Considerații generale privind situația mondială actuală – o scurtă opinie

Considerații generale privind situația mondială actuală – o scurtă opinie

N.B.: Textul de față este scris prin septembrie 2015. Deși poate fi considerat de actualitate, câteva lucruri s-au schimbat, dar singurul lucru constant este nesiguranța care se împrăștie pe zi ce trece în toată lumea. Europa e mai slabă ca niciodată, Federația Rusă mai puternică decât a fost în ultimii 25 de ani după implozia URSS) și lumea musulmană/arabă mai activă și mai prezentă peste tot ca niciodată. Din păcate, trebuie să fim mai constienți și mai prudenți în tot ceea ce facem. Urmează vremuri tulburi (rău).

„Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”

André Malraux

Am decis să pornesc acest articol de la afirmația scriitorului francez André Malraux. Nu credeam (și mulți am impresia că sunt în aceeași situație) că va fi atât de actuală și că voi ajunge să-mi pun anumite întrebări pentru a gasi răspunsurile corecte în urma cărora să acționez. Aici nu mă refer doar la recentele amenințări din partea islamului -care amenințare? ar spune unii- (recente, dar o Europă cucerită este o dorință ce ține de sute de ani), cât și la credința dusă până la fanatism a celorlalte religii.

Istoria ne-a arătat câte atrocități s-au întâmplat din cauza religiei, iar unii ar spune că am fi invățat ceva din acest lucru. Și unii chiar au învățat și au aplicat. Tocmai ei sunt în prima linie a amenințărilor. Și totuși, luând exemplul României, unde cu cât este mai criticată Biserica Ortodoxă Română pentru politica dusă, și cu cât mai mulți oameni se îndepărtează de credință, invers proporțional mai mulți sunt oamenii care aleg calea monahală, tineri cu situație care renuntă la tot și primesc har, parcă pentru a compensa lipsa celor îndepărtați. Se întamplă și în Rusia, și în India, și în China.

De asemenea, nu putem vorbi de o amenințare musulmană (din Siria sunt foarte mulți refugiați creștini), chiar și pe teritoriul României (membră NATO, UE și probabil cândva și Schengen) fără a ne gândi la ce se întâmplă pe tot mapamondul. Căderea bursei din China, cât și Europa care încearcă ușor-ușor să se transforme într-o entitate globală închegată (a se vedea directive fără precedent impusă operatorilor de telefonie mobilă de a renunța la tarifele de tip “roaming” pe teritoriul țărilor membre începând cu 2016, dar și amenințările statelor puternice ale UE către cele care nu vor să accepte emigranți; și ar mai fi de adăugat o sumedenie de achiziții de companii din SUA ale unora din Europa, achiziții ce sfidează logica economică și singura explicație este că aceste achiziții sunt făcute strategic, pentru a deține controlul asupra producției respective sau, după cum multe guri spun, sunt o metodă de a aduce banii înapoi – și în același timp Europa să-și aducă “acasă” multe dintre centrele de producție care acum se află în Asia) anexarea Crimeii și luptele din Ucraina, reintroducerea stagiului militar obligatoriu de către țările baltice, cât și schimbările din America de Sud (care ne afectează aparent mai puțin), dar mai ales poziția “excelentă” din punct de vedere geografic impun României prudență maximă.

Aparent spiritualitatea și religia sunt motorul mișcărilor acestor vremuri. În realitate, cred că tot sărăcia și mai ales lipsa perspectivei sunt cele ce împing de la spate populațiile să plece. Impulsionate de planuri bine puse la punct de “forțele oculte”, fără educație și ușor manipulabile, ele se văd din afară ca mutarea unor piese pe tabla de șah a globului. Dar în același timp, aceleași acțiuni (război) care împing oamenii să-și părăsească locul nașterii și să caute oportunități în Europa, pot fi cele care îi vor transforma și adapta în ceea ce o Europă unită și puternică ar avea nevoie. Nu e departe deloc un viitor (sinistru?) în care Europa înseamnă o uniune multiculturală formată din vechii locuitori (francezi, englezi, italieni, nemți, români, bulgari etc) locuind într-o regiune, într-o parte, și forța de muncă – majoritatea, formată de actualii emigranți, cât și de cei ostracizați, în restul teritoriului administrat de “elite”.

În apărarea celor care refuză directivele de adăpostire a fluxului de emigranți din Arabia și Asia din aceste zile se poate invoca articolul 3 alineatul 4 din Constituția României “Pe teritoriul statului romaân nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”; majoritatea țărilor membre UE au un asemenea articol în propriile constituții și în aceste state nu s-au făcut abateri (până acum) de la Constituție. Un precedent (nu doar în cazul acesta) ar avea urmări greu de contabilizat.

 

“Europa va deveni un mare imperiu (califat) islamic”

Michel Houellebecq

Era cumva normal ca acest articol să aibă tot un citat drept concluzie, tot dintr-un scriitor francez, de data asta contemporan.  Michel Houellebecq a scris un roman în care anticipa o conducere islamică a Franței și a stârnit suficiente controverse. Aici am putea face o paranteză spunând că Franța are “meciul” ei, o plată de făcut populației musulmane ce vine din “cuceririle” imperiului din secolele trecute: Tunisia, Maroc, Algeria, Senegal etc și are particularitățile sale.

Argumentul luptei religioase e justificat, din punctul meu de vedere, doar până la un punct; acel punct a fost atins în momentul execuției pilotului iordanian de către Statul Islamic și a execuțiilor din Ucraina filmate și transmise public ca amenințare. Frați creștini și frați musulmani, executați chiar de frații lor, anulează orice ideologie bazată pe religie.

Până în 2001, termenul de “teroriști” avea pentru poporul român o anumită conotație (ei sunt cei care au tras la evenimentele tragice din iarna lui ‘89, nu?!). Ne erau aduse la cunoștință cazuri izolate precum Abdullah Ocalan (care cumva e transformat ușor-ușor dintr-un terorist cum era văzut acum 10-15 ani, într-un erou al luptei cauzei kurzilor, kurzi care luptă vehement împotriva Statului Islamic) sau Djohar Dudaev.

Odată intrată în structurile amintite (UE, NATO) România a devenit automat o posibilă țintă pe lista amenințărilor. Responsabilitatea și prudența sunt cuvintele în jurul cărora trebuie acționat. Nu putem rămâne indiferenți și nu putem “refuza” așa ușor emigranții “băgați pe gât” (cum ar spune unii). Ținând cont că din Siria sunt mulți emigranți creștini, cred că se poate face ceva pe această filieră, fiind integrați mult mai ușor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.