Gabriela Ioniţă, editor la Cadran Politic şi specialist pe probleme ce ţin în principal de Federaţia Rusă şi Comunitatea Statelor Independente, a avut amabilitatea de a accepta un interviu în care să discutăm despre politica internă şi externă a Rusiei. Această a doua parte a interviului tratează dinamica politicii interne a Federaţiei Ruse, iar alunecările spre problemele de la graniţe şi din regiune sunt tratate prin prisma implicaţiilor lor pentru mediul politic şi economic intern.
Marius Lefter (M.L.): Pe plan intern, economia Rusiei începe să aibă probleme sistemice din pricina emfazei şi dependenţei prea mari de veniturile rezultate din comerţul cu hidrocarburi, iar pe plan extern Rusia încă joacă o carte mai grea decât îşi poate permite, raportat la principalii competitori. În acest context, care sunt motivele care i-ar mai putea determina pe ruşi să voteze cu Rusia Unită ?
Gabriela Ioniţă (G.I.): Intenţia de vot a cetăţenilor Federaţiei Ruse se cristalizează mai degrabă în jurul măsurilor economice cu impact pe termen scurt, care vizează nivelul de viaţă de zi cu zi decât de proiectele mari pe termen lung şi cu time-line de concretizare destul de incert. La o scurtă privire aruncată asupra numeroaselor apeluri făcute de către preşedintele Medvedev către elita rusă sau către zona investitorilor pentru sprijinirea Programului de Modernizare a Rusiei ne arată că lipsa de încredere în politic generează sincope uriaşe în cadrul reformării economice. Iar construcţia Verticalei Puterii a însemnat un control riguros al ascensiunilor pe scena politică tradus printr-o perioadă de stabilitate, dar şi o mare capcană – nimic nou şi reprezentativ nu a crescut la umbra vechii ierarhii. Politologul Nikolai Zlobin remarca, după recenta întâlnire cu premierul Putin în cadrul reuniunii Clubului Valdai, absenţa din cadrul discursului celui mai puternic om din Rusia a liniilor directoare ce vor constitui baza viitoarei sale întoarceri la Kremlin. Aspect explicabil chiar prin faptul că premierul rus a recunoscut lipsa de oameni noi şi ideologii care să coaguleze consensul public. Iar aceasta pare a fi principala problemă şi generatorul scăderii de popularitate cu care se confruntă Rusia Unită – un angrenaj politic rigid, greu de reformat, conservator, autist la noile realităţi ale Rusiei. Ce i-ar putea determina pe ruşi să voteze cu ceea ce ei înşişi numesc informal partidul escrocilor şi tâlharilor (julikov i vorov parti) ? Lipsa unei alternative viabile, dublată de lipsa de încredere în politicieni, indiferent de care parte a eşichierului politic se află aceştia – ştiut fiind că nimic nu există în politica rusă fără acordul Kremlinului. Scandalul din cadrul partidului Cauza Dreaptă – şi rapida decapitare a scurtei cariere politice a oligarhului Mihail Prokhorov ca urmare a acuzelor aduse de acesta de grave ingerinţe ale Kremlinului (respectiv ale numărului 2 din Administraţia Prezidenţială, Vladislav Surkov) în activitatea partidului – a demonstrat electoratului încă o dată că independenţa politică e doar simplă retorică.
M.L.: Analizând puţin mai în detaliu, care sunt mişcările civice şi partidele politice care vor susţine sau vor intra în alianţă cu Rusia Unită, şi care sunt motivele acestora ?
