După cum am putut observa în articolul precedent, cel mai afectat areal de problema copiilor-soldați este continentul african, care din cauza situației politice și a stărilor permanente de instabilitate, pare predispus la manifestarea unei mari varietăți de astfel de flageluri. Uganda, pare unul din cazurile cele mai grave în acest sens, poate și datorită unei istorii conflictuale tumultoase pe care a tranzitat-o în special după cel de-al doilea război mondial, iar mai apoi după obținerea independenței față de Regatul Marii Britanii (1962).

Cel mai îngrijorător aspect al acestei crize provocate de folosirea copiilor în grupările armate din acest stat african, este acela că este de fapt un conflict purtat de copii împotriva altor copii, aceștia reprezentând aproximativ 90% din soldații Armatei de Rezistență. Pentru cei care trăiesc în permanență într-o stare de teamă, violența devine un mod de viață, iar traumele psihologice sunt incalculabile și extrem de devastatoare.

Aproximativ 25.000 de copii au fost răpiţi de Armata de Rezistenţă (Lord‛s Resistence Army – LRA) de la începutul conflictelor interne, declanșate după obținerea independenței depline față de britanici, și până la sfârşitul anilor ‛80 ai secolului trecut. Răpirile au atins apogeul după anul 2002, cu o cifră de 10.000 de copii răpiţi între mai 2002 şi mai 2003. De-a lungul anilor 2003 şi 2004, mai mult 20.000 de copii au devenit navetişti de noapte între oraşele Gulu, Kitgum şi Pader în căutarea siguranţei şi a reducerii riscului de răpiri.[1] Copiii răpiţi şi forţaţi să se înroleze în LRA au fost puşi să se angreneze în luptele directe, să efectueze raiduri, să ucidă şi să mutileze alţi copii-soldaţi sau civili. Aceşti copii au fost obligaţi să-şi ucidă rudele, inclusiv fraţii mai mici pentru a se iniţia în activităţile LRA.

În anumite regiuni, un procent de aproximativ 24% din copiii recrutaţi cu forţa erau fete. Tinere de 12 ani au fost folosite în lupte directe şi în alte scopuri militare, precum şi drept sclave sexuale, iar în urma acestor violuri s-au născut foarte mulţi copii. Fetelor, în special celor cu copii, le erau foarte greu să se întoarcă în comunităţile lor după ce terminau cu aşa-numitul stagiu militar, deoarece erau stigamtizate şi respinse de comunitate.[2]

Răpirile s-au diminuat începând cu anul 2005. Cu puţin peste 200 de răpiri au fost raportate în primele 6 luni ale anului 2006. O serie de copii sudanezi şi ugandezi au fost recrutaţi cu forţa de luptători ai LRA, cu taberele stabilite în sudul Sudanului, în cursul anului 2006. În 2007, aproximativ 70 de copii au reuşit să fugă din taberele din Sudan ai celor cei recrutaseră cu forţa.[3] Această armată de rezistenţă a fost obligată să elibereze toţi copiii şi toate femeile, susţinând că cei care încă sunt capitivi sunt soţiile şi copiii lor. Au menţinut această poziţie în continuare, în ciuda mai multor cereri de eliberare, una dintre ele venită chiar din partea Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. În vreme ce numărul de luptători care fac parte din LRA rămâne necunoscut, se estimează că un grup de 2.000 de femei şi copii au rămas în taberele acestora din estul Republicii Democrate Congo şi sudul Sudanului.

În luna februarie a anului 2007, adunarea ministerială de la Paris, la care a luat parte Uganda și alte 58 de state, a aprobat Angajamentele de la Paris privind protejarea copiilor în fața recutărilor ilegale sau a folosirii lor în conflicte armate sau grupări militare. Tot în cadrul aceleiași adunări au fost statuate Principiile de la Paris și liniile directoare privind copiii și asocierea acestora cu forțe și grupuri militare. Documentele au reafirmat standardele internaționale și principiile operaționale pentru protejarea și asistarea copiilor-soldați, urmând o amplă consultare la nivel mondial sub egida guvernului francez și UNICEF.

Africa se pare că a fost și va fi mereu locul în care se vor petrece unele din cele mai mari atrocități ale planetei și arealul unde drepturile omului sunt ignorate în mod constant, fără vreo remușcare din partea celor care o fac. Schimbarea viziunii și mentalității guvernelor și conducătorilor care folosesc copiii în conflictele armate  pare un lucru imposibil de realizat, luând în calcul faptul că acest fenomen nu este unul recent sau unul de scurtă durată.

Credem că este necesară o înăsprire a legislației internaționale cu privire la situația copiilor-soldați și reglementarea mult mai clară a acestui flagel în documentele ce fac referire la această chestiune. Întreaga comunitate internaționale trebuie implicată în acest proces de soluționare a acestei probleme, făcând din ea o prioritate pe agenda Organizației Națiunilor Unite.

Este destul de frustrant să vedem copii la vârste foarte fragede, care se zbat pe câmpul de luptă doar din cauza unor ambiții inutile și adeseori puerile ale conducătorilor cu viziuni autoritare. Dacă rezolvarea acestei probleme va rămâne în aer pentru o perioadă lungă de timp, nu vom mai vorbi despre Africa în sensul continentului negru pentru că acel negru se va scălda într-o mare roșie de sânge de copii.

  africa, copii soldati