Nu este vorba aici de a pretinde să scriu sau să rescriu, chiar şi foarte pe scurt, istoria conflictelor, sau istoria divizărilor Somaliei. Este esenţială, însă, o trecere în revistă a principalelor evenimente ce au marcat şi modelat existenţa Somaliei de astăzi, pentru a înţelege mai bine prezentul şi importanţa sau neimportanţa acestei ţări în contextul conflictelor si deci in contextul geopolitic. Este foarte interesant de vazut cum SUA au reactionat la ceea ce considerau ei, in 2005, amenintarea islamistilor. Exista relatari ale ziaristilor straini din Somalia cum ca doi americani au aparut in Mogadiscio cu valize pline de dolari, pentru a ii indemna pe comandantii militari somalezi sa cumpere arme. Ba chiar le ofereau si asistenta on-line pentru orice fel de intrebari la adresa de mail: no_email_today_@yahoo.com; este evident faptul ca nu s-a putut verifica nimic. Cert este ca Somalia există în prezent ca ţară doar “de jure”, ea nu are capacitatea de a se organiza ca stat cu parlament, guvern şi justiţie.

1.      Prezentare succinta a istoriei pana in prezent

Nu este vorba aici de a pretinde să scriu sau să rescriu, chiar şi foarte pe scurt, istoria conflictelor, după cum vom vedea că au fost numeroase şi dezastruoase, sau istoria divizărilor Somaliei. Este esenţială, însă, o trecere în revistă a principalelor evenimente ce au marcat şi modelat existenţa Somaliei de astăzi, pentru a înţelege mai bine prezentul şi importanţa sau neimportanţa acestei ţări în contextul conflictelor si deci in contextul geopolitic.

Somalia există în prezent ca ţară doar “de jure”, ea nu are capacitatea de a se organiza ca stat cu parlament, guvern şi justiţie.

Somalia a fost permanent locuită de numeroase grupuri etnice în ultimii 2500 de ani. Odată cu întemeierea oraşului Mogadiscio în anul 900, islamul a devenit parte integrantă a Somaliei. În perioada imediat următoare (Secolele XIII-XVI) au apărut mai multe oraşe-state şi regate somaleze.

1860 – Franta ocupa regiunea ce astazi este un stat independent si poarta numele de Djibouti.

1887 – Marea Britanie proclama Protectoratul Somaliland.

1888 – Marea Britanie si Franta isi stabilesc granitele intre cele doua teritorii somaleze controlate de cele doua mari puteri.

1889 – Italia infiinteaza un protectorat in Somalia Centrala, teritoriu care se intareste ulterior cu suprafata din sud, cedata de sultanul Zanzibar-ului.

            Inceputul fascismului in anii ’20 au dus la o schimbare a strategiei Italiei si anume crearea “La Grande Somalia” prin convingerea cu forta a sultanatelor din nord-est, sa se alature statului mama somalez, conform planurilor Italiei Fasciste. Astfel :

1925 – teritoriul de la est de raul Jubba, desprins din Kenya, devine cea mai vestica regiune a protectoratului Italian.

1936 – Somaliland-ul Italian impreuna cu partea vorbitoare de limba somaleza din Etiopia formeaza provincia Italiana Est Africana.

1940 – Italia ocupa Somaliland-ul Britanic.

Insa in 1941 – Marea Britanie recupereaza teritoriul pierdut, Somaliland-ul Britanic, plus Somalia controlata de Italia, practic toata Somalia.

Independenta:

1950 – Somaliland-ul Italian devine teritoriu ONU controlat de italieni.

1956 – Somaliland-ul Italian redenumit Somalia primeste autonomie interna.

1960 – cele doua parti somaleze, cea fosta controlata de britanici si cea controlata de italieni,  devin independente si se unesc sub numele de Republica Unita Somalia pentru ca mai apoi Aden Abdullah Osman Daar sa fie ales presedinte.

1963 – disputa teritoriala cu Kenya iar relatiile cu Marea Britanie sunt rupte pana in 1968.

1964 – disputa cu Etiopia in ceea ce priveste granite degenereaza.

1967 – Abdi Rashid Ali Shermarke il invinge pe Aden Abdullah Osman Daar in alegerile prezidentiale.

