Meditația despre cel mai bun regim politic posibil a avut mai mereu și o dimensiune spaţială. Astfel, pentru Aristotel orașul optim trebuia să aibă cel mult 10.000 de locuitori. În felul acesta, ei se puteau cunoaște direct și crea o comunitate profundă; orice surplus peste cifra de mai sus era o invitație la crearea unei alte așezări. Mai târziu, utopiile lui Thomas Morus și Tomaso Campanella erau situate tot la nivelul unui oraș. În pofida dezvoltării imperiilor și a statelor naționale, orașul nu a rămas niciodată o simplă diviziune teritorială, ci si-a menținut importanţa simbolică și politică. Reformele majore prin care diferitele metropole au trecut au îmbinat imperativele calității vieții cu cele ale controlului guvernamental. Exemplu: lărgirea bulevardelor pariziene de către baronul Haussmann țineau cont de sporirea populației și glorificarea capitalei franceze, dar aveau și rolul de a îngreuna organizarea protestelor împotriva lui Napoleon al III-lea. În ceea ce privește secolul prezent, previziunile descriu un viitor predominant urban al omenirii care să găzduiască majoritatea zdrobitoare a celor 8 miliarde de semeni până în 2040. Importanţa acestui peisaj de beton îi determină pe unii autori precum Hedley Bull şi Akihiko Tanaka[1] să vorbească despre o perioadă neomedievală, una în care statul-națiune își vede importanţa redusă și împărțită cu alți actori precum orașele și organizațiile internaționale sau marile corporatii[2]. Benjamin Barber (+2017), profesor la City University of New York  își imagina chiar o lume condusă de primari, descriind astfel creșterea prerogativelor acestora până la nivelul șefilor de stat[3]. Dacă astfel de diagnosticuri sunt corecte, înțelegem importanta discuțiilor despre prezentul-mâine al amenajării colectivităților.  Una dintre aceste dezbateri are în vedere orașul inteligent care ar trebui să armonizeze tehnologia cu nevoile cetățeanului,  simplificând și accesibilizând viaţa aşa cum un telefon mobil ghidează traseul posesorului său.

Un alt concept intens dezbătut în anumite medii online de la noi este cel al orașelor de 15 minute(15mC).  Intrat la noi în atenție pe filiera conspiraţionistă, ideea ar avea drept scop sporirea controlului populației[4].  Pentru adepții acestui univers semantic, tema reprezintă o dezvoltare firească a carantinei pandemice, de data aceasta impusă nu ca o necesitate temporară, ci ca un divide et impera perpetuu.

În fapt ideea orașelor de 15 minute provine dintr-un deziderat ecologic, acela de a micșora folosirea mașinilor. Se spera ca un oraș amenajat astfel încât cetăţeanul să găsească tot ce are nevoie nu mai departe de un sfert de oră de mers, ar încuraja deplasarea pietonală.

Proiectul nu este nou, versiuni anterioare fiind oraşul-grădină a lui Ebenezer Howard (1902) şi conceptul de unitate de vecinătate (neighborhood unit concept) al lui Clarence Perry (1923), ambele idei având rolul de a reapropia omul de natură şi a izola comunitatea de traficul maşinilor care începeau să se înmulţească. Astăzi, formularea de oraş de 15 minute este asociată cu Carlos Moreno (foto jos), planificator urban şi consilier al primarului Parisului, Anne Hidalgo care a încercat să pună ideea în practică.

Argumentul acestuia vorbeşte despre o filosofie urbanistică bazată pe patru cerinţe:

• Ecologie: structura oraşului să fie verde şi sustenabilă
  • Proximitate: să se  reducă distanţa
  • Solidaritate: să se creeze legături între oameni
  • Participare: cetăţenii să fie implicaţi în mod activ în planificare.[5]

               Pornind de la aceeaşi preocupare faţă de recuperarea ‘comunităţii’ autorul rândurilor de faţă împreună cu Petru-Ciprian Bradu propunea crearea de parcuri tematice numite platform donamice menite a-i aduce pe cetăţeni împreună prin activităţi de sport. Aparatele de fitness din respectivele parcuri erau concepute pentru a genera curent electric care la rândul lor să alimenteze aparate electrocasnice.

---

Odată creionat contextul, câteva gânduri derivă de aici conform autorului rândurilor de față:

1. Mulți oameni au încetat sa se mai deplaseze oricum, fie din cauza vârstei sau adoptării unui stil de viaţă sedentar. Existenta lor zilnică funcționează pe o geografie redusă.  Aşa că ne întrebăm dacă nu cumva teama de 15mC  nu este decât sentimentul de vină faţă de conștientizarea rutinei lor zilnice, în esență, nesănătoase.

