Pe data de 11 septembrie 2012, Catherine Asthon, şeful diplomaţiei europene, a prezentat, în faţa Parlamentului European, evaluarea Uniunii Europene a situaţiei din Siria. Doamna Asthon a identificat drept prioritate de acţiune gestionarea crizei umanitare creată de războiul civil ce a cuprins Siria de 18 luni. Soluţia propusă a a fost suplimentarea ajutorului financiar către refugiaţi şi susţinerea politică a reprezentantului ONU, Lakhdar Brahimi.

Consecinţele violenţelor cu care Siria se confruntă nu ameninţă doar locuitorii statului sirian, ci întreaga zonă. Escaladarea violenţei sectare în Irak şi ciocnirile violente dintre militanţii Hezbollah şi forţele armate libaneze împreună cu membrii misiunii UNFIL sunt doar primul val de răspândire a violenţei. Legăturile dintre gruparea Hezbollah şi regimul Assad, pe de o parte, şi predispoziţia Irakului la instabilitate, pe de altă parte, au făcut ca aceste două state să fie mai vulnerabile şi să fie primele care se confruntă cu o escaladare a situaţiilor de conflict. Însă toate statele vecine Siriei sunt vulnerabile în faţa răspândirii violenţei, datorită presiunilor sociale şi economice la care aceste state sunt supuse ca urmare a valurilor de refugiaţi. Un aspect important în spaţiul arab îl reprezintă echilibrul religios din aceste state şi destabilizarea sa ca urmare a influxului de refugiaţi. Acest ultim aspect se contopeşte în principala problemă care îngrijorează puterile occidentale, şi anume impulsionare mişcările islamice radicale. Valul revoluţiilor ce a cuprins spaţiul arab a dus la revitalizarea mişcărilor islamiste, acestea preluând puterea în urma alegerilor desfăşurate după înlăturarea regimurilor dictatoriale. Un partener arab condus de partide islamiste moderate reprezintă un interlocutor viabil pentru dialogul dintre statele occidentale şi cele arabe, însă alunecarea puterii către forţele radicale reprezintă un obstacol major în dezvoltarea acestor relaţii.

Existenţa unei zone atât de instabile şi marcată de conflicte, la graniţa Uniunii Europene cere o activitate externă proactivă, care să fie capabilă să ofere soluţii pentru crearea unei serii de parteneriate viabile şi o gestionare eficientă a situaţiei postconflict. Poziţia doamnei Asthon presupunea recunoşterea problemei refugiaţilor în raport cu statele vecine Siriei, Iordania, Turcia, Irak şi Liban, ca o parte intrinsecă a conflictului civil, insă posibilitatea de acţiune a Uniunii în acest subiect, este una limitată.

În cadrul discursului anual în faţa Parlamentului European susţinut de preşedintele Comisiei Europene pe data de 12 septembrie 1012, problema Siriei a fost din nou abordată. Preşedintele Comisiei, Manule Barroso, a vorbit despre responsabilitatea Uniunii Europene de a ajuta Siria să devină un stat democratic. Dar fără reformarea şi consolidarea prerogativelor Uniunii în domeniul politicii externe, aceasta este lipsită de mijloacele de bază pentru a îşi îndeplini responsabilitatea pretinsă. Acţiunea europeană în plan extern  se reduce la oferirea de ajutoare financiare, soluţie ce pare a fi anacronică evoluţiilor economice cu care statele membre se confruntă.

  ashton, siria, uniunea europeana