Seceta si razboi:

1969 – Shermarke este asasinat in lovitura de stat pusa la cale de Muhammad Siad Barre iar acesta din urma ajunge la putere; 1970 – Barre declara Somalia stat socialist si nationalizeaza marea majoritate a economiei; 1974 – Somalia adera la Liga Araba; 1974-75 – seceta severa aduce foamete in marea parte a populatiei; 1977 – Somalia invadeaza regiunea Ogaden din Etiopia, populata de somalezi; 1978 – fortele armate somaleze sunt inlaturate din Ogaden, cu ajutorul sovieticilor si a trupelor cubaneze. Barre ii inlatura pe “sfatuitorii” sovietici si intoarce “armele” impotriva URSS aliandu-se cu SUA; 1981 – opozitia si numultumirile fata de regimul lui Barre au inceput sa apara odata cu excluderea din guvern a membrilor clanurilor Mijertyn si Isaq si aducerea propriilor oameni din clanul sau, Marehan;  1988 – in acest an este semnat un acord de pace cu Etiopia; 1991 – Mohamed Siad Barre este izgonit si incepe batalia pentru putere intre clanurile lui Mohamed Farah Aideed si Ali Mahdi Mohamed, in aceste lupte sunt ucisi zeci de mii de civili.

Somalia se destrama.

1991 – Fostul Somaliland Britanic se declara unilateral independent.

1992 – soldati ai SUA aterizeaza langa Mogadiscio in fruntea unei forte ONU de mentinere a pacii, trimisa sa restabileasca ordinea si sa ofere ajutoare.

1993 – soldati americani sunt ucisi de catre militiile somaleze prin prabusirea a doua elicoptere americane in Mogadiscio. Sute de somalezi sunt ucisi de asemenea in confruntare. Misiunea SUA se incheie oficial inmartie 1994.

1995 – forta ONU de mentinere a pacii pleaca din regiune nereusind astfel sa-si atinga scopul misiunii.

1998 – regiunea Puntland se declara autonoma.

2000 August – liderii clanurilor se intalnesc in Djibouti si il aleg pe Abdulkassim Salat Hassan presedinte al Somaliei.

2000 October – Hassan si noul sau prim ministru Ali Khalif Gelayadh, ajung in Mogadiscio pentru a anunta guvernulm, primul dupa anul 1991, insa in aprilie 2001 liderii principalelor clanuri din Somalia, sprijiniti de Etiopia, anunta intentia lor de a forma un guvern national in total dezacord administratia instalata initial.

2001 August – ONU ajuta cu produse alimentare jumatate de million de persoane afectate de seceta.

2004 August – in cea de-a 14-cea incercare, din 1991, de a restaura guvernul central, un nou parlament de tranzitie este instaurat in Kenya pentru ca in octombrie 2004 Abdullahi Yusuf sa fie ales presedinte.

2005 Noiembrie – Primul Ministru supravietuieste unei tentative de asasinat.

Islamismul extremist prinde aripi.

2006 Martie si Mai – au loc cele mai puternice violente din ultimul deceniu, pentru ca in iunie si iulie 2006 militiile loiale organizatiei “Uniunea Curtilor Islamice” sa preia controlul asupra Mogadiscio si a altor regiuni sudice.

Etiopia intervine in Somalia.

2006 Septembrie – guvernul de tranzitie si “Uniunea Curtilor Islamice” se intalnesc pentru tratative in capitala Sudanului Khartoum.

2006 Octombrie – ONU raporteaza ca aproximativ 35.000 de somalezi se refugiasera de la inceputul anului in Kenya. Premierul Etiopian declara ca din punct de vedere tehnic tara sa este in razboi cu Somalia deoarece aceasta a declarat jihad tarii sale.

Retragerea islamistilor.

2006 Decembrie – Rezolutia de Securitate ONU preciza ca nici un stat vecin nu ar trebui sa intervina cu trupe. Islamistii declara ca vor ataca fortele invadatoare. Guvernul etiopian si guvernul de tranzitie somalez ataca fortele islamice (“Uniunea Tribunalelor Islamice”).

2006, 27 Decembrie – Uniunea Africana si Liga Araba, someaza Etiopia sa-si retraga trupele iar Consiliul de Securitate ONU nu reuseste sa ajunga la o declaratie comuna privind retragerea trupelor straine, pentru ca o zi mai tarziu fortele Etiopiene si cele somaleze conduse de guvernul de tranzitie, sa captureze Mogadiscio.

