Strategia militară a Georgiei s-a aflat în plină revizuire încă din martie 2009, când ministrul georgian al Apărării a declarat că prezența a mii de militari ruși în regiunile separatiste georgiene Osetia de Sud și Abhazia, după războiul din vara lui 2008, reprezintă un risc „major” pentru securitatea georgiană. „Aceste teritorii ocupate și prezența militară tot mai mare a Rusiei pe teritoriul georgian accentuează îngrijorarea și atârnă greu asupra situației din Georgia”, declara ministrul Siharulidze. Fiind la intersecția câtorva complexe regionale de securitate, Georgia ca și celelalte state din regiune, resimt din plin șocurile politice, crizele economice sau ascensiunea unor actori regionali în vecinătatea imediată.

 În literatura de specialitate, complexul de securitate este definit ca „un grup de state ale căror percepții și preocupări majore de securitate sunt atât de interconectate încât problemele lor de securitate internațională nu pot fi analizate sau rezolvate independent”, iar preocupările de securitate în sectorul militar ale Georgiei nu pot fi înțelese izolat de contextul eurasiatic. De asemenea, sunt experți care avansează ipoteza că ordonând invadarea nordului Georgiei, conducerea de la Moscova a răspuns unor „provocări americane”: independența Kosovo, încercările de extindere a NATO spre Ucraina și Georgia și instalarea unor elemente ale Scutului Antirachetă în Europa Centrală.

O analiză a intervenției militare a Federației Ruse în Georgia ne arată clar că nu a fost vorba de o operațiune de menținere a păcii. Mijloacele folosite, anvergura lor, țintele alese și acțiunile de gherilă ce au urmat intervenției ruse în Osetia de Sud indică o tactică de paralizare a adversarului. Astfel, putem observa distrugerea sistematică pe teritoriul suveran georgian, în afara celor două provincii separatiste, a tuturor obiectivelor de importanță strategică: nodurile de transporturi și comunicații, obiective militare strategice – bazele militare din jurul capitalei Tbilisi și a celorlalte baze aeriene, și afectarea economiei prin ocuparea și controlarea regiunii de tranzit a oleoductului Baku-Tbilisi-Ceyhan. Ocuparea punctelor strategice de aprovizionare precum ar fi portul Poti – singurul port cu capacitate de încărcare a petrolierelor, și Gori – răscrucea dintre estul și vestul Georgiei, un important nod feroviar, de comunicații și energetic, indică intenția de paralizare completă a țării.

Materializarea conflictului din august 2008 a reprezentat urmarea logică a unei secvențe atent planificate de către Rusia, declanșată la summit-ul NATO de la București (aprilie 2008). Iar de aici Georgia a avut câteva lecții de învățat, în primul rând este vorba despre o recalibrare a Strategiei Militare ca parte a Strategiei Naționale de Securitate în funcție de vulnerabilitățile și amenințările imediate. Continuarea și complementarea politicii externe a Georgiei se manifestă și în strategia sa de apărare, care după evenimentele din vara lui 2008 a căpătat un caracter pro-occidental. Această politică pune accentul pe protecția față de agresiunea directă și dezvoltarea interoperabilității cu structurile NATO („developing NATO interoperability”). Pe termen scurt și mediu însă, Georgia își propune să atingă pe plan extern următoarele: descurajarea recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către comunitatea internațională și asigurarea securității de-a lungul frontierei administrative de nord, în paralel cu dezvoltarea relațiilor cât de posibil apropiate cu NATO și UE. Atât tânăra elită politică de la Tbilisi, educată în Occident, cât și populația Georgiei tratează forțele armate ale Federației Ruse drept o amenințare, ceea ce generează o dilemă a securității militare în regiunea Caucazului de Sud, implicând pe de-o parte proliferarea tehnologiilor militare, cursa înarmărilor și intersectarea politicilor naționale de apărare cu cele de descurajare, iar pe de altă parte o serie de politici menite să dezactiveze dilema securității prin încheierea unor parteneriate strategice cu statele din Alianța Nord-Atlantică. Printre obiectivele forțelor armate georgiene se numără: apărare, descurajare/prevenire, rapiditate și cooperare internațională. Documentul strategiei militare de apărare specifică în mod expres că unitățile forțelor speciale sunt esențiale în descurajarea și neutralizarea amenințărilor „din fașă”. Acest fapt implică realizarea unor operațiuni speciale în imediata apropiere a surselor de insecuritate, înăuntru sau în afara țării.

  Georgia, spatiul ex-sovietic