Strategia europeană la Marea Neagră

Strategia europeană la Marea Neagră

sigla_ue_584017530Traian Ungureanu a elaborat în Ianuarie 2011, din postura de europarlamentar, un raport privind strategia europeană la Marea Neagră. Această rezoluţie a fost adoptată în unanimitate în Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European şi prin implicaţiile pe termen lung, are o mare importanţă pentru tările riverane şi nu numai.

Se cuvine aici să spunem câteva cuvinte despre această zonă recunoscută istoric pentru importanţa ei geostrategică. Ilustrul geopolitician Halford Makinder, numea în studiul său “Geographical Pivot of History” publicat în 1904, includea această zonă în Heartland (zona interioară – care cuprindea bazinul fluviilor ce se deversau în Marea Baltică şi Marea Neagră). Faimosul său dicton, aduce în atenţie acum mai mult ca oricând adevarata importanţă a acestei zone:

Cine conduce Europa de est comandă Heartland-ul, Cine comandă Heartland-ul, conduce Insulele Mondiale, Cine conduce Insulele Mondiale, stăpâneşte Lumea“.

În prezent aici se joacă cartea securităţii energetice a Uniunii Europene. Aici am avut ultima confruntare armată de anvergură în care a fost implicată Rusia, în încercarea de a reintra pe scena superputerilor, şi Georgia. În urma acestei confruntări regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud devenind zone de tensiune majoră. Tot o astfel de regiune este şi Transnistria, “stat” recunoscut doar de Rusia şi unde este în continuare staţionată Armata a 14-a. Marea Neagră este controlată, de facto, de cele două mari puteri regionale Rusia şi Turcia, cea din urmă având însă sub jurisdicţia ei strâmtorile care asigură legătura cu Marea Mediterană. România şi Ucraina şi-au disputat la Curtea de la Haga platoul continental la Marea Neagră şi au încă divergenţe pe tema Canalului Bâstroe. Conflictul armeano-azer a fost primul război etnic, în spaţiul ex-sovietic şi are ca zonă fierbinte provincia Nagorno-Karabah.

Dar această zonă se află în prezent în atenţia întregii lumi din motive mult mai materialiste. Doar în Kazahstan, noul “buric al lumii” au fost confirmate în 2006 existenţa a peste 40 de miliarde de barili de petrol, 3 trilioane de metri cubi de gaze naturale plus enorme zăcăminte de metale rare şi neferoase (de exemplu aici găsim 25% din rezervele mondiale de uraniu). Oficialii americani nu fac un secret din faptul că, Kazahstanul şi Azerbaijanul sunt pilonii centrali ai politicii SUA în Asia Centrală şi Zona Mării Caspice.  Europa a devenit conştientă pe deplin de dependenţa periculoasă de resursele Rusiei, în chiar noaptea de Revelion din 2006, odată cu criza tranzitului gazelor pe teritoriul ucrainian. Jumătate de Europă a tremurat de frig câteva săptămâni, iar Uniunea Europeană a decis sa se implice în construirea de rute alternative de aprovizionare cu gaz şi petrol din Caucazul ex-sovietic. Dintre proiectele lansate, gazoductul Nabucco, pare a avea cele mai mari şanse de fi dus la bun sfârşit. Iar aici Turcia îşi joacă cartea, pe fondul unei creşteri economice fabuloase şi repetatelor tentative eşuate de aderare la Uniunea Europeană.

În acest context, Parlamentul European consideră prin raportul aprobat, că ar trebui lansată o strategie pentru regiunea Mării Negre, care să consolideze coerenţa şi vizibilitatea acţiunii UE în regiune şi să asigure stabilitatea şi securitatea resurselor energetice. Se sugerează dezvoltarea “unui sistem de avertizare rapidă în cazul conflictelor”, cu scopul prevenirea unor posibile violenţe şi extinderii acestora. Este exprimată îngrijorarea cu privire la extinderea acordului privind staționarea flotei Rusiei din Marea Neagră în Crimeea și la posibilul impact al acestuia asupra stabilității în regiune.

Este de menţionat aici, existenţă în ultimii ani la nivelul Uniunii Europene, a două forme de cooperare legate de zona Mării Negre:

–  Prima este cea propusă de România şi aprobată de Comisie în 2007, şi anume “Sinergia Mării Negre. Aceasta a fost şi prima iniţiativă a României ca membru al Uniunii. Această iniţiativă avea în vedere în principal securitatea, energia, transporturile, mediul, politicile maritime, pescuitul şi comerţul. Sinergia Marii Negre – puternic susţinută de Germania, care în acea perioadă era la presidentia Consiliului UE , are avantajul că abordează zona ca întreg şi include ca parteneri implicaţi total cele două mari forţe Turcia şi Rusia. Din păcate această iniţiativă nu a avut susţinerea financiară adecvată.