2007, Ianuarie – Presedintele Abdullahi Yusuf intra pentru prima oara in Mogadiscio, de la instaurarea sa in 2004.

Pe data de 29 Decembrie 2008 Abdullahi Yusuf Ahmed isi anunta demisia din functia de Presedinte al Somaliei pentru ca in 31 Ianuarie 2009 Sheikh Sharif Sheikh Ahmed sa-i urmeze la conducere, de asemenea anul trecut “Uniunea Tribunalelor Islamice” (Islamic Courts Union) a fost absorbita de Guvernul Federal de Tranzitie.

2.      Razboiul civil – Clanurile si Islamul

Razboiul civil din Somalia a inceput in 1991 si este inca in plina desfasurare. Conflictul face ca haosul si nesiguranta sa domneasca in toate regiunile tarii iar etapa in care ne aflam este una in care guvernul somalez este lipsit de controlul asupra, aproape, intregului stat, control preluat de fortele rebele, mai exact de catre clanuri.

In perioada 2006-2009 a fost implicata in conflict si armata Etiopiana, aceasta a intervenit in conflict alaturi de Guvernul Federeal de Tranzitie impotriva islamistilor radicali denumiti “Uniunea Tribunalelor Islamice”. In iunie 2009, la numai cateva luni de la retragerea armatei Etiopiene, aceasta a fost solicitata din nou de catre guvernul somalez insa de aceasta data, (Etiopia) a refuzat precizand ca este nevoie de un mandat international.

Prima faza a razboiului civil. A fost inceputa si intretinuta de insurgentii impotriva regimului represiv condus de Siad Barre. Imediat dupa inlaturarea acestuia de la putere in ianuarie 1991, a inceput o contra-revolutie pentru a il repune pe acesta in postura de lider al tarii. Aceasta situatie haotica si de o violenta crescanda a evoluat intr-o criza umanitara si intr-o stare de anarhie.

Spre sfarsitul anului 1991, pentru a se izola cumva de violentele si luptele din sud, regiunea Somaliland, fostul teritoriu britanic se declara independent, chiar daca nu a fost, si nu este nici in prezent, recunoscut de nici un stat sau organizatie internationala. Somaliland-ul cuprinde regiunea nord-vestica a tarii, intre Djibouti si regiunea nord-estica denumita Puntland.

ONU (1992-1995) si prospectarea de petrol.  Rezolutia 733 si Rezolutia 746 a Consiliului de Securitate ONU au dus la crearea UNOSOM I, prima misiune de ajutor umanitar si totodata  prima misiune de restaurare a ordinii in Somalia, dupa dizolvarea guvernului central.

Rezolutia 794 a fost aprobata in unanimitate pe data de 3 Decembrie 1992, aceasta dand nastere coalitiei formata din fortele de mentinere a pacii a Natiunilor Unite si conduse de Statele Unite ale Americii, denumita UNITAF. Aceasta avea misiunea de a se asigura ca ajutoarele alimentare ajung in siguranta la cei ce au mare nevoie, adica la civili. UNITAF dorea restabilirea pacii in Somalia. Trupele umanitare ale Natiunilor Unite au aterizat in 1993 pentru a incepe un efort de doi ani in vederea inlaturarii foametei, in special in regiunea din sud.

Criticii implicarii SUA in conflict au scos la iveala faptul ca la putin timp inainte ca presedintele pro-SUA, Mohamed Siad Barre, sa fie inlaturat de la putere in 1991, aproape doua treimi din suprafata tarii a fost concesionata, in vederea extragerii de petrol, firmelor Conoco, Amoco, Chevron si Philips. Conoco chiar a pus la dispozitia Ambasadei SUA, complexul sau din Mogadiscio, pentru ca soldatii americani sa-l transforme in sediul lor temporar.

Conexiunea imediata, facuta de public si nu numai, a fost aceea ca SUA nu facea doar un gest umanitar ci isi castiga controlul asupra concesiilor petrolifere. Trebuie precizat faptul ca Somalia nu are rezerve dovedite de petrol, dar exista mari sanse ca acestea sa existe intr-adevar in regiunea Puntland. Chiar si astazi, existenta sau nu a petrolului ramane un mister. Guvernul Federal de Tranzitie al Somaliei a recomandat investitorilor sa nu incheie acorduri pana ce pacea si stabilitatea nu sunt restabilite.