G.I.: Rusia nu este doar ţara cu cel mai cunoscut tandem politic. Un alt fel de tandem ar fi lipsa de alternativă a electoratului şi lipsa de perspectivă a partidelor politice. Toate în numele unei stabilităţi pe care premierul Putin nu ratează nici o ocazie de a o clama şi de a o impune cu orice preţ. Poate că e bine, înainte de a vedea cum se prezintă scena politică rusă, să menţionăm că experţii Centrului pentru Cercetări Strategice din Moscova avertizau că “în climatul socio-politic actual un succes tactic poate duce la un eşec strategic” – referindu-se la procentul de 70% din voturi ce sunt vizate de “Rusia Unită” la alegerile din decembrie şi la maşinăria de partid care va face tot ce este posibil pentru îndeplinirea indicaţiilor de la centru. Experţii chiar atenţionau că obţinerea unei astfel de victorii electorale va fi percepută de majoritatea populaţiei nu ca un indicator de popularitate a partidului, ci mai degrabă ca o dovadă a fraudării alegerilor. Studiul a fost elaborat din cauza îngrijorării că falsificarea alegerilor viitoare ar putea depăşi toate limitele previzibile. Acesta este contextul imediatei confruntări electorale. Context în care avem deja partidele tradiţionale – LDPR-ul lui Jirinovski, Partidul Comunist a lui Ziuganov, Partidul Social – Liberal Iabloko condus de Sergey Mitrohin (fiecare cu un electorat fidel şi care nu a cunoscut schimbări semnificative pe parcursul ultimelor alegeri) şi alte câteva partide de buzunar, toate fidele şi arondate Kremlinului. Şi mai avem o opoziţie de marionetă, mai prezentă cu jalba în proţap pe la reuniuni internaţionale decât acasă (unde odiseea arestărilor şi eliberărilor pe bandă a devenit deja sursă de trist amuzament). Constituirea Frontului Popular în jurul partidului Rusia Unită se doreşte a fi o mişcare populară care să coaguleze consensul social (theoretic) şi care să contracareze nu atât concurenţa politică, ci mai degrabă scăderea de popularitate a partidului care deţine majoritatea în Duma de Stat. În fond, ne putem aminti că numeroase declaraţii publice au atenţionat că prezenţa preşedintelui Medvedev pe primul loc pe lista partidului Rusia Unită nu a fost o mişcare prea inteligentă şi ar putea fi percepută negativ de către nucleul dur al partidului. Ei, bine, eu cred că acest aspect va fi contracarat de Frontul Popular a cărui imagine se suprapune cu cea a premierului Vladimir Putin. Cine sunt membrii Frontului Popular ? Vă voi răspunde printr-o întrebare retorică rostită de fostul preşedinte al partidului Cauza Dreaptă, Mihail Prokhorov: Ce fel de mişcare politică (fie ea şi populară) e aceea în care doar într-o zi se înscriu câteva milioane de susţinători din cadrul societăţii civile ?
M.L. : De ce aderă tineretul rus la aceste mişcări pro-Rusia Unită ?
G.I. : În fapt avem doar o singură mişcare – celebra Nashi (ai noştri, în traducere liberă), aripa de tineret a Partidului Rusia Unită. Sau mai degrabă cel mai mare Fan Club al unui om politic – Vladimir Putin. Putem observa un cumul de factori de natură socială şi culturală. Plus impactul masiv şi eficient al aparatului de propagandă. Plus sumele uriaşe investite în ultramediatizatele tabere de vară – Seliger. Apartenenţa la o astfel de mişcare nu poate fi decât atractivă atunci când tinerilor li se prezintă ca o cale scurtă şi uşoară de a avansa social. Iar modelele prezentate nu lipsesc. Apoi vorbim de o anume cultură doctrinară a Rusiei care nu a încetat niciodată să se viseze o mare putere, cu nostalgii imperiale niciodată îngropate şi cu un cult al eroilor mereu prezent în viaţa societăţii. Mai mult, vorbim despre o cultură care a reabilitat chiar un personaj precum Stalin. Condiţie în care nu e nimic de mirare că o ideologie naţionalistă spre extrem, chiar cu tente clare naziste (nu de puţine ori media a translatat numele Nashi în Nazi) se dovedeşte atractivă pentru sutele de mii de tineri din organizaţie (10 mii de membri activi şi în jur de 200 de mii de simpatizanţi). Mai vorbim şi de o anumită structură socială – care îndoctrinată sistematic translatează neîmplinirile din propria ţară şi continuă să vadă Occidentul ca pe un generator de probleme (temă ce pare să fi revenit cu putere în recentele declaraţii ale premierului Putin) iar susţinătorii acestuia ca pe nişte atentatori la măreţia Rusiei. Şi pentru care isprăvile Annei Chapman – promovată printre liderii organizaţiei după reîntoarcerea la Moscova – sunt un sentiment de mândrie naţională. Nu în ultimă instanţă vorbim de contagiune socială. Evenimentele de la Londra au arătat cât este de importantă la nivelul tinerei generaţii chiar şi fără o doctrină sau motivaţie clară.
M.L.: Ce efecte are la periferiile Federaţiei Ruse recursul Moscovei la naţionalism ?