2. Chiar dacă ideea pare a fi bună este greu de realizat din mai multe motive:

A. S-ar putea ca nu toate orașele să se preteze unei reforme a proximității/ să nu fie, deci, proximabile!

B. Lipsa banilor. Transformarea multor cartiere înseamnă investiții,  dărâmarea unor clădiri, lărgirea de artere sau actualizarea infrastructurii existente. Cine îşi va asuma sarcina, în condiţiile în care politicienii depind de voturi, iar efortul de transformare a peisajului foarte probabil va dura mai mult de un mandat?

C. Lipsa meseriașului.  O problema pe care o deplâng mulți români (ca să ne restrângem numai la ei) se referă la lipsa meseriașilor de altă dată. Dificultatea găsirii unui bun frizer în apropiere, sudor, tâmplar, cizmar sau pielar exprimă efectul tranziției către o nouă economie din care funcţiile tradiționale au dispărut.[6] Reapariția lor solicită schimbarea mentalităților precum și cursuri de reprofesionalizare, cerință care nu se poate întâmpla peste noapte prin fiat, printr-un decret venit de sus. Spre exemplu, la nivelul anului 2019, existau 38.000 de locuri disponibile în cele 700 şcoli de arte şi meserii din România, dar abia jumătate din acest număr a fost ocupat de elevi![7]

D. Descentralizarea excesivă. Un oraş are o identitate a sa, adesea asociată cu centrul a cărui importanţă depăşeşte urbea în sine întrucât se adresează istoriei naţionale. Roger Scruton concluziona că viaţa unui oraş depinde foarte mult de atractivitatea centrului său, în absenţa căruia întreaga metropolă intră într-un proces de declin şi depopulare.[8]

               În pofida obstacolelor enumerate mai sus, nu înseamnă că ceva din acest concept nu se va realiza deloc, doar ca va fi o mezalianţă între planificare și improvizație,  între design și posibilități.  Pentru știință criminalistică, impunerea legii ca și pentru culegerea de informații trebuie văzut care vor fi consecințele. Spre exemplu, ar putea fi criminalii și hoții noilor metropole tentați să dea lovitura înafara zonei lor de conflict de 15 minute pentru a nu fi suspectați de poliţie sau nu? Răspunsul, în măsura în care se poate prinde într-o probabilitate, ţine de o cercetare interdisciplinară care are drept punct de întâlnire noua urbanistică.

Dacă oraşele actual poarta deja povara propriului traseu de dezvoltare şi îngăduie mai puţine experimente inovatoare, în schimb cele noi sau cele distruse pot fi reconstruite după criterii superioare. Într-o astfel de situaţie sunt multe dintre aşezările ucrainiene care îşi vor cere dreptul la renaştere, iar fizionomia are şanse mari să poarte atât amprenta lecţiilor învăţate de pe urma conflictului, cât şi a criteriilor ecologice sau economic-sustenabile.

(Autorul dorește să îi mulțumească Anei-Maria Dinescu pentru sugestiile făcute și lectura critică a textului.)

---

---

[1] Akihiko Tanaka, The New Middle Ages: the World System in the 21st Century, International House of Japan, 2002

[2] Daniel Lukes, Comparative neomedievalisms: A little bit medieval, Postmedieval: a journal of medieval cultural studies (2014) 5, 1–9. doi:10.1057/pmed.2013.41. Manuel Duran, Regional diplomacy: a piece in the neo-medieval puzzle? Belgeo: Revue belge de géographie 2 | 2019

[3] Benjamin R.Barber, If Mayors Ruled the World: Dysfunctional Nations, Rising Cities, Yale University Press, 2013

[4] Adrian Cochino, „Orașul de 15 minute”. Cum a ajuns un concept urban să stârnească o furtună de teorii ale conspirației, critici și amenințări cu moartea, Libertatea, 01 aprilie 2023. Catiușa Ivanov, „Orașul de 15 minute”. Ce înseamnă și cum a ajuns a ajuns un concept de dezvoltare urbană aplicat în mari orașe ale lumii subiect de conspirație și în România, HotNews, 10 mai 2023

[5] Robert Steuteville, Guiding principles of the 15-minute city, Public Square. A CNU Journal, 16 Feb 2021

[6] Cizmăria, o meserie pe cale de dispariţie, DIGI 24, 26.06.2014,  https://www.digi24.ro/regional/digi24-brasov/cizmaria-o-meserie-pe-cale-de-disparitie-261597

[7] Cizmar, ceasornicar, croitor: meserii pe cale de dispariție în România, Observator, 26.04.2019

[8] Roger Scruton, A Plea for Beauty: A Manifesto for a New Urbanism, American Enterprise Institute, March 29, 2012. Roger Scruton, The Metaphysical Nature of Our City Temples and Tombs, The American Conservative, April 12, 2019