In perioada Iunie-Octombrie 1993, cateva lupte in Mogadiscio intre rebelii somalezi si fortele de mentinere a pacii au avut ca rezultat uciderea a 24 de pakistanezi si 19 soldati americani (in total au fost ucisi 31 de soldati americani). Aceste incidente au stat la baza cartii si filmului “Black Hawk Down”. ONU s-a retras din Somalia pe data de 3 martie 1995 nereusind sa restabileasca pacea si ordinea.

Aparitia “Uniunii Tribunalelor Islamice” si interventia Etiopiei. In 2004, la Nairobi, Kenya, a fost infiintat Guvernul Federal de Tranzitie (GFT). S-a ales un loc din afara Somaliei pentru ca in interiorul tarii lucrurile erau mult prea haotice pentru a fi in siguranta. La inceputul anului 2006, GFT s-a stabilit temporar in Baidoa.

Tot in acest an a fost fondata “Alianta pentru Restaurarea Pacii si Contra-Terorismului”, de catre “lorzii razboiului”  din Mogadiscio. Aceasta alianta se opunea dorintei “Uniunii  Tribunalelor Islamice” de a impune legea “Sharia”, (legea islamica) care deja castigase foarte mult teren. Aceasta alianta, ARPCT, a fost sprijinita financiar de SUA, prin CIA. Toate aceste lucruri au dus la escaladarea conflictelor la un nivel nemaintalnit in acest razboi civil.

            Trebuie inteles faptul ca, dupa retragerea umilitoare a americanilor din Somalia, organizatiile arabe, multe din Arabia Saudita si adepte ale strictei ramuri wahhabite a Islamului sunnit, s-au infiltrat in tacere. Au construit moschei, scoli de studio al Coranului, organizatii de servicii sociale, au incurajat o renastere islamica. Astfel au reusit sa erupa si sa ajunga sa controleze parte din tara, in special capitala Mogadiscio. Pana la inceputul anilor 2000, liderii clanurilor din Mogadiscio au creat o retea difuza de tribunalede cartier pentru a furniza un minimum de ordine in oras. Au adunat talhari si criminali si i-au judecat folosindu-se de legea islamica, acesta era singurul set de principii asupra caruia diversele clanuri puteau fi de acord.

            Comunitatea de afaceri din Mogadiscio a identificat o oportunitate; in Mogadiscio exista si in prezent, baroni ai razboiului, asa zisii lorzi ai razboiului (warlords) si baroni ai finantelor. In timp ce baronii razboiului sfasiau tara, baronii finantelor fiind proprietarii celor mai importante afaceri din Somalia, mentineau unitatea prin furnizarea multor servicii – in schimbul unui profit considerabil, bineinteles- pe care le ofera in mod obisnuit un guvern, precum asistenta medicala, scoli, centrale electrice, chiar posta privata. Baronii finantelor au mers pana intr-acolo incat au sprijinit regularizarea politcii monetare a Somaliei, astfel incat shilingul somalez era mai stabil in anii ’90 – in absenta unei banci centrale functionale – decat in anii ’80 cand exista un govern. Insa odata cu profiturile s-au marit si riscurile, precum lipsa cronica de securitate si extorcarea; solutia o reprezentau islamistii pentru ca ei ofereau securitate fara a percepe taxe, ofereau administratie fara o masinarie guvernamentala. Rezultatul logic a fost faptul ca baronii locali au inceput sa se foloseasca de ei inarmandu-i.

            In lumea post 11 septembrie, Somalia a devenit o preocupare terorista majora. Teama era aceea ca Somalia se putea transforma intr-o industrie jihadului asemeni Afganistanului, unde Al-Qaeda, pentru ca era imposibil pentru oricine – inclusiv pentru teroristi – sa stie in cine sa aiba incredere. Pana in 2005, CIA a observat ce se intampla si a actionat. Putem spune insa, datorita rezultatelor, ca a facut-o gresit. Teama de teroristi a facut ca administratia George W. Bush sa elaboreze o strategie de eliminare a islamistilor cat mai putin costisitoare si anume, agenti ai CIA au devenit asistenti ai liderilor, baronilor militari somalezi, aceiasi criminali care pradau populatia somaleza de multi ani, pentru a-i face sa lupte impotriva islamistilor. Exista relatari ale ziaristilor straini din Somalia cum ca un american pe nume James si un altul David au aparut in Mogadiscio cu valize pline de dolari, pentru a ii indemna pe comandantii militari somalezi sa cumpere arme. (ba chiar le ofereau si asistenta on-line pentru orice fel de intrebari la adresa de mail: no_email_today_@yahoo.com, este evident faptul ca nu s-a putut verifica nimic).