G.I.: Ultimii douăzeci de ani au arătat fără putinţă de îndoială că recursul la naţionalism a avut o dublă utilizare: clamat ideologic atunci când se dovedea folositor intereselor politicienilor ruşi şi trecut în background când s-ar fi dovedit dăunător intereselor aceloraşi politicieni. Şi, având în vedere acelaşi tip de cultură al societăţii ruse menţionat în răspunsurile anterioare, niciodată abandonat la nivelul mental al populaţiei. ”Rusia pentru ruşi” nu este doar un slogan care l-a făcut popular pe Dmitri Rogozin (şi al căruia partid – Rodina – , îl susţine deschis pe Vladimir Putin la viitoarele alegeri prezidenţiale), e un mod de a gândi mai ales în rândul populaţiei moscovite, traumatizată de atentatele rebelilor din Caucazul de Nord şi sufocată de numărul uriaş de emigranţi din Asia Centrală. E un mod de a gândi şi la nivelul politicului, general vorbind, şi care poate fi uşor identificat în speech-ul lui Jirinovski sau al lui Ziuganov. Probabil de aceea nu miră decât pe Occidentali indiferenţa populaţiei, sau a mass mediei, chiar şi în cazul unor incidente naţionalist extremiste. Dar acelaşi naţionalism, bun în declaraţii de acuzare a Vestului, prost manageriat ar putea să-i dea mari dureri de cap lui Vladimir Putin chiar la el acasă. Şi nu la periferiile Federaţiei Ruse, ci chiar în fiefurile actualei puteri. Spun aceasta, privind spre un recent marş naţionalist de la Moscova unde amintitul slogan s-a transformat repede în lozinci anti – Rusia Unită prin prezenţa unuia din criticii acerbi ai Kremlinului (Alexei Navalny) şi a susţinătorilor acestuia.
M.L.: Odată cu un probabil nou mandat al lui Putin, este de aşteptat o nouă intervenţie militară în Caucazul de Nord, sau o schimbare de strategie în ceea ce priveşte această regiune? Prin ce alte instrumente s-ar putea gestiona problemele politice şi de securitate din această zonă, şi există voinţa politică pentru ele ?
G.I.: Caucazul de Nord rămâne un punct fierbinte pe harta conflictelor cu rădăcini etnice şi religioase de pe teritoriul spaţiului post-sovietic, cu impact nu doar asupra Federaţiei Ruse, ci chiar a Regiunii Extinse a Mării Negre. Într-un recent studiu al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Atenţionare Timpurie (CPCEW Bucharest) privind radicalismul şi violenţa din Caucazul de Nord, sunt extrem de bine sintetizate cauzele care contribuie la permanenta instabilitate din zonă: sărăcie, şomaj, abuzuri şi violenţă din partea autorităţilor, lipsa unor perspective viabile. Toate acestea generează simpatie pentru grupurile islamiste radicale. Însă nu cred într-o nouă intervenţie militară în zonă. Focarul cecen a fost neutralizat, Cecenia este pe drumul cel bun (l-am citat pe premierul Vladimir Putin din discuţiile avute în cadrul Clubului Valdai), sărbătorile se ţin lanţ şi chiar dacă se mai întâmplă câte un atentat în care mor oameni nevinovaţi, totuşi președintele Kadyrov organizează campionate de fotbal şi arte marţiale. Problema autorităţilor ruse e însă că acum focarul s-a extins în mai multe republici (Daghestanul, Kabardino – Balkaria, Ingusheţia, excepție făcând încă Oseţia de Nord) şi ar trebui să îngroape în ruine mare parte din regiune. Apoi, să nu uităm că posibilitatea unei intervenţii armate este exclusă şi de faptul că se apropie Jocurile Olimpice ce vor fi găzduite la Soci. În schimb, Moscova a anunţat investiţii de miliarde în economie, învăţământ şi sănătate, crearea de peste 400 de mii de locuri de muncă, atragerea de investitori străini. Uitând cele mai importante aspecte: corupţia endemică la nivelul autorităţilor regionale – dublată de lupta pentru influenţă a greilor de la centru, dar şi cercetarea şi pedepsirea forţelor de ordine care comit abuzuri asupra populaţiei (şi nu de către o justiţie la rândul său coruptă şi obedientă). Nu împărtăşesc opinia conform căreia Rusia va pierde Caucazul. Un Emirat Islamic ar fi la fel de instabil, deci implicit neviabil economic chiar dacă se află în calea posibilelor rute spre şi dinspre resursele Kazahstanului. Faptul că Rusia a reuşit acoperirea tendinţelor naţionaliste separatiste sub eticheta terorismului şi a islamismului radical în fapt a transformat Caucazul de Nord într-un focar de instabilitate pe termen lung. Trebuie să privim ce rezultate are lupta împotriva terorismului la nivel mondial, cum fiecare grupare destructurată dă naştere altora zece mai violente şi avide de a se face cunoscute şi temute, şi vom avea o viziune similară cu viitoarele evoluţii din Caucazul de Nord.