Importanţa Mării Negre în viziunea strategică românească

Importanţa Mării Negre în viziunea strategică românească

 Marea Neagra satelitTratată de cele mai multe ori ca fiind singurul prieten al României din vecinătatea sa, Marea Neagră a avut întotdeauna o însemnătate deosebită în făurirea politicii externe şi de securitate. Poziţia strategică a României înglobează o serie de dimensiuni diferite, iar ieşirea la Marea Neagră este un beneficiu cuantificabil atât în istoria, cât şi în actualitatea politicii româneşti de securitate.

            Din punct de vedere istoric, Marea Neagră a reprezentat o importantă rută comercială ce unea Europa de Asia Centrală şi Orientul Apropiat. Încă din Evul Mediu, marile puteri desfăşurau activităţi economice în zona Mării Negre, iar în epoca modernă odată cu dezvoltarea tehnologică, încă rudimentară la acea dată, comerţul s-a intensificat şi a început să se dezvolte pe alte baze. Pe lângă comerţul internaţional, Marea Neagră a reprezentat zona de întâlnire a mai multor culturi şi civilizaţii, de aici ivindu-se atât probleme, cât şi oportunităţi la nivel geostrategic. Dincolo de faptul că iniţial Principatele Române şi mai apoi statul român au avut dificultăţi în a obţine ieşirea la mare, aspiraţia de a beneficia atât de pe urma comerţului, cât şi de pe urma altor beneficii aduse de Marea Neagră s-a consolidat în mentalul colectiv românesc.

            După Congresul de pace de la Berlin din 1878, România capătă Dobrogea şi reuşeşte să îşi dezvolte activităţile comerciale la Marea Neagră, deţinând o poziţie privilegiată în plan geostrategic. Secolul XX în integralitatea sa presupune o dezvoltare a importanţei Mării Negre în concepţia de politică externă românească. Sunt momente, precum Primul Război Mondial, când România urma să primească ajutor de la Rusia ţaristă pe Marea Neagră. De asemenea, perioada interbelică şi cel de-al Doilea Război Mondial au marcat o întărire a poziţiei României la Marea Neagră, dezvoltându-se astfel şi flota statului român.

            Dincolo de activităţile comerciale, ce am observat că au o istorie îndelungată, Marea Neagră reprezintă şi locul bogat în resurse, mai ales petrol şi gaze naturale, lucru ce a dus la deschiderea de platforme pentru extracţia lor în timpul regimului comunist. În urma deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, România a intrat în posesia unei noi părţi din platforma continentală în care, ulterior s-au descoperit noi rezerve de hidrocarburi.

Astfel, în domeniul securităţii energetice, Marea Neagră a devenit, în concepţia română, punctul zero, în contextul în care se încearcă obţinerea independenţei energetice sau măcar diminuarea importurilor.

            La nivel internaţional, regiunea Mării Negre reprezintă o miză majoră, fapt ce a determinat la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, ciocnirea de interese dintre marile puteri. Trebuie remarcat faptul că după încheierea Războiului Rece, în conformitate cu Carta ONU, s-a dezvoltat o organizaţie regională, cu rol în aprofundarea cooperării între statele cu ieşire la Marea Neagră. Formarea Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) la iniţiativa Turciei, dar cu sprijinul efectiv al Rusiei a condus la consolidarea cooperării politico-economice. Odată cu instituţionalizarea OCEMN, Marea Neagră a trecut de la statutul de frontieră la cel de punte de legătură între lumea occidentală şi cea orientală, fapt ce a scos în evidenţă noi riscuri şi ameninţări venind mai ales dinspre conflictele îngheţate, dar şi oportunităţi de cooperare între actorii regionali. Odată cu aderarea României la structurile euro-atlantice, Marea Neagră a devenit un teatru şi mai evident de ciocnire de interese. Pe de o parte, state precum România, Turcia sau Bulgaria apropiate de sistemul de securitate euro-atlantic vizionau importanţa strategică a Mării Negre într-un mod total diferit faţă de cel al Rusiei. S-au încercat mai multe formule de cooperare, pe de o parte crearea unei platforme de dialog Marea Neagră-Rusia sau mult mai concretul proiect european denumit, „Sinergia Mării Negre”.

           Sinergia Mării Negre a fost un program al UE format pe principiile Politicii de Vecinătate, care încerca, ca după aderarea României şi Bulgariei la UE în 2007 să eficientizeze dialogul cu statele din regiune. Se avea în vedere inclusiv situaţia conflictelor îngheţate din Osetia şi Abhazia, dar şi mai multe programe pe energie, transporturi şi consolidarea dialogului dintre OCEMN şi UE.

            Pe plan intern, eforturile României sunt considerabile pentru edificarea unei bune cooperări în regiune. Exegeza documentelor şi a declaraţiilor decidenţilor români scoate clar în evidenţă faptul că potenţialul Mării Negre trebuie valorificat, iar buna cooperare regională  poate consolida arhitectura de securitate, înglobând şi teme energetice sau comerciale. Din punct de vedere militar, România a folosit oportunitatea ieşirii la mare pentru a-şi dezvolta o flotă militară competitivă, ce ia parte la misiuni sub egida NATO. De asemenea, Marea Neagră a fost folosită şi ca rută de tranzit pentru trupele trimise în zona Orientului Mijlociu în contextul războaielor din Afganistan şi Irak şi se pare că retragerea din 2014 va folosi şi o rută pe Marea Neagră. Provocările majore pentru statele implicate în cooperarea din regiunea Mării Negre sunt, în primul rând, legate de soluţionarea conflictelor îngheţate, dar şi de fructificarea potenţialului economic. În ciuda faptului că Marea Neagră a fost considerată multă vreme atât în istoriografie, cât şi în sfera relaţiilor internaţionale, ca fiind un lac rusesc, odată cu emergenţa Turciei şi implicarea euro-atlantică în zonă, acest fapt a luat sfârşit. Din punct de vedere analitic, toţi actorii implicaţi în regiunea Mării Negre au interese majore, iar acest fapt provoacă mediile academice şi guvernamentale la elaborarea unei diplomaţii proactive şi a unei strategii care să evite potenţialele crize, aprofundând totodată şi cooperarea reciproc avantajoasă.

            Actualitatea subiectului importanţei strategice a Mării Negre este foarte mare, nu doar în România şi în statele riverane, ci chiar la nivel mondial, unde marile puteri, precum SUA, elaborează planuri de cooperare în regiune. Pentru România, vecinătatea Mării Negre poate reprezenta un important atu în dezvoltarea energetică, nu doar prin extracţia resurselor din platforma continentală, ci prin participarea la proiecte energetice interconectate. De asemenea, dincolo de caracterul economic, statul român va beneficia de cooperarea aprofundată la nivel regional, asigurând astfel atât stabilitatea propriei frontiere estice, cât şi pe cea a structurii euro-atlantice. Toate acestea, dacă România va şti să joace bine cărţile pe care le are.

One Response to "Importanţa Mării Negre în viziunea strategică românească"

  1. Maria   22/01/2018 at 4:13 pm

    Super !

    Reply

Leave a Reply to Maria Cancel Reply

Your email address will not be published.