Configurarea sferelor de influenţă ale statelor care au capacitatea reală de a-şi susţine interesele proprii în afara graniţelor suferă în prezent o schimbare structurală majoră. Dacă până la sfârşitul Războiului Rece noţiunea de securitate era sinonimă cu dimensiunea arsenalului militar şi capacitatea de acţiune operativă, astăzi accentul este pus pe relaţia simbiotică dintre economic şi social. În aceste noi condiţii, cei care vor să conteze cu adevărat în agrenajul geopolitic mondial trebuie să devină obligatoriu competitivi şi în aceste domenii. Incapacitatea de adaptare la noile realităţi condamnă la stagnare şi regres în interior şi la diminuarea prestigiului şi influenţei în afară. A se vedea cazul Rusiei.

Reacţiile de răspuns din ultimele săptămâni ale Federaţiei Ruse la adresa Uniunii Europene şi a statelor aflate în imediata vecinătate a acesteia, embargourile impuse pe anumite categorii de produse (pentru Republica Moldova – vin, pentru Lituania şi Olanda – produse lactate, pentru Belarus – carne de porc, pentru Ucraina – dulciuri şi bunuri de consum) reprezintă un indicator al capacităţii reduse a Rusiei de a se prezenta ca o alternativă viabilă pentru statele înscrise în parteneriatul estic.

De unde a pornit totul?

După prăbuşirea URSS, moştenitoarea de drept a acesteia, Rusia, s-a confruntat cu o restrângere continuă a sferei sale de influenţă din fostele republici unionale şi statele vecine. Locul acesteia a fost luat de Japonia în Extremul Orient, de China în Asia Centrală, de SUA în Orientul Mijlociu, parţial de Turcia la Marea Neagră şi de Uniunea Europeană în spaţiul Europei Centrale şi de Est.

Ce se întâmplă în prezent?

La sfârşitul lunii noiembrie, Republica Moldova şi Ucraina urmează să semneze Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE la summitul de la Vilnius. Parafarea acestui acord ar însemna de facto încadrarea celor două foste republici sovietice pe calea integrării europene, prin liberalizarea accesului la piaţa comună.

De ce sunt cele două state importante pentru Rusia?

În condiţiile în care Kremlinul a anunţat intenţia de creare a Uniunii Euroasiatice, Ucraina reprezintă piesa centrală care ar asigura în perspectivă europenitatea acestei construcţii. Fără Ucraina, uniunea ar fi mai degrabă asiatică. De asemenea, Ucraina reprezintă fizic ultimul bastion teritorial către graniţele Rusiei, chiar dacă în prezent nu există iminenţa unui atac militar pe latura europeană a Rusiei. În acelaşi timp, nu se mai poate discuta despre sfere de putere dacă un stat nu este capabil să influenţeze cursul vieţii din imediata sa vecinătate.

De cealaltă parte, deşi mult mai mică, Republica Moldova reprezintă capul de pod necesar să asigure în perspectivă legătura cu slavii din sud. Pierderea Republicii Moldova, dar mai ales a Ucrainei, ar reprezenta o lovitură extrem de grea în prestigiul şi în încercările de refacere imperială ale Federaţiei Ruse.

Ce nu înţelege Rusia?

Mecanismele tradiţionale de influenţă şi control, bazate pe putere militară şi dependenţă economică totală ale statelor mai mici, au căzut treptat în desuetudine. Statul rus a fost creat pe parcursul a mai multe secole prin expansiuni teritoriale bazate pe forţă militară. Pe tot parcursul istoriei sale, Rusia şi-a expus punctele de vedere de pe poziţii de forţă, fie că vorbim de relaţia cu Franţa lui Napoleon, Germania lui Hitler, Ucraina lui Yushchenko sau Georgia lui Saakashvili. Regimul Putin continuă aceeaşi manieră de abordare a relaţiilor internaţionale, fie că ne referim la dialogul „sensibil” din ultima perioadă cu SUA sau la embargourile şi ameninţările voalate de genul: „Aveţi grijă să nu îngheţaţi la iarnă”, la adresa statelor mai mici. Ceea ce îi scapă Rusiei este faptul că nu propune nimic la schimb şi îşi cultivă o imagine mai degrabă ostilă decât cea a unui partener predictibil.

Rusia nu are cum să rămână vioara întâi în Europa de Est atâta timp cât acţiunile sale agresive au menirea de a distruge şi nu de a construi. Uniunea Europeană oferă mai mult decât primeşte, cel puţin la această etapă a negocierilor. În aceste condiţii, orientarea provestică a foştilor sateliţi ai Moscovei este firească.

Mai mult, acţiunile prezente ale Rusiei pot determina tocmai opusul rezultatelor scontate. Deşi pe termen scurt, indiscutabil restricţiile de importuri pot reprezenta lovituri serioase pentru economiile fragile ale statelor mici, pe de altă parte aceste pierderi pot fi compensate de către liberalizarea accesului pe piaţa europeană.

De asemenea, ele pot reprezenta un catalizator al integrării europene prin modificarea curentului de opinie majoritar, în detrimentul Rusiei din interiorul acestor state.

 Posibile evoluţii

În eventualitatea în care pe termen scurt şi mediu nu va avea loc niciun eveniment neprevăzut cu impact geopolitic major, Europa de Est se va integra tot mai mult în spaţiul economic european. Această integrare va atrage cu sine recalibrarea raporturilor de putere politică din aceste teritorii. Marele perdant al acestui proces va fi Rusia. Abordarea actuală de tipul „totul sau nimic” fără schimbarea regulilor jocului, va duce aproape inevitabil la rezultate nesatisfăcătoare pentru Rusia. Embargourile prezente nu reprezintă decât nişte încercări destabilizatoare pe termen scurt, în preajma semnării acordului de asociere al Moldovei şi Ucrainei cu UE. Dacă elitele din aceste state vor avea maturitatea necesară să gestioneze aceste situaţii, mobilizând societăţile pe care le conduc în jurul idealurilor europene, atunci procesul de integrare, conceput pentru termen lung nu va avea cum să fie întrerupt prin agresivitate şi constrângeri.

  analize, federatia rusa, moldova, rusia, spatiul ex-sovietic, ucraina, uniunea europeana