Regiunea maritimă care poartă denumirea de Marea Nordului are o importanţă deosebită în istoria Europei. Întâi de toate, prin trăsăturile geografice, Marea Nordului comunică cu Scandinavia, Arhipelagul Britanic, Germania şi Ţările de Jos, fiind legată totodată cu Marea Baltică la est, Oceanul Atlantic în vest şi Oceanul Arctic prin Marea Norvegiei către nord.

De-a lungul timpului, acest fapt a constituit premisa unor activităţi istorice cu urmări ireversibile pe plan politic, economic şi socio-antropologic. În ceea ce priveşte ultimul aspect, de menţionat sunt migraţiile către Insula Britanniei a triburilor celtice în Epoca Antică, a triburilor germanice a saxonilor în secolul V, precum şi a coloniştilor scandinavi în secolul X. Tot în acest sens, Marea Nordului a servit ca poartă a migrării în masă a milioanelor de nord europeni către coloniile în plin avânt din Lumea Nouă.

În ceea ce priveşte aspectele politico-economice, rămâne referenţială expansiunea marilor imperii coloniale europene, aspecte care la rândul lor au lăsat în urmă schimbări profunde în istoria omenirii. Din Evul Mediu şi până în prezent a rămas principala cale comercială a marilor porturi din Nordul Europei.

În opinia unor autori, regiunea rămâne motorul dezvoltării modelului capitalist, de la tranziţia caracteristică sfârşitului epocii medievale sub egida Ligii Hanseatice la Perioada Modernă, când asistăm la expansiunea epocii colonialiste.Cu această ocazie, Marea Nordului a trecut de la o importanţă regională la una internaţională, datorită imperiului colonial britanic şi olandez, accentul structurându-se în principal pe Londra şi Amsterdam, eclipsând orașele-porturi autonome din epoca de aur a Ligii Hanseatice, precum Hamburg.

O privire asupra balanţei de puteri în secolul XVI, ne înfăţişează Dinastia de Habsburg ca puterea dominantă a Europei, formată dintr-un bloc catolic-Spania, Austria, Veneţia şi statul Papal-al cărui centru de activitate era Marea Mediterană. La celălalt pol, întâlnim ca adversari puterile protestante, precum statele germane, Danemarca şi Suedia împreună cu regatul catolic al Franţei. O a treia contrapondere în jocurile puterii continentale, dar de altă sorginte era Imperiul Otoman, care controla la vremea aceea principalele rute comerciale cu Orientul. De altfel, odată cu securizarea principalelor căi maritime internaţionale ce legau puterile, coloniile din regiunea Marii Nordului cu pieţele mult râvnite din Estul Asiei, s-a favorizat dezvoltarea zonei şi ridicarea unor noi puteri de calibru global. Cu alte cuvinte, centrul de greutate s-a mutat din Marea Mediterană în Marea Nordului. Semnificaţia acestui fapt a fost dublată de trecerea la Revoluţia Industrială, iar noul avânt tehnologic, cuplat la cerinţele economiei de piaţă a dus la modernizarea sistemelor sociale.

Un alt aspect demn de reţinut îl constituie modalitatea consolidării puterii. Aceasta s-a manifestat fie prin demersul clasic a unor entităţi statale tipice Europei de Est sau Nord-Est cu economii preponderent agrare, precum Ducatul Lituaniei, Suedia, etc, de a organiza acţiuni militare cu resurse umane proprii, fie prin exemplul statelor cu populaţii mici, precum cele italiene sau Ţările de Jos, care au folosit capitalul acumulat din activităţile comerciale de a finanţa armate pentru securizarea intereselor. Exemplul Angliei, care a împrumutat din ambele situaţii i-a asigurat în schimb supremaţia în jocul geopolitic al imperialismului colonial.

Activitatea comercială intensă, care din ramificaţiile sale globale s-a concentrat în regiunea Mării Nordului a avut de altfel un aspect covârşitor asupra peisajului demografic şi sociologic pentru câştigătorii acestui joc al puterii, deoarece gradul de urbanizare a crescut exponenţial. Controlul Mării Nordului era decisiv pentru operațiunele politice, comerciale şi militare ce aveau loc, însă în realitatea nu statele au controlat regiunea Mării Nordului, ci negustorii.

Principalele evenimente militare contemporane s-au desfăşurat în timpul celor două războaie mondiale. A rămas un teatru de luptă dinamic, din pricina semnificaţiei de reciprocitate tactică, şi anume o şansă de blocare şi de invazie, fie a Arhipeleagului Britanic, fie a ţărmurilor Germaniei.

