Transformări ale războiului mondial împotriva terorismului internaţional

Transformări ale războiului mondial împotriva terorismului internaţional

DSCF0183Interviu cu conferenţiar universitar dr. Cristian Barna

Au trecut 10 ani de când fenomenul terorist este interpretat prin prisma lentilelor paradigmei terorismului fundamentalist islamic de sorginte Al-Qaida. Cu prilejul celor mai recente mutaţii care au avut loc atât pe plan militar şi de contraterorism, cât şi pe plan politic şi social, am dorit să oferim cititorilor acestui portal o opinie avizată cu privire la trendul acestui fenomen, care, fără nicio exagerare, probabil a pus serios umărul la actuala criză economică şi financiară mondială prin costurile uriaşe pe care le-a presupus atât în ceea ce priveşte capabilităţile militare, cât şi cele de intelligence. Unul dintre bunii specialişti pe care îi are România în ceea ce priveşte problematica terorismului fundamentalist islamic, Conf. Univ. Dr. Cristian Barna, analist al fenomenului şi scriitor de studii şi cărţi pe acest subiect, ne-a acordat un scurt interviu.

 

Marius Lefter (M.L.):  În ultima vreme se discută din ce în ce mai apăsat despre faptul că se crează un cordon de insecuritate pentru Europa pe malul sudic al Mediteranei. Care este starea de spirit în cadrul serviciilor de intelligence europene?  Care dintre statele europene se simt cel mai ameninţate cu privire la riscul unui atac terorist şi care consideră a fi cu precădere sursele ameninţării ?

Cristian Barna (C.B.):Contextul de securitate regional generat de „primăvara arabă” în Africa de Nord nu înseamnă neapărat un „cordon de insecuritate” pentru Europa pe malul Mediteranei, existând voinţa statelor europene riverane de a promova un dialog constructiv cu factorii politici legitimi din Tunisia, Libia şi Egipt. De menţionat însă că, dacă în cazul Tunisiei şi Egiptului prezenţa unor elemente jihadiste nu este decât sporadică, un nivel de ameninţare teroristă mai ridicat este reprezentat de activitatea Al Qaeda din Maghrebul Islamic în Libia, unde războiul civil dintre rebelii libieni şi forţele lui Muammar Ghadafi au permis jihadiştilor să profite de vidul de putere creat şi să obţină armament din depozitele lui Ghadafi, precum şi să se infiltreze în rândul rebelilor libieni, încercând astfel să preia controlul unor regiuni din Libia (este cazul aşa-numitului emirat de la Derna) unde să-şi stabilească baze logistice.

În ceea ce priveşte ameninţarea teroristă la adresa Europei, statele care ar putea fi vizate de turbulenţele din Africa de Nord ar fi Franţa şi Italia, datorită numărului însemnat de maghrebieni de pe teritoriul naţional, care s-ar putea radicaliza dacă ar exista o ingerinţă a acestor state în evoluţia politică din Tunisia, Egipt sau Libia, aspect puţin posibil în actuala conjunctură, în care nu numai că aceste state au sprijinit înlăturarea regimurilor dictatoriale din Africa de Nord dar şi-au anunţat şi sprijinul politic, economic şi umanitar pentru instaurarea unor regimuri reprezentative în aceste state.

În ceea ce priveşte comiterea unor atentate teroriste de către jihadişti cantonaţi în Africa de Nord, condiţia principală ar fi ca aceştia să aibă capacitatea operaţională de a acţiona în Europa, dată fiind securizarea Mării Mediterane de către NATO, prin derularea operaţiunii navale împotriva terorismului „Active Endeavour”.

 

 M.L.: Se vehiculează că bazele logistice ale militanţilor Al Qaeda ori a militanţilor organizaţiilor fundamentaliste afiliate, sunt mutate în teritorii greu accesibile din Yemen, Somalia, Nigeria, Mauritania, poate chiar în deşertul saharian. Această relocare nu va afecta în sens negativ însăşi posibilitatea de a planifica şi desfăşura atentate prin lipsa unor minime utilităţi necesare desfăşurării activităţii: apă, electricitate, conexiune la Internet, linii telefonice, accesul la infrastructură aeriană, rutieră, chiar portuară ?

C.B.: Este evident că, din punct de vedere operaţional, capacitatea de acţiune a grupărilor afiliate Al Qaeda din Peninsula Arabă şi din Africa de Nord este redusă la teritoriul Arabiei Saudite şi Yemenului, respectiv Nigeriei, Libiei, Mauritaniei, Mali, Somaliei, etc, unde au capacitatea de a organiza atentate teroriste împotriva unor ţinte occidentale, din cauza capacităţii reduse de asigurare a securităţii teritoriului naţional de către regimurile politice autohtone.