            Insa informatia cum ca lorzii razboiului indeplinesc agenda americana s-a propagat  foarte repede iar planul s-a intors impotriva lor, deoarece nimeni nu-i placea pe acestia si nici pe americani, astfel islamistii au devenit si mai populari. Pana in Iunie 2006, ultimii lideri militari au fost alungati de islamisti din Mogadiscio. Puterea acestora crescut si s-a extins pana la granitele Puntland si au preluat controlul sudului si centrului regiunii Jubaland.

Ceea ce este cu adevarat impresionant si de necrezut este faptul ca islamistii pareau sa reuseasca sa aduca lucrurile sub control; pentru prima oara dupa multi ani, focurile de arma nu se mai auzeau noaptea, sub stindardul Islamului, islamistii unificasera clanurile rivale si dezarmasera cea mai mare parte a populatiei, bineinteles cu sprijinul clanurilor. Au existat chiar si actiuni in forta asupra pirateriei, utilizandu-si legaturile de clan pentru a descuraja orasele de pe coasta sa mai sprijine pirateria. Potrivit Biroului International Maritim din Londra, in 2006, pe coasta Somaliei au avut loc 10 atacuri de piraterie, cel mai mic numar de atacuri din ultimii 10 ani. Cele sase luni de domnie a pacii islamiste aveau sa fie singura perioada de calm pe care Somalia a cunoscut-o din 1991.

Ca orice perioada de pace, aceasta trebuie sa fie urmata de una de neintelegeri si conflict. O falie s-a deschis intre islamistii moderati si extremisti, care doreau sa declare jihadul. Una dintre cele mai radicale factiuni era “Shabab”, o factiune militara formata din mai multe clanuri, care adera la o interpretare wahhabita stricta a Islamului. SUA a catalogat gruparea drept o organizatie terorista care adaposteste personaje care ar fi planuit atentatele cu bomba impotriva ambasadelor SUA din Kenya si Tanzania din 1998. O parte a populatiei a inceput sa se revolte chiar, impotriva acestei grupari “Shabab”  si ar fi existat o fereastra ingusta de oportunitate in ceea ce priveste despartirea, odata pentru totdeauna, a islamistilor moderati de fortele de tipul extremist “Shabab” , acesti islamisti moderati chiar au fost incurajati sa imparta puterea cu Guvernul Federal Interimar ( de Tranzitie).

Cu toate acestea, SUA, a facut – ce se va dovedi – o noua greseala prin incercarea de a interveni iar, prin mijloace militare, de aceasta data indirect, prin intermediul armatei etiopiene. Etiopia este unul dintre cei mai buni prieteni ai Statelor Unite din Africa, guvernul sau isi “cultiva” cu grija imaginea unui avanpost crestin intr-o regiune inflamata de extremism islamist (la recensamantul din anul 1994, 50.6% erau ortodocsi, 10,2% protestanti, 32.8% musulmani, 4,6% religii traditional africane iar 1,8 alte religii). Etiopia a prezentat lucrurile administratiei Bush asa cum aceasta si-o dorea, mai exact ca islamistii erau niste teroristi extreme de periculosi si ca odata scapati de sub control ar fi amenintat stabilitatea intregii regiuni, putand chiar sa-i atace pe americanii aflati (la safari) in Kenya, stat vecin Somaliei. Etiopia este o tara cu o conducere crestina dar a carei populatie este aproape jumatate musulmana. Departamentul de Stat al SUA, are cifre contradictorii fata de cele ale CIA (CIA World Factbook) aşezând islamul la egalitate sau cu o uşoară majoritate: 45-50% suniţi (musulmani)  40% ortodocşi, 5% protestanţi şi restul religii tradiţional africane.

Asadar, se poate intelege de ce guvernul etiopian s-a temut de aparitia unei Somalii puternic islamiste; acesta nu isi doreste sub nici o forma revigorarea islamismului in Etiopia; si se teme ca Somalia ar deveni o baza pentru rebeli in imediata sa vecinatate.

