În ultimul secol România a participat la două Războaie Mondiale, a fost unificată în forma sa extinsă, a pierdut teritorii și a traversat 45 de ani de comunism, cu un puternic impact asupra politicii externe. Dacă acestea sunt cele mai importante aspecte ce au caracterizat politica externă a României în secolul XX, care sunt cele ce au definit politica României la sfârșitul Războiului Rece și o vor defini în actualul context geopolitic?

Căderea comunismului a deschis drumul spre reașezarea relațiilor externe ale României, găsirea unor noi obiective, profesionalizarea aparatului de lucru și încercarea stabilirii unui rol benign României pe scena internațională. Perioada succesoare evenimentelor din decembrie 1989 a fost una extrem de complicată atât în politica internă românească, cât și în cea externă. Dacă în interior lucrurile au evoluat spre o democrație constituțională, în exterior s-a pus problema recunoașterii României postcomuniste și ancorarea sa pe orbita unor noi poli de putere. Opinia publică profund antisovietică s-a transformat într-un curent anti-rus după dizolvarea URSS, astfel că întreaga clasă politică și-a propus orientarea României spre Vest. În acest sens, un moment de mare importanță este semnarea Declarației de la Snagov din 1995, când întreaga clasă politică românească a trasat obiectivul fundamental al politicii externe românești, și anume aderarea la UE.

Referitor la organizațiile internaționale, România postcomunistă era membră doar a ONU și a CSCE, astfel că aspirațiile liderilor români s-au îndreptat spre Consiliul Europei, NATO și mai târziu, Uniunea Europeană. Problemele de politică externă confruntate de România în anii ’90 au avut o legătură directă cu moștenirea lăsată de regimul comunist. Reforma a fost ideea ce a dominat întreaga activitate politico-diplomatică în ultimul deceniu al secolului XX, iar ca urmare a implementării ei, se urmărea aderarea la organizațiile occidentale. În ce privește aderarea la Consiliul Europei, deși, România a întâmpinat dificultăți inclusiv de interpretare a unor documente ale Consiliului, în cele din urmă, datorită adoptării legislației pentru minorități și a reformei politice, România a devenit membră în 1993.

Drept concepte cheie în viziunea politicii externe românești se remarcă atlanticismul și europenismul declarate la nivel public, dar și asumate de diplomația română. Deși aceste concepte au dus la consolidarea idealului românesc euro-atlantic, ele au avut o influență mai mult de constrângere decât de multilateralism la nivelul deciziei în politica externă a României. Practic, de abia după aderarea României la UE în 2007 contextul a fost văzut ca a fi favorabil pentru a orienta acțiunile de politică externă și spre alte regiuni, cum ar fi Asia.

Parcursul României spre aderarea la Uniunea Europeană și NATO a fost unul anevoios, în care problema principală a fost respectarea criteriilor de aderare. În acest sens, România a trebuit să demonstreze că are o politică de vecinătate consolidată, că frontierele îi sunt garantate, iar minoritățile naționale de pe teritoriul său au drepturi solide. Statul român a suferit numeroase transformări pentru a deveni eligibil criteriilor stabilite de NATO și UE. Odată ce a aderat mai întâi la NATO și mai apoi la UE, România s-a văzut în situația în care politica sa externă trebuia să respecte noi reguli și să răspundă unor situații inedite până la acel moment. Efectele aderării României la UE se resimt asupra politicii externe românești, ținând seama de conceptul european de acțiune externă, ce practic modelează și obiectivele românești. Pe de altă parte, în contextul actual al emergenței diplomației economice, România și-a trasat unele obiective de politică externă dincolo de aria comunitară. Cooperarea cu China sau cu statele din zona Caucazului sunt văzute de guvernul de la București ca elemente ce pot asigura o mai bună dezvoltare economică. Astfel, se poate ușor observa că dincolo de atlanticismul și europenismul din perioada post-decembristă, multilateralismul a devenit concept de bază în politica externă.

Deși problemele interne și economice nu permit României să joace un rol de putere regională, un aspect important al acțiunii externe se referă la participarea la organizații de cooperare regională. În primul rând, este vorba de Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), Procesul de Cooperare Dunăreană sau Procesul de cooperare în Europa de Sud-Est(SEECP), primele două cu un pronunțat caracter economic. Pe lângă participarea în cadrul acestor organizații, România dezvoltă o componentă de cooperare regională și în Balcani, lucru extrem de important prin prisma faptului că zona a reprezentat, până nu demult, o amenințare la adresa securității europene, însă acum lucrurile evoluează spre aderarea statelor balcanice la UE. Tot la nivelul cooperării regionale, România încearcă de puțin timp să construiască o platformă de acțiune conjugată în 3 cu Polonia și Turcia, ce momentan are forma unui forum de dialog și consultare, dimensiuni trilaterale existând și cu alți actori din regiune.

Politica externă a României a avut rezultate ușor cuantificabile, prin faptul că România are o relație consolidată cu SUA, Marea Britanie sau Franța, ia parte la organizații internaționale și dezvoltă componente de cooperare regională. Ca perspective, politica externă românească poate conduce la aprofundarea relațiilor economice ale România cu alte state mai puternice din acest punct de vedere. De asemenea, politica externă tinde să se asocieze cu politica de securitate, dat fiind faptul că România își vede asigurată securitatea în cadrul mecanismelor de cooperare euro-atlantice. Un alt obiectiv de perspectivă al statului român reprezintă aderarea la spațiul Schengen, ce provoacă diplomația românească la eforturi considerabile. Din punct de vedere analitic, politica externă a României poate fi considerată ca având caracter consensual, dat fiind faptul că în ultimul deceniu, indiferent de guvernul aflat în funcție, obiectivele de politică externă nu au fost diferite. În acest sens, este de remarcat deschiderea spre cooperarea euro-atlantică, atitudinea României față de Republica Moldova, aderarea la spațiul Schengen sau asigurarea securității energetice.

  NATO, organizatii internationale in care participa Romania, politica externa a romaniei, romania, UE