Interviu cu Excelenţa Sa, domnul Ambasador Aurel Turbăceanu

Interviu  cu Excelenţa Sa, domnul Ambasador Aurel Turbăceanu

Aurel TurbaceanuDomnul Aurel Turbăceanu a fost ambasador al României în Arabia Saudită, Qatar, Egipt şi Libia şi trimis special în Rabat, Maroc. A publicat o serie de lucrări despre lumea arabă, printre care: „Arabii şi relaţiile româno-arabe”, Întâlnire cu trecutul – din amintirile unui ambasador în Golful Arab, contribuţii în volumele Pagini din Diplomaţia României (vol. I şi II).  Vara aceasta a acordat un interviu lui Mihai Dobre şi Alinei Paşaitan, interviu în care domnul ambasador vorbeşte despre Orientul Mijlociu, analizând în special situaţia din Qatar, Arabia Saudită, Iran şi Siria.

 

Geopolitics.ro: Procesul de mediere este un pilon central în politica externă a Qatar-ului, mai ales recent după revoluţia arabă? Administraţia politică a dezvoltat o strategie de prezentare a statului ca mediator în relaţiile regionale şi a cultivat o imagine de negociator neutru interesat de stabilitate şi pace în regiune. În ce măsură credeţi că statul Qatar a folosit medierea ca pe un instrument pentru a-şi promova interesele în diferite state, reuşind să penetreze astfel sfera de influenţă care era exercitată în mod tradiţional de alte state, cum a fost cazul Arabiei Saudite în Yemen sau cazul Egiptului în Sudan?

Aurel Turbăceanu: Politica externă de mediere a Qatar-ului nu a fost şi nu este un instrument de expansiune a influenţei. Qatar-ul este una dintre cele mai mici ţări din lume, cu o politică foarte mare. Are personalităţi politice distinse. Qatar-ul e bogat în resurse energetice, dar e bogat şi în resurse umane. După venirea la putere a emirului Hamad Bin Khalifa al-Thani în 1996, Qatar-ul se pronunţă cu o forţă diplomatică pe plan internaţional foarte puternică. Are capacitatea de mediere, are în spate forţa financiară şi aceste elemente i-au oferit un dinamism, atât în politica externă, cât şi în politica internă, nemaiîntâlnit. Qatar, la ora actuală, este ţara cu posibilităţi de dezvoltare pe care nu le găsim în alte zone ale lumii. Există o mare personalitate în Qatar, este vorba de ministrul de externe, Hamad bin Jassim Al Thani, care era şi şeful guvernului şi este unchiul fostului emir. Acesta s-a impus pe plan internaţional în politica externă şi în politica internă. Qatar joacă un rol aş spune nu de mediator, joacă un rol de putere globală în gândirea contemporană. Are mijloace de informare, precum Al Jazeera – care aparţine Qatar-ului –, înfiinţat tot prin 1996, fondatorul acestui post este tot fostul ministru de externe.  Qatar-ul doreşte să ducă o politică ambiţioasă şi o face. Are şi posibilităţi, mă refer la mijloace financiare şi la forţa umană. Şi-a creat şi o structură: la începutul anilor 1990 în Ministerul de Externe al Qatar-ului erau doar diplomaţi din Egipt, diplomaţi străini. Acum Qatar-ul are proprii diplomaţi, bine formaţi, şi în occident şi în spaţiul domestic, care duc o politică de extindere, de ieşire din izolarea Golfului. Acesta este rolul pe care plănuieşte Qatar-ul să-l joace în lumea arabă; n-aş putea spune că rivalizează în Golf cu Arabia Saudită, aş putea spune că acestea coabitează. E adevărat poate că statutul Arabiei Saudite ca una din marile puteri ale Golfului, din punct de vedere financiar şi ca potenţial uman, n-a fost întotdeauna favorabil intereselor Qatar-ului, dar au ajuns la o relaţie de coabitare. Există Consiliul de Cooperare al Golfului, în care toate aceste ţări colaborează – cu excepţia Yemen-ului, care nu este membru, ci are doar statut de observator. Qatar-ul este o ţară dinamică, o ţară cu o politică externă foarte activă.

Geopolitics.ro: Statul Qatar a stabilit relaţii cu diferite grupări, probabil având ca obiectiv afirmarea regională şi mă refer aici la cooptarea grupărilor de rebeli din Yemen în 2009, din Libia în 2011, din Siria în 2012 şi a fost practic o strategie de creare a unei legături de loialitate. Care este obiectivul final al Qatar-ului în sprijinirea unor astfel de grupări?

Aurel Turbăceanu: Eu cred că ideea Qatar-ului, ca şi a occidentului, a fost aceea de a susţine schimbarea unor regimuri autoritare (cum au avut loc în Libia, Tunisia, Egipt). Dar acolo s-a făcut o greşeală mare, pentru că printre grupările care au militat pentru schimbări politice s-au infiltrat mişcări islamiste în cadrul cărora au luat amploare aripile extremiste. Din decembrie 2010 – de când au început evenimentele – şi până astăzi, direcţia schimbărilor politice nu s-a clarificat. Eu cred că nici Qatar, nici ţările arabe nu susţin aceste mişcări extremiste, dar posibilităţile de control şi gestionare a unor astfel de circumstanţe sunt limitate. Statele occidentale vor schimbarea la Damasc, dar nu ştiu ce urmări vor fi după căderea regimului Bashar al-Assad.

