N.B.: Acest articol cuprinde trei părţi: despre interesele Rusiei în Siria şi în organizarea conferintei internaţionale Geneva II (prima parte, publicată pe blogul Geopolitics de pe Adevarul.ro şi redactată de Irina Alexandru), despre interesele SUA în Siria (a doua parte, redactată de Eduard Nicolae Popa) şi despre interesele Turciei în Siria (a treia parte, redactată de Alexandru Cucu). 

Rolul Statelor Unite ale Americii în organizarea Conferinței de la Geneva

Conform spuselor lui Lakhdar Brahimi, Organizația Națiunilor Unite a organizat Conferința de pace de la Geneva în colaborare strânsă cu Federația Rusă și cu Statele Unite ale Americii . Washingtonul a participat și la „Grupul de acțiune” din iunie 2012, al cărui rezultat a fost „Comunicatul de la Geneva”, dar și la eforturile diplomației bilaterale pentru rezolvarea acestui conflict. În acest sens, bine cunoscută este activitatea întreprinsă de Secretarul de Stat John Kerry. Acesta a făcut vizite importante în Turcia şi Israel, pe agendă aflându-se și problema siriană. Însă poate cele mai importante întâlniri ale lui Kerry au fost cele în prezența Ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov. La cea din 7 mai 2013, Lavrov și Kerry discutaseră despre posibilitatea unei întâlniri la nivel de șefi de stat, Obama – Putin, pentru a soluționa criza siriană. Din păcate, cazul Snowden a amânat întâlnirea bilaterală dintre cei doi lideri, dar munca lui Kerry și Lavrov n-a fost în zadar, dovadă în acest sens fiind chiar Conferința Geneva II.

De asemenea, nu trebuie subapreciată influența americană în contextul acestei conferințe. Datorită acesteia, opozanții regimului Assad s-au organizat și au trimis mai multe delegații la această conferință. Totodată, Statele Unite au negat dreptul Iranului să participe. Iranului, aliat al lui Assad și putere regională prin excelență, i-a fost interzis să participe dacă nu acceptă prevederile „Comunicatului de la Geneva”. Chiar dacă a acceptat aceste prevederi într-un final, Teheranului tot i-a fost restrasă invitația, din pricina amenințărilor rebelilor că se vor retrage de la masa de negocieri. Astfel că administrația de la Washington nu trebuie niciodată subestimată, mai ales când are și propriile interese de aperat. Dar care sunt acestea?

Washington, între colaborarea cu Moscova și satisfacerea propriilor interese

Criza din Siria pune administrația americană în fața unor paradoxuri de neînchipuit. În primul rând, situația siriană pare a fi nerezolvabilă fără intervenția externă. Ura care există între suniți și șiiți va duce la un război continuu, până la anihilarea uneia dintre cele două părți. Deci, pentru a pacifica zona, e nevoie de o intervenție din afară. Această intervenție nu poate veni din partea Statelor Unite ale Americii decât dintr-o colaborare cu toți membri Consiliului de Securitate, deci implicit și cu Rusia. Mai ales că Rusia are interese foarte mari în zonă și o relație foarte bună cu regimul Assad. Astfel că administrația de la Washington se vede nevoită să colaboreze foarte strâns cu unul dintre marii competitori ai săi și chiar să depindă de influența acestuia.

Totodată, opinia publică din Statele Unite, sensibilă de felul ei în fața regimurilor dictatoriale, nu-i va ierta pe decidenți dacă la sfârșitul crizei siriene la conducerea statului va sta Bashar al-Assad. Pe lângă faptul că Assad este sprijinit de Moscova, pentru a-l da jos pe actualul președinte, decidenții americani trebuie să recurgă la ajutorul pentru opozanții regimului. Acest lucru în sinea sa n-ar fi un lucru ieşit din comun, dacă opoziția rebelă n-ar fi atât de scindată, iar printre aceștia nu ar exista chiar și organizații teroriste, precum Jabhat al Nusra, de care este cunoscut faptul că este afiliată Al Qaeda. Astfel că administrația de la Washington se vede nevoită ca pentru a-l da jos pe al-Assad poate chiar să pompeze bani în rebelii care au în compoziția lor aliați ai al-Qaeda.

De ce este importantă Siria pentru Statele Unite ale Americii? De ce are nevoie Washingtonul să influenţeze alegerea conducerii din Damasc?

În primul rând, Siria a rămas ultimul aliat al Federației Ruse în Orientul Mijlociu. Baza militară de la Tartus, singurul port la o mare caldă a Rusiei, este un punct foarte important din punct de vedere geostrategic pentru Moscova. Apoi, între familia Assad și Kremlin există o relație privilegiată de peste 40 de ani. Excluderea lui Assad de la putere, una dintre prevederile pe care s-au contrat decidenții în cadrul întâlnirii Geneva I, reprezintă astfel o prioritate pentru americani.

Siria are o importanță geopolitică deosebită pentru Washington, care depășește granițele bunei prietenii dintre Moscova și Damasc. Importanța geopolitică a Siriei este dată de faptul că Republica Islamică  se află în vecinătatea unor aliați tradiționali americani, precum Turcia sau Israelul, dar și a unor guverne proamericane în Irak sau Afghanistan. Totodată, Siria este vecină a Iranului, iar al-Assad este aliat al Iranului, unul dintre statele al cărui program nuclear militar atrage o insecuritate vădită din partea Washingtonului.

