oraşul natal, Augusto Pinochet urmează, începând din 1931, Şcoala Militară din Santiago, pe care o absolveşte, patru ani mai târziu, în grad de alférez (locotenent secund) în infanterie. În septembrie 1937 este repartizat în regimentul “Chacabuco” din Concepcion iar doi ani mai târziu, cu gradul de sub-locotenent, se mută în regimentul “Maipo” din oraşul natal. În 1940 se întoarce la Şcoala de Infanterie iar în 1943 se va căsători cu Lucia Hiriart Rodriguez cu care va avea cinci copii.

Pinochet se hotăreşte să urmeze cursurile Academiei de Război, în 1948, dar a fost nevoit să îşi amâne studiile până în anul următor şi aceasta deoarece fiind cel mai tânăr ofiţer, a trebuit să îndeplinească o misiune de serviciu în regiunea minieră Lota.

În anul 1951 ajunge să predea la Şcoala Militară, tot în aceeşi perioadă a lucrat şi ca ajutător de profesor la Academia Militară unde a avut ocazia să predea cursuri de geografie militară şi de geopolitică; şi ca un editorialist activ al revistei militare “Cien Aguilas” (“O sută de vulturi”) pe care ajunge să o şi conducă din postura de director. Odată ajuns maior, în 1953, este trimis pentru o perioadă de doi ani în regimentul Rancagua din Arica, timp în care este numit profesor în cadrul Academiei de Război şi este admis la Facultatea de Drept.

Un moment important din viaţa lui Pinochet se va produce în 1956, când împreună cu alţi tineri ofiţeri este ales să formeze o misiune militară ce va ajuta la organizarea Academiei de Război din Quito, Ecuador, iar acest lucru îl forţează să îşi suspende studiile în drept. Pinochet va petrece trei ani şi jumătate în Quito, unde îşi va dedica timpul studiului geopoliticii şi geografiei militare. După ce se întoarce în Chile în 1959, va fi trimis în Cartierul General al Diviziei Armatei a I-a iar următorul va fi numit comandant al regimentului Esmeralda. Ca urmare a îndeplinirii cu succes a îndatoririlor, Pinochet a fost numit sub-director al Academiei de Război în 1963 iar în 1968, Şef al Statului Major al Diviziei a II-a din Santiago.

Acest an, 1968 se va dovedi unul extrem de benefic pentru Augusto Pinochet deoarece va fi promovat în funcţia de Brigadier General şi numit Comandant al Diviziei a VI-a şi de asemeni, Intendent al provinciei Tarapaca, ca urmare a noii funcţii.

De asemeni, 1968 este anul în care scrie şi publică cartea sa intitulată simplu “Geopolitica”, lucrare ce se va dovedi de referinţă pentru gândirea sa geopolitică şi nu numai.

Devine Comandant General al garnizoanei Santiago, la începutul anului 1971 pentru ca, doar un an mai târziu să fie numit Şef al Statului Major al Armatei.

Pe fondul creşterii neînţelegerilor din anul 1973, Generalul Prats, care la acea dată era Comandantul Suprem al Armatei, demisionează din funcţie. Augusto Pinochet este numit în locul lui Prats, Comandant Suprem al Armatei, de către preşedintele Salvador Allende, cu o zi imediat după ce Camera Deputaţilor aprobase o rezoluţie prin care afirma că guvernul nu respecta Constituţia statului Chile.

La mai puţin de o lună după aceasta, armata, în frunte cu Augusto Pinochet l-a înlăturat de la conducerea statului pe preşedintele ales democratic, Salvador Allende.

În decembrie 1974, junta militară îl aprobă ca preşedinte pe Pinochet, printr-un decret care va genera şi nemulţumiri printre generali, spre exemplu Generalul Forţelor Aeriene Gustavo Leigh, nu a fost de acord iniţial cu numirea acestuia. Încă de la început guvernul militar a luat măsuri radicale şi foarte dure împotriva oponenţilor politici. Conform investigaţiilor aproximativ 3.200 de persoane au fost omorâte, 80.000 rănite şi 30.000, inclusiv femei si copii, au fost torturate de regimul lui Pinochet. Controversatul plebiscit din 1980, de pe data de 11 septembrie (zi fatidică, ce va rămâne pentru totdeauna în istoria S.U.A. şi a omenirii datorită atacurilor teroriste de la World Trade Center), fixat la exact şapte ani de la lovitura de stat, a aprobat noua constituţie prin care preşedinţia lui Pinochet căpăta şi o formă legală. Următorul plebiscit, prevăzut prin Constituţie, în 1988, i-a adus lui Pinochet doar 44% din voturi în favoarea continuării cu el în fruntea statului şi astfel a fost nevoit să accepte alegeri democratice pentru desemnarea preşedintelui şi a parlamentului.