Geopolitics.ro: Practic este o consecinţă mai degrabă.

Aurel Turbăceanu: Aşa este. Qatar-ul în niciun caz nu sprijină forţele extremiste islamice, dar la ora actuală aceste forţe extremiste s-au conturat foarte puternic în ţările care au experimentat schimbări de regim, şi nu pot fi întotdeauna controlate. Nu prevăd decât o prelungire a actualei stări, probabil până la consolidarea securităţii interne, dacă va fi posibil.

Geopolitics.ro: Ultima întrebare referitoare la Qatar: a decis să se implice în state cu situaţii politice destul de volatile, mă refer aici la statele din Africa de Nord, la finanţarea partidelor islamiste, în special a partidului Libertate şi Justiţie din Egipt, aripa politică a Frăţiei Musulmane.  Acest fapt a avut un efect asupra credibilităţii intenţiilor Qatar-ului, asupra acţiunilor de diplomaţie publică?

Aurel Turbăceanu: Eu cred că Qatar-ul nu are ambiţii de a deveni liderul lumii arabe. El a sprijinit acele forţe moderate islamice. Iar Frăţia Musulmană – când se pregătea să obţină puterea – a promovat o agendă politică consolidată pe ideologia islamismului moderat.  Qatar-ul nu a susţinut forţele islamiste extremiste, sprijinind acele forţe moderate ale lumii islamice. Analizează cu foarte multă atenţie evoluţia evenimentelor după care ia măsuri adecvate foarte precaute.

Geopolitics.ro: Putem să vorbim despre o rivalitate între Arabia Saudită şi Republica Islamică Iran? Adică există o luptă pentru influenţă, în care ambele state au un interes în modelarea evoluţiilor politice şi influenţarea deciziilor în regiune, în conformitate cu interesele strategice?

Aurel Turbăceanu: Da, o rivalitate a existat de zeci de ani. Arabia Saudită este un stat islamic sunnit moderat, în care există centrul islamic mondial. Iranul este un stat islamic şiit mai radical, cu tradiţii în istoria Orientului Mijlociu, cu o civilizaţie aparte, bineînţeles că fiecare  încearcă să fie influent în regiune. Eu nu cred că una dintre ele va reuşi să iasă în evidenţă, pentru că Iranul are totuşi câteva atuuri, dar atuurile Iran-ului sunt mai mult de natură religioasă radicală legate de capacitaţile financiare şi militare. Pe când Arabia Saudită duce o politică conservatoare pentru a păstra tradiţia centrului islamic. Mecca şi Medina aduc o valoare spirituală majoră Arabiei Saudite. Profetul are urme adânci în istoria islamului în acest stat. Din Arabia Saudită a pornit religia islamică, în sec. al VII-lea. Profetul e născut la Mecca; el este fondatorul religiei islamice. Şiiţii au apărut ulterior, după moartea Profetului în partea de răsărit a Irakului şi Iranului. Cu siguranţă, ambele state sunt centre culturale importante ale religiei islamice şi reprezentante cu tradiţie în istoria islamului. Este vizibil că atât Arabia Saudită, cât şi Iranul au folosit şi factorul religios în politica externă pentru a crea legături solide de loialitate şi pentru a-şi extinde sfera de influenţă.

Geopolitics.ro: În martie 2012,  Arabia Saudită a susţinut intrarea Iordaniei şi Marocului în Consiliul de Cooperare al Golfului, în condiţiile în care nu se află în proximitatea Golfului Persic şi aş vrea să ştiu cum poate fi argumentată sau explicată această expansiune.

Aurel Turbăceanu: Nu cred că cele două ţări pot să devină membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului; pot avea un fel de parteneriat, pentru că numai cele 6 state din Golf fac parte din Consiliul de Cooperare. Este posibil ca Arabia Saudită să dorească să extindă nişte raporturi între ţările monarhice arabe. Pentru că ele au rămas puţine şi există şi în rândul acestor popoare tendinţa de instaurare a unei democratizări contemporane, moderne, cu nuanţă anti-monarhică. Şi atunci, Arabia Saudită încearcă să consolideze acest grup de state monarhice arabe, să colaboreze şi să coopereze între ele, de o manieră încât să nu pătrundă instabilitatea manifestată în republicile arabe.

Geopolitics.ro: Credeţi că este posibilă o răsturnare de regim în interiorul sistemelor monarhice? Adică o evoluţie a primăverii arabe către monarhiile din Golf sau ar trebui să ne aşteptăm doar la măsuri de reforme limitate?

Aurel Turbăceanu: Din câte îmi dau eu seama, apropierea dintre Arabia Saudită şi celelalte regate are ca scop preîntâmpinarea acestor măsuri, de apărare. Sigur, e posibil oricând, dar deocamdată constat o stabilitate în regimurile monarhice.