In Decembrie 2006, SUA a permis Etiopiei sa invadeze (intervina) Somalia, astfel “Unuinea Tribunalelor Islamice”  (UTI) si Guvernul Federal de Tranzitie (GFT) au inceput batalia, mai intai la Baidoa. UTI a somat, fara succes, fortele etiopiene sa paraseasca teritoriul somalez; UTI a fost infranta treptat treptat in toate bataliile importante si a fost fortata sa se retraga din Mogadiscio, pentru ca pe data de 27 Decembrie 2006, liderii UTI sa renunte definitiv, practice fortele islamiste au fost eliminate intr-o saptamana.

Alaturi de armata etiopiana au participat, totusi, incepand cu ianuarie 2007, si forte speciale ale Statelor Unite, pentru prima oara dupa retragerea ONU. Acestea au lansat atacuri aeriene in incercarea de a elimina lideri islamisti si au continuat atacurile intermitente cu rachete de croaziera impotriva unor presupusi teroristi, fapt ce a dus la uciderea si mai multor civili consolidand astfel puternicul sentiment antiamerican.

Guvernul interimar (GFT) a pierdut mult din sprijinul clanurilor cheie din Mogadiscio deoarece se baza pe trupele etiopiene. Trebuie tinut cont de faptul ca Etiopia si Somalia au purtat cateva razboaie una impotriva celeilalte, miza fiind provincia Ogaden, pe care o detine, in prezent, Etiopia, astfel ca orice asociere sau/ si alianta cu Etiopia este perceputa de somalezi ca un act de mare tradare.

Reinceperea bataliilelor intre clanuri – lupte de gherila. Islamistii se arata publicului larg si in prezent, ca adevarati nationalisti somalezi, ceea ce le-a adus din nou un larg sprijin popular. La foarte scurt timp dupa ce UTI a fost dizolvata si imprastiata, au reinceput intense lupte de strada intre insurgentii islamisti si trupele etiopiene, precum si un adevarat razboi de gherila intre clanuri. Potrivit ONU fortele etiopiene au bombardat cartiere intregi, ceea ce a atras o ancheta a UE cu privire la crime de razboi, utilizand chiar si bombe cu fosfor alb, care, efectiv, topesc tesuturile umane. Pentru a ajuta la stabilirea securitatii, Uniunea Africana a autorizat trimiterea in Somalia a 8.000 de oameni; una dintre principalele grupuri islamiste de rezistenta s-a opus prezentei unor trupe straine de orice fel.

De la retragerea Etiopiei si pana in prezent. In Ianuarie 2009, soldatii etiopieni s-au retras din Somalia lasand in urma un contingent al Uniunii Africane, de cateva mii de trupe, pentru a ajuta fragila coalitie guvernamentala sa-si impuna autoritatea. Imediat dupa aceasta retragere, jumatatea sudica a tarii a cazut iar in mainile radicalilor islamisti care au impins si comasat rapid fortele Uniunii Africane in cateva puncte ale provinciilor; aceste grupari au re-impus “Sharia” ca lege in zonele controlate de ei.

Pe data de 7 Mai 2009, rebelii au atacat capitala Mogadiscio capturand o mare parte din oras dar nereusind sa deturneze guvernul care chiar si in aceste conditii mai detine controlul, in prezent, doar pe o raza de cativa kilometri din oras. Titulatura sugestiva traditionala, data presedintelui tarii, aceea de “primar al Mogadiscio” risca, in curand, sa nu mai fie valabila.

Pirateria. Pirateria din Somalia se referă la actele de piraterie care se petrec în largul  coastelor Somaliei. Aceste evenimente petrecute în apropiere de Cornul Africii, mai exact in Golful Aden, ameninţă serios una dintre cele mai importante rute internaţionale a navelor comerciale, precum si, implicit, ajutorul acordat ţărilor în curs de dezvoltare.

Războiul civil din Somalia creează condiţii prielnice acţiunilor piraţilor bine înarmaţi, care sunt sprijiniţi de oameni de afaceri implicaţi în contrabada cu arme şi muniţie. Deoarece guvernul provizoriu somalez nu are mijloacele necesare de a împiedica aceste acte criminale, unele state au inceput sa trimita în regiune propriile nave militare.