În concluzie pentru aspectul istoric, Marea Nordului poate fi socotită unică deoarece scaldă ţărmurile unor popoare cu o mare putere de afirmare în domeniul maritim şi al căror simț întreprinzător a deschis calea unor noi tendinţe economice şi politice. Popoarele cu ieşire la Marea Nordului au dat posterităţii personalităţi în domeniul navigaţiei, şi-au schimbat idei şi bunuri economice şi s-au influenţat cultural reciproc, totul în scopul dezvoltării obşteşti.

După cel de-al Doilea Război Mondial, perspectiva militară a căpătat o altă dimensiune odată cu securizarea zonei prin includerea ţărilor Mării Nordului în NATO, iar importanța geopolitică s-a redus. Totuşi după 1970, odată cu descoperirea de zăcăminte semnificative de hidrocarburi, Marea Nordului a revenit pe scena politică a Europei. Iar după decenii de avânt considerabil, producţia a început a stagna în 2006, când Marea Britanie a înregistrat o contracţie şi a fost devansată de Norvegia.

Sectoarele economice reprezentative sunt industria maritimă, pescuitul şi sectorul energetic. De altfel, comunităţile omeneşti care s-au format pe ţărmuri se ocupau cu pescuitul, iar în 2007 producţia totală în acest sector a atins 1100000 tone.

În sens economic, în amonte ramura construcţiilor navale este printre cele mai competitive la nivel mondial, oferta având o caracteristică oligopolistică, cu Germania şi Olanda ca principali producători. În aval, piaţa serviciilor tinde a fi concurenţială, fiind prezente şi companii de calibru din Anglia, Norvegia şi Danemarca. Diferenţă majoră dintre sectoare provine din însăşi natura lor. Industria maritimă că sector ciclic rămâne vulnerabil în fata variaţiilor negative de tip macro, iar criză economică actuala şi-a spus cuvântul.

La ora actuală aceleaşi state, care prin tradiţie sunt actori indispensabili în peisajul economic şi politic realizează pe plan continental, cel mai consistent volum de trafic de mărfuri, fapt ce îi conferă gradul cel mai ridicat de importanţă economică. Zona ţărmurilor are cea mai mare concentraţie de porturi, şi conform datelor Eurostat a atins 774 milioane tone în anul de dinainte de criză, 2007, ca volum de trafic general şi 2,7 milioane de pasageri. (Comisia Europeană, Maritime Affairs)

Aspectul gestionării convergente a zăcămintelor de petrol face obiectul dreptului internaţional. Fiind o zonă împărţită de 5 state dezvoltate şi puternic industrializate a fost nevoie de un plan bine pus la punct pentru a putea extrage petrolul din pungi care se situau efectiv sub mai multe teritorii.

Exemplul concret de ”cross-border cooperation” rămâne relaţia dintre Marea Britanie şi Norvegia, a căror înţelegere a dus la formarea unui model de cadru legal pentru situaţii viitoare asemănătoare pe scena relaţiilor internaţionale.

Practicile interstatale din anii 1965, 1976 şi 2005 au fost marcate de acorduri care au modelat tendinţele din industria extractivă raportat la un asemeanea context, rămânând şi astăzi valabile pentru aceleaşi tipuri de scenarii.
Acordul din 2005 reprezintă încununarea eforturilor de cooperare, ţinând seama de faptul că s-a recunoscut volatilitatea gestionării la comun a unui deposit de lichide minerale care transcede o graniţă comună.

Sintetizând, singurul aspect variabil rămâne legat de sectorul energetic. Atâta timp cât rezervele de petrol nu se epuizează, acţiunile care privesc dreptul suveran al statelor de a-şi gestiona graniţele maritime şi implicit resursele naturale aferente ţin de demersurile diplomatice de a instrumentaliza situaţia într-un mod cooperativ şi de tip win-win pentru ambii participanţi.

În concluzie Marea Nordului a reprezentat un spaţiu de schimb şi dezvoltare economică şi culturală, continuă să fie motor economic pentru toate ţările din regiune şi cea mai importantă din punct de vedere economic şi totodată realizează cea mai mare producţie de petrol şi deţine cele mai multe zăcăminte petrolifere offshore ale Europei. Nu în ultimul rând, Marea Nordului rămâne un exemplu solid şi inconstestabil de cooperare economică şi politică într-un climat macroeconomic alert. Demersurile de armonizare a intereselor politice şi economice servesc ca exemplu de bunăstare socială, unitate şi convergență.

  analize, europa, marea nordului