Pinochet decide să se retragă “pe cale paşnică” în 1990, dar rămâne şi după acest an Comandantul Suprem al Armatei chiliene până pe data de 10 martie 1998 şi chiar şi după această dată, pentru a nu putea fi extrădat şi judecat pentru acuzaţiile de crimă, devine senator pe viaţă, beneficiind de prevederile Constituţiei adoptate sub regimul său, din 1980.

În martie 2000, Congresul crează statutul de “ex-preşedinte” care îi asigură lui Pinochet imunitate, în schimbul renunţării la “scaunul” de senator pe viaţă. În ciuda acestei mutări, după doar două luni, Curtea de Apel îi ridică imunitatea parlamentară iar în august 2000, Curtea Supremă Chile se pronunţă şi ea pentru acelaşi verdict, acela de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Pinochet. Imediat după această veste, încep să curgă numeroase acuzaţii împotriva lui Pinochet dar procedurile judiciare au fost amânate din motive medicale până în ianuarie 2001, când doctorii decid că boala de care suferea acesta nu îl poate impiedica să răspundă în faţa justiţiei pentru faptele sale. După o nouă tentativă de stopare a investigaţiilor pe motive medicale, în 2004 Pinochet este declarat din nou apt pentru proces şi este plasat sub arest la domiciliu însă moare la vârsta de 91 de ani fără a fi fost condamnat vreodată.

augusto-pinochet1

Până la decesul lui Pinochet, acesta ajunsese să fie acuzat de nu mai puţin de 300 de fapte care încălcau diverse drepturi ale omului la care se adăugau acuzaţii de evaziune fiscală şi înşelăciune, fapte petrecute atât în perioada în care el fusese preşedinte cât şi după aceea. De asemeni se vehiculează că acesta a reuşit să îşi însuşească ilegal o evere estimată la 28 de milioane de dolari americani. După anul 2000 şi până la moartea sa, Pinochet a avut apariţii extrem de rare în public şi a lipsit inclusiv de la ceremoniile din 2003, care marcau 30 de ani de la lovitura sa de stat din 11 septembrie 1973.

1.      Chile şi pinochetism-ul

Chile este statul şi totodată cazul cel mai studiat din America Latină din mai multe motive: 1. este statul care a reprezentat paradigma de stabilitate politică – până în 1973 a fost democratic cu excepţia anului 1891 şi perioadei 1925 – 1932; a fost totodată un model de constituţionalism, a avut două Constituţii, cea din 1833 şi cea din 1925;  2. era văzut ca cel mai apropiat stat de modelul european, articulează un sistem de partide asemănător celui din Europa cu socialişti şi comunişti bazate pe sindicate puternice ale proletariatului, care vor ajunge la putere în anii ‘30 prin tactica Frontului Popular, dar şi cu partide de dreapta; 3. asimilează noi doctrine cum ar fi creştin-democraţia, cea mai puternică mişcare de acest gen din America Latină, care ajunge la putere în 1964; 4. apare şi familia radicală asemănătoare celor din Europa cu o viziune laică a politicii şi susţinându-se pe sectoare medii ale societăţii; 5. lovitura de stat din 1973 a fost traumatizantă pentru o întreagă generaţie latino-americană şi s-a studiat enorm pinochetism-ul care a introdus măsuri neo-liberale clasice în economie; 6. tranziţia s-a realizat de o manieră specială cu un guvern de coaliţie şi păstrarea unor elemente de autoritarism.

Imediat după instalarea la putere a Juntei militare, partidele socialiste, marxiste şi în general cele de stânga ce îl aduseseră la putere, pe cale democratică, pe fostul preşedinte, Salvador Allende au fost scoase în afara legii, aceasta reprezentând prima mutare a lui Pinochet.