Una dintre cauzele initiale ale pirateriei ar fi putut fi determinată în parte de faptul că regimul decentralizat somalez n-a reuşit să împiedice pescuitul navelor străine în apele teritoriale ale Somaliei si astfel pescarii somalezi au căutat să-şi facă dreptate prin alungarea navelor străine. Prin poziţia Somaliei pe drumul comercial maritim aceşti pescari înarmaţi care la început au căutat împiedicarea pescuitului ilegal în apele lor, nefiind sub control guvernamental au devenit, o parte din ei, la inceputul anilor ’90, piraţi. Unii experti afirmă că originea pirateriei se datorează 90 % pescuitului ilegal în apele somaleze.

Atacurile piraţilor încep la Mogadishu (sudul Somaliei) şi se continuă spre nord în Golful Aden. Cele mai multe atacuri au avut loc în regiunea Puntland din nord-estul Somaliei, în porturile Eyl, Harardheere şi Hobyo. Când s-a constatat că pirateria este o afacere reentabilă, a atras atenţia afaceriştilor dubioşi care au început să recruteze piraţi şi să le asigure arme moderne. In prezent, piratii răpesc nave nu numai în apropiere de coastă ci şi în larg, si nu numai pentru incarcatura ci si pentru echipajul navelor pe care mai apoi pretind preţuri de răscumpărare. Acesti pirati din Somalia provin din : pescari a căror cunoştinţe de navigaţie sunt utile pe mare, soldaţi care provin din războaiele civile precum si experţi tehnici care folosesc instrumente moderne de orientare. De precizat ar mai fi faptul ca teoria care presupunea că piraţii ar fi în legătură cu musulmani fundamentalişti, până în prezent n-a fost dovedită.

            Somaliland versus Puntland. Aceasta disputa este reprezentata, si in prezent, de disputa a doua regiuni autonome, Somaliland (care si-a declarat independenta fata de Somalia, nefiind insa recunoscuta de nici un alt stat sau organizatie internationala) si Puntland. Conflictul dintre Somaliland si Puntland fierbe din anul 1998, atunci cand a luat nastere regiunea Puntland, deoarece aceasta a declarat ca a adaugat la teritoriul sau si Somalilandul. Conflictul a escaladat in ciocniri armate in 15 octombrie 2007 atunci cand una dintre factiunile clanului Dulbahante, a atacat o alta factiune a aceluiasi clan, fidela Puntland-ului, in regiunea Las Anod, capitala regiunii SSC (Sool, Sanaag, Cayn). Administratia Puntland-ului prelease puterea in 2003, atunci cand i-au fortat pe cei fideli Somaliland-ului sa paraseasca regiunea.

Diferenta dintre cele doua gandiri, este aceea ca Somaliland se proclama independenta fata de Somalia, fapt ce ar duce implicit la ruperea vechii Somalii, iar Puntland isi doreste reinfiintarea ca stat de facto a Somaliei dar sub forma unei federatii in care Puntland sa aiba autonomie deplina.

Somaliland este sustinut de Etiopia, deoarece zona de coasta (deschiderea la ocean si la comert) pe care Etiopia a pierdut-o in Eritreea a fost efectiv recastigata in Somaliland, unde portul Berbera este acum un punct-cheie pentru comertul din Golful Aden. Sprijinul Etiopiei pentru Somaliland produce indignare perpetua somalezilor din Mogadiscio. In timp ce se somalezii continua sa se lupte unii cu altii de aproape doua decenii, cele mai multe factiuni sunt de accord ca Etiopia este un pericol extern letal, mai ales ca a invadat Somalia in 2006.

Interesant este faptul ca Somaliland a reusit ce Somalia nu a putut cu tot cu ajutorul international  si anume, Somaliland elibereaza vize, a avut alegeri plurariste, are presa libera si o politica antiterorista aplicata cu strictete de guvernul local si toate acestea au fost facute fara recunoastere internationala si fara ajutorul Bancii Mondiale, Fondului Monetar International ori al vreunei alte organizatii. Somaliland are paza de coasta, spre deosebire de Somalia care are pirati, Hargeisa, principalul oras, asa zisa capitala, are o forma de democratie, in timp ce Mogadiscio are parte de o anarhie inspaimantatoare, accentuata de excese ale legii islamice. Deocamdata, nici chiar Etiopia, aliatul regional cel mai apropiat al Somaliland, nu i-a acordat recunoasterea si nici nu exista vreun semnal ca ar intentiona sa o faca.

  somalia