Astfel, putem concluziona că pentru Statele Unite ale Americii, scopul principal reprezintă o pacificare a Siriei care la final să ajungă să propună o conducere cu viziuni proamericane, din care să nu facă parte Bashar al-Assad, aliat tradițional al Rusiei și al Iranului.

(Eduard POPA)

Turcia – un actor secundar, dar important în cadrul Conferinței de la Geneva

La Geneva, pe lângă marile puteri, la masa tratativelor apar și puteri internaționale de rang secund, dar care pentru criza siriană au un rol mai mult decât important. Este vorba despre așa numitele puteri regionale. Datorită proximității geografice, a apartenenței la NATO și a unei puteri militare considerabile, Turcia ar putea avea un cuvânt important de spus în cadrul negocierilor.

Politica de conciliatorism adoptată de marile puteri în raport cu Siria a afectat în mod direct interesele strategice ale Turciei. În acest sens, folosirea mecanismelor diplomatice și a unei poziții mai laxe față de guvernul sirian au făcut ca Turcia să fie nevoită să-și reevalueze argumentele și să schimbe ideea pe care a vehiculat-o încă de la începutul războiului civil, și anume intervenția militară. Din punct de vedere regional, Turcia continuă să simtă proximitatea violențelor din Siria, acest fapt provocând o deschidere mai mare în planul relațiilor externe pentru soluționarea crizei.

Care este noua strategie a Turciei față de Siria?

Neavând succes la nivel internațional cu politica de intervenție sub mandat al ONU și cu resurse NATO, diplomația de la Ankara a decis utilizarea unei game mai largi de instrumente menite a aduce pacea în Siria, și implicit la granițele sale. În primul rând, Turcia a încercat să negocieze cu Iranul, deși interesele celor două state sunt total divergente, însă scopul comun, și anume pacea în Siria a prevalat. În cadrul unei întâlniri între ministrul iranian de externe și cel turc, s-au pus la punct mai multe detalii privitoare la participarea opoziției siriene în cadrul conferinței de la Geneva. Practic, atât Turcia, cât și Iranul ar dori un armistițiu rapid și un proces de pace ca rezultat al conferinței internaționale. Un alt instrument pe care se bazează diplomația turcă pentru a-și atinge obiectivele la Geneva are legătură cu politica „zero probleme cu vecinii” prin care Turcia a încercat să-și construiască de-a lungul timpului o poziție solidă în arhitectura Orientului Mijlociu. Pe de altă parte, și din pricina problemelor interne și a unei relații mai tensionate cu SUA și cu partenerii occidentali, Turcia se bazează în pregătirea summitului de la Geneva și în atingerea interesului național doar pe mijloacele proprii și pe cooperarea cu opoziția siriană.

Va fi Geneva II un succes pentru Turcia?

Din punct de vedere analitic, se așteaptă ca summitul de la Geneva să pună capăt conflictului din Siria, chiar dacă în acest moment modalitățile de soluționare a crizei sunt destul de dificil de identificat și de aplicat. O precondiție a succesului celei de-a doua reuniuni de la Geneva este participarea opoziției siriene la această reuniune, opoziție susținută fățiș de guvernul de la Ankara. Dată fiind susținerea îndelungată acordată  Coaliției Naționale Siriene de către Turcia, dar și a faptului că reprezentanții săi pot obține destul de mult în urma summitului, este de așteptat ca aceștia să participe, creând contextul favorabil adoptării unei soluții de pace.

Eforturile diplomației turce sunt evidente, mai ales prin declarația comună cu Iranul privind pacea, însă pentru ca Geneva II să fie un succes la Ankara, este nevoie de mai mult decât încheierea unui armistițiu. Decidenții turci nu pot fi mulțumiți cu o pace în care președintele sirian, Bashar al-Assad, să rămână în funcție, la fel cum nici opoziția siriană nu va putea accepta un astfel de plan.

De asemenea, pentru Ankara orice pace care va aduce cu sine și o scădere a influenței în regiune reprezintă un eșec, atât la nivelul opiniei publice deja inflamate, cât și la nivel politic, 2014 fiind an electoral în Turcia. Astfel, pentru ca Turcia să obțină un avantaj în urma summitului din ianuarie este importantă suprapunerea unor obiective. În primul rând, este vorba despre înlăturarea de la putere a președintelui Assad și eventual, trimiterea acestuia în fața unei instanțe penale internaționale pentru crime internaţionale. În al doilea rând, Turcia ar dori ca reprezentanții opoziției să preia puterea, dar să ducă o politică de bună vecinătate și de subordonare față de Ankara, fapt extrem de dificil de atins ținând seama și de interesele celorlalte participante la această platformă de dialog.

Dată fiind situația geopolitică extrem de complicată și de sensibilă, ce adună în același loc mari puteri precum SUA, Rusia sau China, poziția Turciei în acest mecanism este una de rang secund. Dincolo de faptul că s-a implicat activ în soluționarea crizei siriene, Turcia are o situație dificilă de gestionat în plan intern și în planul relațiilor cu Occidentul, astfel că îi va fi dificil să joace un rol decisiv într-un potențial armistițiu sau într-o viitoare construcție statală.

(Alexandru CUCU)

  analize, conflictul din Siria, Geneva II, interesele Rusiei in Siria, interesele SUA in Siria, orientul mijlociu, pozitia Turciei in conflictul din Siria, rusia, siria