Următoarele decizii luate de Pinochet au fost de natură economică şi au reprezentat o perioadă dramatică de schimbări. Acesta a realizat că niciunul dintre generalii aflaţi la conducerea statului nu avea cunoştinţele de economie necesare pentru a redresa statul. Astfel ia decizia de a se baza pe politicile exprimate de aşa zişii Chicago Boys”, un grup de 25 de studenţi economişti, care îl avuseseră ca profesor la Universitatea din Chicago pe Milton Friedman. Bucurându-se de suport ideologic şi cel mai important, financiar, din partea lui Pinochet, al S.U.A. şi al instituţiilor financiare internaţionale, aceşti tineri economişti au susţinut politicile neoliberaliste şi piaţa liberă, în contrast puternic cu naţionalizarea şi planurile economice centralizate, implementate anterior de Allende.

Astfel, Chile a fost transformat în mod dramatic, de la o economie izolată de restul lumii cu puternice intervenţii din partea statului, la o economie liberalizată şi integrată în sistemul mondial, unde piaţa liberă decidea cele mai importante măsuri economice. Printre obiectivele economice principale ale Chicago Boys” se număra şi privatizarea companiilor deţinute de stat precum şi stabilizarea inflaţiei. Toate acestea l-au făcut pe Milton Friedman să declare ulterior că, la acea vreme, experimentul chilian „a fost comparabil cu miracolul economic al Germaniei de după cel de-Al Doilea Război Mondial.”

Câteva dintre politicile neoliberale ale lui Pinochet au fost continuate şi după terminarea celor 17 ani de dictatură ai săi, însă cu o doză în plus de politici sociale pentru a contrabalansa inegalităţile majore de natură socio-economică. Conform Heritage Foundation şi Wall Street Journal, Chile a fost a 11-a „cea mai liberă” economie din lume, în 2007 şi a 3-a din America, în acelaşi an. Un personaj, demn de menţionat, din cadrul cabinetului lui Augusto Pinochet a fost Ministrul Muncii Jose Pinera, acesta a fost arhitectul sistemului privat de pensii din Chile, un model unic, ce a influenţat mai apoi politicile Partidului Comunist din China. Acest model unic a fost invocat şi de alţi reformatori celebri din alte ţări cum ar fi Boris Yeltsin în Rusia. Prin acest amalgan ciudat – la prima vedere – şi unic al lui Pinochet, de dictatură militară combinat cu liberalizarea economiei, a făcut imposibilă pentru mulţi autori, încadrarea ideologiei acestuia într-un tipar anume şi de aceea apare în literatura de specialitate termenul depinochetism.

 

2.      Viziunile geopolitice ale lui Augusto Pinochet

 

Citatul cu care începe acest articol reprezintă definiţia dată geopoliticii de Pinochet, în cartea sa “Geopolitica”, în anul 1968, cu numai cinci ani înainte de a răsturna guvernul lui Allende.

Am văzut că imediat după lovitura de stat dată de Pinochet, va avea loc o represiune dură, în primele zile dispar 3.000 de oameni la o populaţie de 10 milioane, se distrug cărţi şi materiale considerate subversive, inclusivScufiţa Roşie. A fost o lovitură de stat cu un clar caracter personalist, unde puterea a fost preluată de un caudillo militar, asemănător lui Franco, va fi singurul caz din America Latină de personalism al militarilor – Pinochet conducea o juntă formată din 4 militari.

Toate operaţiunile începute în anul 1975, care au constat în persecutarea şi eliminarea tuturor opozanţilor politici în America Latina, au fost efectuate în cadrul amintitei Operaţiuni Condor, care nu a reprezentat altceva decât un plan de cooperare între agenţiile de informaţii (spionaj) ale statelor din America de Sud, asistate şi supervizate la rândul lor de S.U.A. Pinochet a fost convins că aceste operaţiuni au fost necesare “pentru a salva ţara de comunism.” Membrii cheie în această operaţiune au fost guvernele din Argentina, Uruguay, Paraguay, Bolivia, Brazilia şi bineînţeles Chile, la care s-au mai alăturat ulterior Ecuador şi Peru.

