Cât timp va mai lua Chinei să depășească SUA?

            Răspunsul oferit acestei întrebări este departe de a fi unul simplu,  la fel ca și întrebarea care a dominat și continuă să domine mediile analitice globale. Efectuarea unei analize care să arate o dată exactă sau măcar să estimeze un interval de timp necesar surclasării economiei americane este extrem de complicată, iar rezultatele pot fi extrem de ușor de contestat, date fiind variațiile din sistemul economic internațional.

            Din punct de vedere istoric, în a doua jumătate a secolului XX s-a pus problema depășirii Statelor Unite de către Japonia, însă acest fapt a devenit foarte repede uşor de demontat din cauza încetinirii vitezei de creștere economică a Japoniei. În același timp, Statele Unite, deși de-a lungul Războiului Rece, au alocat bugete uriașe pentru apărare, au avut creșteri economice greu de atins pentru alți actori statali. Chiar și în perioade de criză, cum au fost cele petroliere, SUA au reușit să gestioneze fluxurile comerciale mondiale și să-și consolideze  prima poziție în cadrul ierarhiei mondiale. Simultan, reformele economice și noile politici financiare adoptate de China în anii ’80 au stimulat dezvoltarea și ascensiunea mondială, astfel că spre sfârșitul Războiului Rece, China devenise un stat mult mai competitiv. Dezagregarea Uniunii Sovietice a avut un impact major asupra politicii americane, iar dincolo de planul strategic, sunt analiști care consideră că declinul economic al SUA a început odată cu încetarea existenței marelui inamic geopolitic.

            La nivel economic, perioada post-Război Rece a fost caracterizată de lupta pentru controlarea a cât mai multe piețe de desfacere, iar faptul că, în anii ’90, China încă nu avea posibilitatea de expansiune geopolitică și nici experiența necesară, i-au întârziat ascensiunea. Pe plan intern, industrializarea forțată, dezvoltarea agriculturii și capacitatea enormă de producție au etichetat evoluția Chinei, ca un „miracol de 30 de ani”. Începutul secolului XXI a găsit cele două mari puteri în situații extrem de diferite. Dacă SUA au fost ancorate în lupta contra terorismului după atentatele de la 11 septembrie, China a atins cea mai rapidă creștere economică, iar între anii 2004 și 2010 a depășit toate prognozele, devenind un concurent serios pentru SUA. De asemenea, criza economică mondială începută în 2008 a afectat în special zona occidentală, astfel că, în timp ce în Statele Unite marile bănci aveau probleme sau intrau în faliment, China beneficia de pe urma investițiilor strategice, ajungând la un PIB apropiat de Japonia. Începând cu anul 2010, China a lăsat în urmă orice fel de aspiranți la locul secund mondial, declanșând lupta pentru supremația mondială cu SUA.

            Situația economică actuală a Statelor Unite poate fi comparată cu cea a Marii Britanii în perioada interbelică. Atunci, Marea Britanie, deși ocupa încă locul 1 în ierarhia economică mondială, avea mari deficite bugetare și mari probleme în privința exporturilor. Contextul internațional diferit față de perioada interbelică și capacitatea de viziune strategică a Americii influențează extrem de mult politicile economice actuale. Astfel, este de remarcat faptul că guvernul american se implică într-o sumedenie de proiecte, reușind identificarea și exploatarea unor noi resurse, fapt ce îi consolidează prima poziție în ierarhia mondială. Dincolo de situația benignă a resurselor naturale, din punct de vedere comercial, se estimează că SUA vor avea mari dificultăți în a-și mări exporturile sau chiar în a le menține la cote ridicate. O altă problemă ce va afecta economia americană pe termen lung va fi îmbătrânirea populației și scăderea demografică, specifică întregii lumi occidentale, fapt ce va crea mari dificultăți în privința forței de muncă și a deficitelor bugetare.

            La nivel geopolitic, SUA își dezvoltă capacitatea de reacție în Asia, considerând Europa o zonă cu un potențial economic destul de limitat pe termen lung. Dincolo de unele investiții sau de prezența marilor companii americane în state europene, adevăratul pol de dezvoltare economică este în Asia, iar un potențial nou „El Dorado” va fi în Africa. Noile piețe de desfacere atrag investițiile americane, dar și chineze, mai ales că după unele reforme menite a moderniza statul, China a căpătat curajul de a se implica mai activ pe scena internațională. Astfel, ultimele estimări arată că din punct de vedere al schimburilor comerciale, China a depășit Statele Unite, însă se confruntă cu o mare problemă în privința resurselor, devenind cel mai mare importator de petrol din lume.

            Atuurile Chinei sunt, în primul rând, de natură demografică, fapt ce impune ideea că pe termen lung, China va depăși cu siguranță Statele Unite la toate capitolele. De asemenea, capacitatea sa de a-și extinde piețele de desfacere și dezvoltarea sectorului tehnologic reprezintă avantaje pentru Beijing. Ca vulnerabilități, se pot identifica, pe de o parte, lipsa de experiență la nivel internațional, mai ales în privința politicilor de securitate, dar și organizarea politică internă. Pentru Statele Unite, experiența de lider mondial și mecanismele pe care le dețin reprezintă avantaje pentru menținerea poziției de lider, iar faptul că au reușit să micșoreze importurile de petrol prin exploatarea resurselor neconvenționale reprezintă un mare succes. Pe de altă parte, problema demografică, deficitele bugetare și exporturile pot reprezenta aspectele ce vor conduce la încetinirea creșterii economice.

            Deși există informații conform cărora China va deveni în scurt timp prima putere mondială, analizele tind să arate că, de fapt, creșterea economică a Chinei este suficientă să-i consolideze locul secund mondial, dar nu atât de mare încât să depășească SUA. Anul 2030 a fost anunțat ca fiind cel în care China va prelua frâiele economiei mondiale, însă este greu de prevăzut cu exactitate dacă acest lucru se va întâmpla.

  analize, china, economie, economie globala, SUA, sua vs. china