Geopolitics.ro: Să luăm exemplul statului Bahrein. Din martie 2011 până în aprilie 2013 au fost manifestaţii foarte puternice. De ce a existat o reacţie diferită din partea occidentului, de ce credeţi că măsurile de represiune nu au fost acompaniate de aceeaşi critică, precum a fost cazul republicilor din Africa de nord?

Aurel Turbăceanu: Bahreinul are o poziţie strategică foarte importantă în Golful Arab, iar în apele Golfului există flota americană şi în orice caz SUA caută să îşi păstreze statutul în zonă. Americanii sunt în apele Golfului, pentru a preîntâmpina eventuale incidente ce ar putea reprezenta riscuri pentru securitatea comertului şi a asigura securitatea în Golful Persic. De asemenea, Bahreinul se află la distanţă strategică foarte mică de Republică Islamică Iran.

Geopolitics.ro: Au existat multe articole în presa internaţională, de foarte mulţi ani, în care Iranul este prezentat ca un pericol global, regional, au fost aplicate măsuri de sancţiuni economice, mai ales în ultimul an. În ce măsură credeţi că aceste sancţiuni sunt practic rezultatul unei strategii de izolare a Iranului sau reprezintă cu adevărat o îngrijorare a comunităţii internaţionale pentru programul de dezvoltare nucleară?

Aurel Turbăceanu: Aş putea spune că ambele. În primul rând, sigur, lumea occidentală este îngrijorată de eventuala fabricare a armei nucleare în Iran, dar armă nucleară are şi Israel. Ori Occidentul e foarte prudent, consecinţele unei intervenţii militare sunt foarte periculoase şi atunci se aplică sancţiuni economice, cu scopul de a preveni producţia armei nucleare. Mai ales că Iranul este într-o relaţie foarte apropiată de Rusia şi China. Şi există un balans, Occidentul n-ar putea să adopte nişte măsuri mai dure, din cauza opoziţiei acestor 2 puteri în  Consiliul de Securitate.

Geopolitics.ro: Lunile recente au fost declarate de ONU ca fiind cele mai sangerose din ultimii 5 ani.  Cum credeţi că va evolua securitatea internă din Irak, după retragerea trupelor americane?

Aurel Turbăceanu: Securitatea în Irak ar fi rămas precară, chiar şi în condiţiile în care armata SUA nu s-ar fi retras. În primii ani va rămâne inevitabil o atmosferă de tensiune, pentru că eliminarea lui Sadam Hussein şi intervenţia americană  au împărţit Irakul în mai multe tabere politice de natura sectară.  Primul ministru, Maliki, este şiit şi a avut o politică de izolare a actorilor politici de confesiune sunnită. Aceste 2 forţe se vor respinge reciproc, până când vor apărea lideri raţionali pentru a respecta identitatea fiecărei secte, care ar trebui să primeze înaintea a orice altceva. Apreciez că starea din Irak va continua, dacă primul ministru al Irakului nu promovează o politică de conciliere şi moderaţie.

Geopolitics.ro: Care credeţi că sunt interesele regimurilor arabe în căderea regimului Assad? Lăsând la o parte motivaţia umanitară pe care o promovează, care sunt interesele strategice care au determinat finanţarea grupărilor de rebeli ?

Aurel Turbăceanu: Siria se află geografic la jumătatea lumii arabe, a fost unul din centrele cele mai puternice ale lumii islamice arabe. Are o valoare geopolitică şi culturală majoră în regiunea lumii arabe. Prima parte a conflictului între forţele rebele şi regim a fost de natură politică, statală, dar în rândul acestor forţe s-au infiltrat în prezent, ca şi în cazul Libiei şi Irakului, forţe extremiste. După evoluţiile recente putem trage concluzia că şi Assad ar putea să dispară din viaţa politică. Întrebarea este ce se va întâmpla după această dispariţie? Inclusiv statele care s-au opus unei intervenţii militare, Rusia şi China, îşi dau seama că lucrurile nu vor merge bine. Ruşii nu vor să-şi piardă influenţa strategică, mă refer la prezenţa navală în portul Tartus. Israel se teme de forţele politice care vor preceda regimul Assad. Securitatea Înălţimilor Golanului şi situaţia de status-quo nu poate fi garantată în cazul unei schimbări de regim. Mă tem că o cădere a lui Bashar şi o instaurare a unui regim similar cu cele din Nordul Africii va prelungi starea de incertitudine în MENA, în detrimentul tuturor.

Geopolitics.ro: Siria este aliatul regional al Iranului din 1982. Cum credeţi că va afecta căderea Siriei poziţia regională a Iranului ?

Aurel Turbăceanu: Va fi afectat inevitabil. Legătura loială cu Hezbollah, prezent în Liban, şi apropierea faţă de graniţa cu Israel este de natură să complice atmosfera în zonă. Siria reprezintă, de asemenea, un punct de tranzit pentru aprovizionarea militară a grupării Hezbollah de către Iran. Este dificil de precizat cum va evolua această relaţie în cazul schimbării politice în Siria.

Leave a Reply

Your email address will not be published.