Cele mai importante acţiuni de eliminare au avut loc la începutul anilor ’70. Cel puţin 75 de oameni au fost găsiţi morţi în întreaga ţară, asasinaţi cel mai probabil de “Caravana Morţii, o celulă militară ce a executat ordinele lui Pinochet între 30 septembrie şi 22 octombrie 1973. Ordinele de execuţie nu au fost îndreptate numai împotriva disidenţilor dar şi împotriva familiilor lor, iar cei ce au reuşit să scape şi să se refugieze în alte ţări au fost urmăriţi de DINA, poliţia secretă a lui Pinochet, sub umbrela aceleaşi Operaţiuni Condor.

Toate aceste acţiuni caracterizează convingerea lui Pinochet, că puterea trebuie reţinută cu orice preţ pentru a nu putea cădea în mâinile comuniştilor care reprezentau principala ameninţare pentru naţiune.

O principală caracteristică a regimului lui Augusto Pinochet o constituie personalizarea regimului. Militarii renunţă să se servească de un braţ civil, refuzând participarea dreptei şi impunând un guvern absolut militar (inclusiv ambasadorii vor fi militari), astfel se va dezvolta o nouă birocraţie la nivel municipal fără legătură cu trecutul (tineri tehnocraţi), căderea lui Allende, practic, nu presupune o revenire la vechea politică pentru că se vor scoate în afara legii toate partidele. O altă caracteristică este aceea că va iniţia o nouă viziune economică total diferită de cea anterioară, o politică ultra-liberală şi neo-liberală; va părăsi Pactul Andin care avea tendinţe de naţionalizare; va face privatizări masive; va utiliza un grup de economişti tineri, despre care am vorbit în subcapitolul anterior, cunoscuţi drept „Chicago Boys”.

Majoritatea experţilor sunt de părere astăzi că acele măsuri economice ultraliberale s-au dovedit eficiente tocmai datorită faptului că au fost utilizate într-un context autoritar, aşa cum a fost cel al lui Pinochet.

Caracteristică majoră a dictaturii lui Pinochet este aceea că va începe un proces de constituţionalizare şi instituţiuonalizare a societăţii, dar totul în jurul persoanei sale. Elaborarea unei noi Constituţii construite special pentru el cu un text clasic pentru doctrina securităţii naţionale prin care concentrează puterea în Junta militară şi interzice partidele marxiste, este o altă caracteristică a pinochetism-ului. Practic se garanta guvernarea lui Pinochet pentru următorii 16 ani.

Regimul lui Pinochet a fost caracterizat de unii drept fascist, cu toate acestea el şi guvernarea sa sunt excluşi din tipologiile academice ale fascismului. Anumiţi autori îl încorporează în grupul despoţilor pseudo-populişti, distinct de fascism, ce include figuri emblematice ca Saddam Hussein sau Nicolae Ceauşescu. Alte păreri compară regimul Pinochet cu cel al lui Mobutu Sese Seko în Zair, argumentând că ambele state erau clientele S.U.A. şi chiar dacă Pinochet ar fi dorit şi ar fi încercat să construiască un fascism autentic, acest lucru ar fi dus, în mod logic, la o alterare a relaţiilor cu Statele Unite ale Americii. Argumentul cel mai sustenabil, în opinia mea, care demonstrează că Pinochet nu a făcut parte din clasa fasciştilor este acela că, deşi a fost un dictator nemilos, el a încurajat politicile economice neoliberale iar refuzul său categoric de a susţine sectorul de stat şi de a implica statul în economie, îl disting faţă de fasciştii clasici.

Înainte de a judeca acţiunile strict geopolitice ale lui Pinochet trebuie să nu omitem faptul că perioada în care s-au desfăşurat majoritatea acţiunilor sale a fost una marcată profund şi iremediabil de Războiul Rece. Astfel, în acest context trebuie să recunoaştem abilitatea exemplară cu care Pinochet Ugarte reuşeşte să se alieze cu una dintre cele două superputeri ale vremii, S.U.A., împotriva inamicului comun, comunismul.

După cele amintite în paginile anterioare putem spune că Augusto Pinochet este principalul reprezentant al şcolii generalilor din America de Sud.

One Response to "Pinochet – profesorul de geopolitică"

  1. hanibal   27/06/2013 at 9:36 am

    Nici o diferenta intre represaliile lui Pinochet si ale lui Stalin la adresa oponentilor politici!Metodele sunt aceleasi,se schimba numai palariile!Depinde de unde privesti!Sictir!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.