Însă ameninţarea teroristă este puternic diminuată de operaţiunile SUA cu drone din Yemen şi Somalia, de eficienţa acţiunilor contrateroriste, precum şi de … lipsa de ţinte occidentale. Lipsa unor minime utilităţi necesare desfăşurării activităţii (apă, electricitate, conexiune la Internet, linii telefonice, accesul la infrastructură aeriană, rutieră, chiar portuară) nu sunt neapărat inconveniente pentru jihadişti care au demonstrat, atât în Afganistan şi Pakistan cât şi în Yemen că pot fi surmontate cu succes. Un incovenient în acest sens îl reprezintă măsurile antiteroriste luate de statele occidentale care au permis securizarea căilor prin care ameninţarea teroristă să iradieze din aceste zone înspre Occident (a se vedea măsurile de securitate aeriană, terestră şi navală, precum şi de asiguare a ordinii publice)

M.L.: Evenimentele din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii au însemnat debarcarea a trei dictatori ce deţineau puterea de zeci de ani. Căderea regimului dictatorial din Yemen este considerată o chestiune de timp. Forţa aparatelor de securitate ale acestor state este vizibil afectată. În aceste condiţii, cum va influenţa dinamica fenomenului terorist dispariţia acestor dictatori, care îşi legitimau conducerea prin faptul că ei reprezentau în regiune ultima stavilă dintre ordine şi anarhie ?

„Primăvara arabă” a însemnat un factor delegitimant pentru ideologia radicalizantă Al Qaeda, deci implicit o diminuare a radicalizării musulmanilor din statele occidentale. În ceea ce priveşte nivelul ameninţării teroriste provenite din Africa de Nord, acesta era generat tocmai de interesele de export de insecuritate ale Al Qaeda dinspre această regiune, singurul risc major fiind cel al folosirii rutelor de migraţie ilegală şi de trafic de armament înspre Europa, un rol covârşitor în anihilarea acestei ameninţări fiind jucat, chiar şi în timpul acestor regimuri dictatoriale, de serviciile de informaţii şi securitate occidentale.

În ceea ce priveşte Yemenul, capacitatea Al Qaeda din Peninsula Arabă de a exporta insecuritate de pe teritoriul acestui stat s-a dovedit a fi una redusă (a se vedea atentatul eşuat din 25 decembrie 2009, comis de nigerianul Omar Abdulmutalab, precum dejucarea complotului cu „colete explozive”, din luna octombrie 2010). Nu în ultimul rând, merită menţionată rivalitatea dintre rebelii Houthi şi Al Qaeda din Peninsula Arabă, tradusă în conflicte armate pentru controlul teritorial al Yemenului, de natură să „consume” din capacitatea operaţională a grupării jihadiste menţionate, precum şi predarea puterii, de către preşedintele în funcţiune, unui guvern de uniune naţională format din reprezentanţi ai grupării politice aflate la putere şi opoziţie (după modelul Egiptului).

M.L.:  Doi ideologi şi purtători de cuvânt importanţi ai Al Qaeda, Al-Awlaki şi Samir Khan, au fost în urmă cu două luni. Ce impact ar putea avea dispariţia celor doi în ceea ce priveşte radicalizarea musulmanilor vorbitori de limbă engleză? Cum va afecta acest eveniment capacitatea organizaţiilor fundamentaliste de a conduce operaţiuni transnaţionale pe tărâm ideologic şi mediatic? 

C.B.: Eliminarea lui Anwar Al-Awlaki, considerat „Osama bin Laden al internet-ului” este un succes notabil al serviciilor de informaţii americane, acesta fiind considerat principala ameninţare la adresa SUA, dată fiind implicarea acestuia în radicalizarea musulmanilor americani, precum şi a altor musulmani vorbitori de limba engleză (dar care nu cunosc limba arabă) şi care folosesc mijloacele moderne de comunicare (internetul, reţelele de socializare, etc.), precum şi faptul că a demonstrat că are capacitatea operaţională de a organiza atentate teroriste: radicalizarea şi instruirea lui Nidal Abdul Hassan, ofiţer al armatei americane, a nigerianului Omar Abdulmutalab, a lui Rajib Karim, angajat al British Airways, etc. Aşadar, fără îndoială că dispariţia acestuia din prim-planul jihad-ului declarat de Al Qaeda este de natură să diminueze capacitatea acestei grupări de a radicaliza musulmanii din statele occidentale.

 

****                               

CRISTIAN BARNA

Conferenţiar universitar doctor în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, în prezent conduce Departamentul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale din cadrul Facultăţii de Informaţii şi profesor asociat la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. Autor al mai multor cărţi, dintre care amintim “Al Qaida vs. Restul lumii. După 10 ani” (2011), „Terorismul, ultima soluţie? Mărirea şi decăderea Al Qaida” (2010), „Jihad în Europa” (2008) şi „Cruciada Islamului” (2007), teme de curs, precum şi al unui număr semnificativ de articole, studii şi lucrări publicate în volumele unor conferinţe. Deţine competenţă în intelligence aplicat, geopolitică şi instituţii de securitate, crimă organizată şi terorism.

Leave a Reply

Your email address will not be published.