– Parteneriatul Estic – apare în 2008 pe fondul crizei gazelor naturale. Polonia şi Suedia au propus acest parteneriat şi au avut resurse importante alocate, pe baza unui instrument financiar puternic, cel al Politicii de Vecinătate. Parteneriatul Estic este un un acord de asociere pe care Uniunea Europeană l-a încheiat cu Armenia, AzerbaidjanGeorgiaMoldova,Ucraina și Belarus. Uniunea se angajază să includă progresiv aceste economii în schimbul implementării acquisului comunitar. Aceasta urmând să ducă la o importantă stabilizare a acestei zone. Statele respective au primit la schimb oferte economice şi financiare greu de refuzat. Parteneriatul estic are însă un mare minus pe termen lung. Toate ţările vizate nu au nici o perspectivă de a deveni membre UE, fiind obligate în acelaşi timp să respecte regulile uniunii, reguli stabilite în Comisie de cele 27 de state membre şi unde beneficiarii nu au nici un cuvânt de spus.

Din păcate, aceste două forme de cooperare nu de puţine ori s-au suprapus şi datorită unor obiective uneori confuze, au diminuat astfel şansele rezolvării conflictelor ingheţate din zona Mării Negre. Şi tocmai acesta este motivul lansării acestei noi Strategii la Marea Neagră.

În rezoluţia adoptată la începutul acestui an, Parlamentul European reamintește obiectivul UE de diversificare a rutelor și surselor de aprovizionare, precum și de elaborare a unei politici energetice comune a UE; subliniază importanța proiectelor legate de coridorul sudic, în special importanța fundamentală pentru securitatea energetică a Europei a proiectului Nabucco, proiect de prioritate strategică al UE. Acesta are termen de demarare a construcţiei 2013 şi de intrare în funcţiune 2017. Parlamentul European subliniază şi importanța transportului de gaz natural lichefiat (GNL) în Europa, sub forma proiectului AGRI și a creării unor terminale GNL în porturile Mării Negre, precum și importanța conductei paneuropene de petrol Constanța-Trieste.

Toate aceste concluzii sunt de natură să crească rolul geostrategic al României în regiune, mai ales în contextul semnării acordului privind instalarea de elemente ale scutului antiracheta al NATO la Deveselu.

Două telegrame ale Ambasadei SUA la BucurestiConform dezvăluirilor Wikileaks, au desconspirat iritarea Turciei privind încercările României de a-şi spori rolul regional în zona Mării Negre. România vrea un regim politic care ar întări vocea statelor mici. Turcia însă deţine, să nu uităm, controlul strâmtorilor Bosforului şi Dardanelelor şi astfel afluxul transportului maritim comercial şi militar în Marea Neagră, conform convenţiei de la Montreux, in vigoare din 1936. Chiar dacă Ministrul de Externe al SUA, Hillary Clinton şi-a exprimat “mirarea” că această convenţie este încă în vigoare, Turcia nu este deloc timidă în a-şi exprima nemulţumirea faţă de dorinţa României de a cere o prezenţă mai mare a NATO (şi a SUA) în Marea Neagră. De atunci, România şi-a moderat tonul, într-o încercare conştientă de a elimina chestiunile iritante în relaţiile sale în rândul statelor de la Marea Neagra, inclusiv eliminarea linkului către Forumul Mării Negre de pe pagina de web a Ministerului de Afaceri Externe (forum care este parte a Sinergiei Mării Negre).

Devine însă din ce în ce mai clar pentru toată lumea, că lucrurile se vor aşeza, abia în momentul când va fi clar ce se întâmplă cu aderarea Turciei la UE şi ce statut va avea Rusia în raport cu Uniunea. Iar Rusia în această perioadă, nu se mai opune făţiş coridoarelor de transport al gazelor ce o evită, ci încearcă pe toate căile să intre în acest joc, pentru o parte din profitul tranzitului.

Din toate aceste motive, Strategia europeană la Marea Neagră, trebuie să fie fără doar şi poate una dintre cele mai importante obiective ale politicii externe a României, care are obligaţia, pe fondul “primăverii arabe” şi a crizei economice, de a face Uniunea Europeană sa conştientizeze şi să nu uite importanţa geostrategică a acestei zone.

Leave a Reply

Your email address will not be published.